Şcoala, încotro? România, fără educaţie!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România, ţara cu scorurile cele mai slabe din UE la testările internaţionale şi ultima la educaţia adultului de-a lungul vieţii.

Aproape 3 milioane de elevi încep astăzi şcoala.

Unii dintre aceştia sunt copii care nu au părinţi, nici parte de dragoste sau îngrijire, nici haine noi sau creioane, ghiozdane, caiete, dar pentru ei învăţătorii vor deveni ca nişte părinţi. România are parte de dascăli care-şi iubesc elevii ca pe ai lor copii de acasă. Din fericire, am avut parte de învăţători şi profesori inimoşi şi acum şi întotdeauna îi voi purta în suflet! Pe cei exigenţi i-am preţuit mult mai mult după absolvirea şcolii, când ne-am dat seama că „nu erau răi“, ci doar „corecţi“. Într-o zi, doamna dirigintă ne-a preparat îngheţată şi ne-a adus tuturor în clasă. Preda română cu un devotament molipsitor. Îmi amintesc cum lucram concomitent, tabla mare se împărţea în două şi alte 4 tăbliţe mici erau pline cu exerciţii de gramatică. Ne-a îndrumat pe fiecare ani la rândul, după ce am părăsit şcoala, ne întorceam în momente de încercare să îi cerem sfatul considerând-o mereu doamna înţeleaptă. Când mi-a zis că este „mândră de mine“ şi că le spunea generaţiilor mai mici despre reuşitele mele, am simţit până în suflet sinceritatea dânsei. Pentru toţi aceşti dascăli merită un gând profund de gratitudine astăzi!

Din păcate, alţi câţiva dintre învăţătorii şi profesorii mei care au trăit la oraş au fost nevoiţi să se mute în Germania şi Austria, pentru că, ajunşi la pensie, au trăit înjosiţi de statul român, fiind siliţi să-şi caute un loc de muncă în străinătate. Când mi-a spus una dintre profesoare că şi-a făcut cont pe Linkedin şi că, după 40 de ani de muncă în învăţământ, va pleca din ţară mi-a părut atât de rău că noi, generaţia foştilor ei elevi, nu am făcut nimic timp de 20 de ani pentru a opri acest exod al pensionarilor. Este inacceptabil.

În România, numărul elevilor scade de la an la an de vreo 7-8 ani, fie că vorbim de liceu, gimnaziu sau primar. Peste 30.000 de elevi au dispărut. Cum, unde? În şcoala gimnazială din satul în care am învăţat erau două şcoli, una în centru, una la gară, iar cea din centru avea două clase pe nivel cu aproape 60 de elevi. Astăzi, şcoala de la gară s-a desfiinţat, iar cea din centru abia dacă adună 15 elevi într-o clasă.

În România, încă avem sute de şcoli care încep anul fără să aibă nişte condiţii minime, fără autorizaţie ISU sau norme igienico-sanitare, şcoli unde încălzirea se face cu lemne în teracotă, unde diriginţii aduc de acasă materiale pentru a zugrăvi clasa, cum citeam zilele trecute chiar în Bucureşti. În mediul rural, abandonul şcolar este în creştere, elevii încă nu au manuale pe bancă, profesorii sunt plătiţi jalnic, folosim cretă, scaune vechi şi nu avem locuri de joacă sau spaţii verzi. Când am intrat într-o clasă aflată într-un container, pe hârtie copiii mi-au scris că pentru ei fericirea înseamnă „o clasă reală“, un teren de fotbal, o cantină şi un vestiar. Atât de puţin. Dar avem un abandon şcolar datorat nu doar unor cauze socio-economice, ci din cauza incertitudinii şi dezamăgirii, datorită alegerilor greşite şi lipsei oricărei forme de orientare şcolară şi profesională din timp. Nu toate şcolile au psihologi. Vedem un psiholog la minim 800 de elevi, în realitate au şcoli arondate depăşind 2.000 de elevi. Iluzie că ai putea determina o schimbare. Violenţă, absenteism, abandon, tulburări emoţionale, tulburări de comportament, delincvenţă juvenilă, divorţul părinţilor, dizabilităţi, neadaptare sunt doar câteva dintre temele pentru care psihologul trebuie să fie prezent în şcoală. Şi câte un psihoterapeut.   

Comisia Europeană, într-un raport, declara limpede: „România se află printre ţările cu scorurile cele mai slabe din UE înregistrate de elevii de 15 ani la testările internaţionale cu privire la competenţe de citire/lectură, matematică şi ştiinţe“. Nu suntem chiar ultimii, Bulgaria şi Cipru sunt după noi, iar cei mai buni sunt tot în Finlanda, Irlanda şi Danemarca. Curios că, în ce priveşte matematica, băieţii au scoruri egale cu fetele, pe când la lectură şi ştiinţe fetele au scoruri mai bune. Tot pe ultimul loc suntem la educaţia adultului (25-64 de ani) de-a lungul vieţii (media UE fiind 10,7%, România -1,3%). În Anglia, văzusem studenţi la 70 de ani şi alţii la 50-55 care doreau să-şi schimbe profesia. Cursuri de reprofesionalizare, de scurtă durată, de conversie profesională rar mi-e dat să aud în România. Şi totuşi mici schimbări au loc, profesorii noştri au început să călătorească, să adopte noi metode şi tehnici pedagogice, să creeze colaborări internaţionali şi programe inedite, încă în diverse locuri (excepţii) din ţară sunt mentori care pregătesc olimpici internaţionali.

În final, mai rămâne o observaţie: sub 5% dintre elevi învaţă în şcoli private şi 30% în mediul rural. Dacă ne plângem an de an de condiţiile din şcolile publice, de slaba calitate a ofertei educaţionale, a resurselor umane şi materiale, de ce oare nu creştem alternativa prin învăţământul privat?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite