Întrebări fără răspuns privind deschiderea şcolilor pe 14 septembrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca om care a trăit în şcoală 35 de ani, inclusiv în funcţia de director, caut şi nu găsesc răspunsuri la multe întrebări. Ca mine sunt mulţi alţi profesori şi directori care mai au câteva zile până la deschiderea şcolilor în condiţii cu totul excepţionale. Îi rog pe cititorii care lucrează în învăţământ să completeze, la comentarii, cu alte întrebări şi răspunsuri. Pe cele mai interesante le voi posta în articol.

Ar trebui să găsim răspunsuri la aceste întrebări în intervenţiile ministrului Educaţiei, dar nu-mi fac iluzii că le vom găsi. Cum nu văd vizite ale ministrului şi funcţionarilor superiori din minister direct la faţa locului, pentru a vedea cu proprii ochi cum se vor deschide şcolile în condiţiile aduse de pandemie. Iar apoi să comenteze ce au văzut spre folosul altor şcoli aflate în situaţii asemănătoare.

Cum se asigură distanţarea fizică de un metru între elevi?

În scenariul verde, sau la elevii de la primar şi clasele a VIII-a şi a XII-a, care ar trebui să vină integral la şcoală, cum se poate asigura distanţarea de un metru între elevi, în sălile de clasă?

Marea majoritate a sălilor de clasă conţin trei rânduri de bănci, cu două locuri, şi câte 6 bănci pe rând. Adică 18 bănci, care pot fi ocupate de 36 de elevi. Rare sunt sălile de clasă cu bănci pentru câte un singur elev, pentru că presupun un spaţiu mult mai mare decât pot oferi acum sălile de clasă. În clasele cu 28 de elevi, sau mai mulţi, singura soluţie ar fi fost separatoare între cei doi elevi aflaţi în aceeaşi bancă. S-au cumpărat şi montat aceste separatoare? În ce proporţie? Nu avem un răspuns  la această întrebare.

În scenariul galben, cum se asigură învăţământul online?

Cele mai multe şcoli, mai ales în centrele mari urbane, vor funcţiona după scenariul galben, adică jumătate elevi la şcoală şi jumătate acasă, prin rotaţie. Şi pentru motivul că nu pot asigura altfel distanţarea fizică între elevi.

Pentru dna ministru a Educaţiei răspunsul este simplu. Profesorul intră în clasă, se cuplează la „platformă” şi începe lecţia. Am întrebat şi eu în stânga şi în dreaptă ce înseamnă acea minunată „platforma”, dar nimeni n-a ştiut să mă lămurească.

Varianta 1. Lecţiile se transmit live, pentru elevii aflaţi acasă. Ce echipamente sunt necesare în sălile de clasă pentru a se face aceste transmisiuni live? Nu cred că simple camere web, de genul celor folosite la supravegherea examenelor naţionale, sunt suficiente. Ar fi necesare camere mult mai performante, care să poată focaliza pe tablă sau hartă, pe profesor sau pe elevii care întreabă. Şi cu sunet clar, fără distorsiuni. Şi dacă se transmit live lecţii din 40 de săli de clasă, sunt necesare 40 de astfel de echipamente. De ce natură trebuie să fie ele, le au şcolile aflate în scenariul galben? Nu se ştie.

Profesorii trebuie să-şi dea acordul pentru transmisia live a lecţiilor lor? Nu de alta, dar o lecţie este considerată proprietate intelectuală, şi nu poate fi preluată fără acordul autorului. Şi ce se întâmplă dacă eventuale greşeli sau gafe ale profesorilor, înregistrate de către elevii aflaţi acasă, ajung virale pe internet? Se poate preîntâmpina aşa ceva? Alte întrebări fără răspuns.

Varianta 2. Nu se transmit live lecţiile, pentru că nu există echipamente, dar profesorul face lecţii online pe echipamente modeste, laptop sau tabletă. O primă întrebare. Li se dublează numărul de ore profesorilor, adică şi cele de la clasă, şi cele online? Plătite sau nu? Există bani pentru această dublare? Pot toţi profesorii să-şi dubleze numărul de ore de predare, de la 18 la 36 ore pe săptămână? Ce facem cu elevii care nu au echipamentele necesare?

Conform unor informaţii aduse de EduPedu.ro, în localităţile care vor funcţiona în scenariul roşu 74% dintre elevi au doar telefon sau nici măcar telefon. Un elev poate să se concentreze, până la 6-7 ore pe zi, cum este la gimnaziu, cu ochii într-un telefon? Altă întrebare fără răspuns.

Confirm IRES, la nivel naţional 900.000 de elevi nu dispun de dispozitivele necesare învăţământului online. Pe de altă parte, ministrul Educaţie ne spune că „marea majoritate a elevilor” a participat la învăţământul online. Mai toate sursele independente din presă, mărturii ale elevilor, profesorilor şi părinţilor contrazic afirmaţia ministrului.

Apoi discutăm de profesori. Au toţi instrumentele şi cunoştinţele pentru învăţământ online? În primăvară s-a constatat că sunt foarte mulţi care nu au, nici instrumente nici cunoştinţe. După unele evaluări, doar 30% dintre profesori au făcut lecţii online în semestrul al II-lea al anului şcolar trecut. Iar de pregătirea profesorilor în vară pentru învăţământ online nu ştia mai nimeni dintre profesorii cu care am discutat. Cifrele avansate de minister, cu zeci de mii de profesori pregătiţi, au acoperire în practică? Sau sunt date din „burta structurilor”?

Cum se verifică prezenţa elevilor în cursurile online, şi cât reţin din cele predate?

Interacţiunea profesor-elev este aproape zero în cursurile online. Profesorul nu ştie dacă elevii, chiar cei care şi-au confirmat prezenţa în faţa laptopului sau tabletei (dacă le au), participă efectiv la lecţie sau se ocupă de altceva. Este greu şi în clasă să mobilizezi toţi elevii să participe la ore, darămite online. De vină este şi materia supraîncărcată, stufoasă, fără aplicaţii practice, ce creează elevilor senzaţia de inutilitate pentru viaţa obişnuită. Şi ce se întâmplă dacă după 2 săptămâni, când se rotesc elevii, profesorul constată că elevii care au stat acasă n-au reţinut mai nimic din lecţiile online? Predă încă odată, fizic, în clasă, lecţiile predate online?

Nu am nimic cu lecţiile online. Ele sunt eficiente când se desfăşoară cu un singur elev, pentru că există o relaţie permanentă şi bilaterală, între profesor şi elev. Dar cu 10-15 elevi lucrul acesta mi se pare imposibil.

Se ştie câţi profesori, în vârstă şi cu boli, vor renunţa să mai vină la şcoală?

Este vorba de profesorii aflaţi în prelungire de activitate, după vârsta de pensionare, sau de profesorii în vârstă de peste 60 de ani care pot cere pensionare anticipată. Şi de profesorii, chiar mai departe de vârstă de pensionare, care au boli ce nu le permit să rişte infectarea cu coronavirus. Există variante de avarie, dacă numărul profesorilor care refuză să vină la ore este important? Alte întrebări fără răspuns.

Nu se ştie dacă toate şcolile au primit ajutorul financiar de la primării pentru procurarea celor necesare igienei speciale în lupta cu coronavirusul. Multe primării sunt aşa de sărace şi lipsite de resurse că abia îşi duc viaţa de pe o zi pe alta. De cele 870 de şcoli cu toaleta în curte ce să mai spunem. Nu mai e nimic de spus în plus de ce s-a spus. Dar poate sta statul nepăsător, indiferent la ce se întâmplă cu copiii, cu şcolile, arondate unor primării sărace, fara resurse? Cu argumentul ca nu e treaba noastra, ci a comunitatii locale? Altă întrebare fără răspuns.

Clarificări la întrebările ridicate şi multe altele trebuie aduse zilnic de miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii în conferinţe de presă. Altfel, cu sugestia că totul este roz, ne furăm singuri căciula. Iar de săptămâna viitoare ne vom pune mâinile în cap când vom vedea pe ecranele tv-urilor cum se desfăşoară activitatea în şcoli.

Comentariu

In Belgia s-au luat masuri de siguranta la Scoala Europeana, parintii au fost informati, totul este dezinfectat si curatat de mai multe ori pe zi, mastile nu sunt obligatorii decat de la 12 ani in sus, dar nimeni nu spune nimic daca un copil poarta masca. De fapt este si incurajat sa faca asta. Geamurile sunt mai mereu deschise in clase, iar intre copii exista o distanta de 1.5 m asigurata printr-o cutiuta de lemn situata intre cei doi copii. Desigur, este o utopie sa credem ca pastreaza cineva distanta aceea, insa cine vrea poate s-o faca. Astea sunt regulile belgiene, stabilite de guvernul federal, reguli pe care toate scolile le preiau si le respecta cumva. Scenariul este galben peste tot in Belgia pentru moment si se aplica anumite reguli sanitare. Apoi exista scenariul orange si rosu. Socant este faptul ca toti copiii, indiferent de afectiuni sunt obligati sa mearga la scoala. Chiar si cei care au suferit recent operatii sau transplant de organe. Exceptie fac copiii care primesc de la medic scutire pe motive foarte, foart serioase de sanatate, iar procedeele prin care se acorda scutirea s-au inasprit foarte mult. Aici sa-mi explice cineva de ce stau lucrurile astfel. Exista copii cu astm bronsic (cazul prietenilor mei) care insa trebuie sa mearga la scoala. Personal, consider acest lucru stalinism in forma continuata. Nici Ceausescu nu cred ca te obliga sa-ti trimiti copilul la scoala daca avea boli grave. Problemele apar atunci cand copilul transmite virusul acasa. Deja am amici care s-au infectat de la copiii lor si care se simt rau. Scoala este obligatorie, educatia este obligatorie, insa modul in care se face in aceasta perioada speciala poate sa difere. Aceasta boala este o loterie. Nu mai vorbim acum de "comorbiditati" care pot agrava starea de sanatate sau care declanseaza boala. Vorbim de oameni tineri la 40 de ani care n-au nici o comorbiditate si care pot ajunge la ATI direct daca au ghinion.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite