Şcoala Profesională, radiografia unui dezastru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profit de o investigaţie jurnalistică, realizată de Ziarul Financiar, pentru a aduce şi cititorilor de la „Adevărul“ date noi despre Şcoala Profesională, obţinute şi asamblate de către jurnalista Corina Mirea. Pentru început, cifre comparative referitoare la numărul elevilor din şcoala profesională:

2002/2003: 85 şcoli, 270.215 elevi

2011/2012: 6 şcoli, 12.380 elevi

Aceastea sunt proporţiile dezastrului, o cauză importantă pentru care ne ocolesc investitorii, dezastru având ca principal artizan pe Ecaterina Andronescu şi premierii care n-au înţeles importanţa şcolii profesionale pentru economia unei ţări.

Majoritatea meseriaşilor calificaţi se apropie de pragul pensionării, meseria se “fură” în unităţi economice, de la cei în vârstă, în condiţii precare. Nu mai există un proces continuu şi susţinut de pregătire a forţei de muncă mediu şi superior calificate.

Interesele sunt şi ale statutului şi ale angajatorilor, aşa încât parteneriatul public privat, prevăzut de Legea Educaţiei, este cel mai bun cadru.

S-a tot vorbit de o proastă reputaţie a şcolilor profesionale, motiv pentru care tinerii fugeau de ele. Este adevărat până la un punct.

Dacă pregătirea nu reprezenta o garanţie a intrării în piaţa muncii, într-o economie lipsită de celebrele „repartiţii în producţie”, la ce reacţie să te aştepţi din parte elevilor şi familiilor lor?

Baza materială de instruire practică din liceele tehnice, oricum învechită, a devenit inutilă, odată cu explozia tehnologiilor.

Maiştri instructori pentru pregătirea practică, de calitate, nu aveau de ce să vină în şcoli profesionale, la un salariu de 1.200-1.500 lei/lună, când în orice unitate economică câştigau de 3-4 ori mai mult. Doar cei în vârstă, prinşi deja în şcoli, încercau să facă faţă la noile cerinţe tehnologice. Cu greu, însă.

În absenţa unui front de instruire practică, direct în unităţi economice, nu există nicio atracţie pentru Şcoala profesională, în care nu învăţai meserie, pentru că nu aveai baza materială şi personalul calificat necesar. Aşa că liceul, la care intrai fără greutate, chiar dacă nu aveai resursele de cunoaştere teoretică-conceptuală, urmat de cursuri univeristare, diplome cumpărate prin taxe şi spăgi, părea o alternativă avantajoasă pentru tineri. Până când piaţa muncii cu angajatori privaţi n-a mai valorizat diplomele obţinute astfel, fără acoperire în competenţele cerute de angajatori.

Piaţa muncii funcţionează deci ca un reglator de ultimă instanţă, reglează ceeace statul n-a fost în stare să regleze. Dar cu ce costuri de bani şi timp pentru cei care s-au lăsat amăgiţi de mirajul fabricilor de diplome universitare!

Privatizarea masivă a unităţilor economice, tradiţional angajatori ai absolvenţilor de şcoala profesională, a rupt relaţia tradiţională cu grupurile şcolare ataşate, cu mici excepţii, la uzinele Dacia-Renault, şantiere navale de la Tulcea şi Galaţi şi în alte câteva locuri.

Schimbarea tehnologiilor după privatizare şi disponibilizările masive de personal au făcut dificil de încadrat absolvenţii de şcoli profesionale.

În disperare de cauză investitorii străini au preluat iniţiativa, cum s-a întâmplat la Braşov, unde a şi apărut prima şcoală profesională privată, Şcoala Profesională Germană Kronstadtcu 260 de elevi anul trecut.

Toţi investitorii se plâng că nu găsesc electricieni, mecanici, fochişti, tehnicieni de laborator, operatorii în industria textilă sunt şi ei la mare căutare, motostivuitoristi, lucrători în industria alimentară, în construcţii şi toată gana de meseriaşi care de 10 ani nu mai apar din şcoala românească.

Mai bine stăm la şcolile de maiştri şi postliceale, în special private.

În 2002/2003: 78 de şcoli cu 61.800 elevi

În 2012/2013: 101 de şcoli cu 92.850 elevi

Fiind majoritar entităţi private, aceste şcoli se preocupă şi de plasarea absolvenţilor în piaţa muncii, condiţie esenţială pentru a-şi câştiga clienţii.

În România nu există o tradiţie şi nici obligaţia impusă de acte normative, care să oblige şcolile să urmărească traseul post absolvire al absolvenţilor şi să facă publice statisticile. Ar fi criteriul cel mai nimerit pentru a evalua calitatea unei unităţi de formare profesională.

Nu-ţi trebuie cine ştie ce cunoştinţe ca să-ţi dai seama că fără formare profesională amplă şi de calitate, economia României nu are nicio şansă, investitorii vin cu bani, tehnologii, management performant, pieţe de desfacere, doar n-or să vină şi cu muncitori după ei.

Reiau câteva soluţii simple dintr-un articol mai vechi, poate, poate pricep şi decidenţii politici ce trebuie învăţământului nostru profesional

  • Transformarea liceelor tehnice cu procent de promovare la bacalaureat de sub 20% în şcoli profesionale.
  • Readucerea clasei a IX-a la gimnaziu.
  • Alocarea cifrei de şcolarizare pentru licee teoretice de 30-35% din total locuri la clasa a X-a, prima clasă de liceu, cu concurs de admitere, iar restul la şcoli professionale şi licee tehnologice.
  • Reluarea programului de campusuri şcolare pentru mediul rural.
  • Un set de măsuri fiscale care să cointereseze patronatele, mediul de afaceri, să se implice în formarea profesională a tinerilor.
  • Burse substanţiale pentru elevii şcolii profesionale, pentru a o face atractivă şi sub aspectul sprijinirii elevilor fără resurse materiale suficiente.
  • Acceptarea în legislaţie a formării profesionale de scurtă şi medie durată, la cererea agenţilor economici, în meserii nepretenţioase (îngrijirea corpului, turism, servicii diverse, etc.)
  • O filieră profesională a liceului, preponderentă fiind instruirea practică, finalizată cu bacalaureat profesional, fără acces la facultate, pentru meserii extrem de pretenţioase.

Miza este enormă. Fără o formare profesională de calitate nu vom avea investitori, România nu-şi va reface industria, nu va profita de perspectiva de a deveni o importantă sursa de produse agroalimentare pentru toată Uniunea Europeană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite