Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Şcoala românească de astăzi este utilă pentru 30-35% dintre elevi. Restul, Dumnezeu cu mila! Nu oricine poate învăţa orice!

14
3 Jul 2020 13:47:10
Ştefan Vlaston

Văd teorii ale unor oameni realizaţi în lumea înaltă a ştiinţei şi culturii îndemnându-i pe toţi copiii să înveţe pe rupte ce le predau profesorii la şcoală. Inclusiv derivate, integrale, fizică cuantică, binomul lui Newton, teorie literară. Dar poate învăţa oricine, orice? Aceasta-i prima întrebare la care trebuie să găsim răspuns.

Ca profesor care a predat şi în grupuri şcolare, a lucrat cu elevi din felurite categorii sociale şi medii culturale am un răspuns categoric: nu!  Nu oricine poate învăţa orice!

Unde greşesc oamenii din lumea înaltă a ştiinţei şi culturii

Extrapolează viaţa şi experienţa lor şi a familiilor lor, zestrea  lor genetică,  inteligenţa lor de natură conceptual-teoretica,  la toată lumea. Şi la cei din mediu rural, sau comunităţi refractare la educaţie, şi la cei cu inteligenţe dominant aplicativ-practice, emoţionale, artistice, sociale, etc.

Fiecare copil, fiecare tânăr,  este valoros în felul său. Dar nu toţi sunt valoroşi în zona conceptual-teoretică.  În 2011, 2012,  când ministrul Funeriu a instalat supravegherea video,  procentul de promovare la Bacalaureat a fost de 46%. Sigur, nu peste tot tot a fost examenul 100% corect. Să nu fim naivi. S-a mai oprit curentul, au mai circulat rezolvări de subiecte prin clase, astfel încât putem conta pe un procent „cinstit” de promovare de 30-35%.

În Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale. Doar 30% merg la liceu şi apoi spre facultate. Este o întâmplare? La noi 20% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale, restul de 80% la liceu. Cu ce rezultate? Am văzul la recentele examene de absolvire. Cu toate posibilele fraude (la Colegiul Naţional din Câmpeni au circulat prin clase rezolvările subiectelor, şi cine ştie în câte alte locuri), 40% dintre elevi n-au luat Bacalaureatul anul acesta. În condiţii absolut „cinstite”, ar fi luat doar 30-35%. Ne întoarcem mereu la acest procent.

Lumea se schimbă. Chiar dacă teorema lui Pitagora rămâne aceeaşi

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună în măsura în care răspunde nevoilor şi cerinţelor societăţii la o etapă a evoluţiei sale. Lumea de astăzi este cu totul alta comparativ cu aceea de acum 30-50 de ani. Globalizarea, mobilitatea oamenilor mărfurilor şi ideilor, explozia tehnologiilor, în special digitalizarea şi comunicaţiile. Nu mai trebuie memorate informaţii, ele sunt la un click distanţă. În schimb trebuie dezvoltate abilităţi de accesare şi prelucrare a acestora, competenţele cerute de lumea modernă, nu cele cerute de societatea comunistă. Circuitele banilor trebuie stăpânite prin educaţia financiară, bolile prin educaţia pentru sănătate, protecţia mediului printr-o educaţie adecvată. În 1990 societatea românească s-a schimbat din temelii: economic, social, politic, prin alianţele din UE şi NATO. Ar fi suficientă teorema lui Pitagora pentru a înţelege şi adapta la noul context? Categoric nu. Sunt necesare discipline agregat, Ştiinţele vieţii, Ştiinţele mediului, Educaţie pentru societate, care să dea elevilor un sistem coerent de competenţe, necesare în actuala etapă de evoluţie a scoietatii româneşti. Mircea Miclea semnalează noi „metacompetenţe” necesare în lumea de azi: disciplina/autodisciplina, mentalitatea de antreprenor, autonomia, gândirea de tip designer. Acum 30-40 de ani nu erau necesare. Acum sunt necesare, dar şcoala de azi nu oferă elevilor şansa să le obţină. Este încremenită în tiparele anilor 70-80.

Şcoala nu are legătură cu economia?

Am auzit şi teoria aceasta. Şcoala trebuie să ofere elevilor un set de valori, cultura generală, nu să-i pregătească pentru piaţa muncii. Deşi conceptul modern este „educaţie şi formare profesională”.  Dar cine să-i pregătească în vederea obţinerii unui job la ieşirea din şcoală? Dacă un elev termină liceu la filologie sau ştiinţele naturii, şi nu are resurse să meargă la facultate, unde se angajează? Casier la un supermarchet! Pentru că şcoala i-a dat doar cultura generală, integrale, derivate, fizică cuantică şi teorie literară. Cunoştinţe şi competenţe cu care nu te angajează nimeni! Ce faci atunci? Cari mărfuri la supermarcheturi!

Până la urmă, ce trebuie să ofere şcoala elevilor? Cei patru piloni ai şcolii ar trebui să fie: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. La noi scoală are dor pilonul „a învăţa să ştii”. Curricula ar trebuie să aibă patru dimensiuni: conceptual-teoretica, aplicativ-practică, transdisciplinară, generatoare de învăţare continuă. La noi are doar prima dimensiune, „conceptual-teoretica”.

Ce ne-au spus testele PISA

Că suntem ultimii din Europa ca rezultate la învăţământ, cu 42% analfabeţi funcţionali. Nu ne-a deranjat prea mult. În Germania, când prin 2003 ţara s-a plasat pe la mijlocul clasamentului PISA, s-a produs o explozie de analize şi dezbateri, timp de 2-3 ani, şi care s-au încheiat cu despărţirea filierei teoretice de filiera profesională începând cu clasa a V-a. La noi comentariile au fost ca noi avem un alt sistem de evaluare, deci nu trebuie să ne impacientăm prea mult. Da, dar care sistem este defect, al nostru sau al testelor PISA? Să comparăm PIB/locuitor între ţările din clasamentul PISA şi aflăm care sistem este cel defect.

Concluzie

Oamenii ajunşi în vârful piramidei ştiinţei şi culturii să se abţină să extrapoleze situaţia lor intelectuală la milioanele de elevi şi familii din societatea românească. Nu oricine poate învăţa orice.

Şcoala trebuie să se plieze pe nevoile şi cerinţele elevilor, diferiţi între ei. Din păcate, şcoala românească actuală se comportă ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate. Adică 30-35% dintre elevi.

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Casandra II
3.07.2020, 16:33:54

D-le Prof Vlaston, Toata stima pentru preocuparile dvs vizavi de modernizarea si perfectionarea sistemului educational din Romania. Am o singura intrebare: Stiu ca nu sunteti singurul profesor preocupat de soarta invatamantului romanesc. Intrebarea mea este: de ce nu va constituiti intr-un colectiv de experti, fiindca asta sunteti dupa atatia ani de predat, care sa astearna pe hartie un plan pe 10 ani pentru reforma necesara in invatamant???. Sunt sigura ca ati primi tot sprijinul din partea parintilor, care cu adevarat se gandesc la viitorul copiilor lor. Spun asta, fiindca nu cred ca onor mnisteriabilii citesc ziare in care sa afle ca sunt criticati pentru dezinteresul si incapacitatea de a raspunde cerintelor.

+4 (4 voturi)
Sorin Ionascu
3.07.2020, 17:20:15

Dl. Vlaston are perfecta dreptate. Eu am spus-o si repet de cate ori am ocazia: acum se vad cu adevarat roadele semanate si cultivate cu grija in cei peste 40 de ani de comunism, in care s-a constituit un nou tip de invatamant, care trebuia sa genereze "omul de tip nou", recte de tipul "noi muncim, nu gandim". Paradoxul este ca realizarea s-a facut deplin abia dupa caderea comunistilor, printr-un efect de latenta. Treptat, oamenii au fost educati sa primeasca informatii de-a gata si sa nu mai gandeasca, sa nu le mai prelucreze. Totul se baza pe memorare mecanica, fara a tine cont de vreo logica (uneori nici nu exista vreuna) sau de corelatii si interconexiuni. Asa se luau note la scoala si examene de tot felul. Nu conta ca in secunda doi dupa ce terminai examenul sau examinarea totul era tabula rasa. S-a creat acest sistem mecanicist, foarte inertial, dupa care functioneaza (cand o fac) si cei ce ne conduc si ne guverneaza. Pana si intelectualitatea e inchistata in sabloane si clisee, tributara tot acestui sistem in care s-a format si de care nu se poate desprinde. La ora actuala doar foarte putini sunt capabili sa depaseasca acest sistem si sa se desprinda, iar ei, de regula, prefera sa plece in alte tari, unde simt ca nu au constrangerile pe care le regasesc peste tot in tara. Sistemul a devenit extrem de rigid si inert si e nevoie de o energie si implicare formidabile pentru a putea introduce o oarecare flexibilitate. Mai mult, el ii prinde si ii tine captivi pe copii, pe parinti si pe profesori si nu le da voie sa scape, chiar daca vor. In invatamantul general sunt incarcati cu o gramada de informatii, majoritatea inutile, dar nu si cu instructiunile de intrebuintare. In facultati se poarta desori acelasi sistem - profesorul vine la curs si citeste dupa niste caiete, studentii iau notite, iar la examen trebuie sa reproduca cat mai exact ceea ce li s-a spus la curs, daca se poate chiar si snoavele cu care unii profesori isi mai "condimenteaza" cursurile. Alteori se intampla ceva si mai cumplit: la curs se spune ceva, la seminarii si laboratoare se fac alte lucruri, carti nu (prea) exista sau sunt greoaie si inutile, iar la examen se cer lucruri care nu au nicio tangenta cu nimic din cele anterioare. Notarea se face dupa cum "vrea muschii prof'ului" si trecerea examenului e o loterie. In multe facultati, ceea ce se invata in anii de studii nu are mare relevanta cu cerintele reale ale calificarii obtinute, astfel incat absolventii sunt nevoiti sa se califice la locul de munca. Si sunt cohorte de absolventi care devin ingineri fra sa fi vazut in viata o instalatie industriala, ori medici care nu au pus mana pe o pensa ori un bisturiu, toti trec prin scoala cu un dispret suveran pentru activitatile practice, care se lipesc de ei ca apa de gasca. Problemele sunt pe toate palierele, de la clasele primare la studiile postuniversitare si nu sunt multi cei ce isi dorec cu adevarat sa incerce sa faca o schimbare in sens pozitiv.

+2 (2 voturi)
Vanatorul/d.c.
3.07.2020, 18:48:03

”Şcoala românească de astăzi este utilă pentru 30-35% dintre elevi.” Da, si..? ”Paguba-n ciuopreci”..!:)) Important e sa fie utila pentru 100% din mafia care ”dirijeaza” si ”capuseaza” bugetul si organigrama Invatamatului si Educatiei..! Oare cati bani or fi luat ”espertii” chemati de Iohannis sa-i scrie gargaristica aia fanfaronarda si inutila, denumita pompos ”Proiect de tara - Romania Educata”..?

-1 (5 voturi)
Iulian Arion
3.07.2020, 21:08:38

1. Pentru a sigura sanse egaale si elevilor care provin "din grupuri refractare la invatatura", toate subiectele de examinare trebuie sa fie cele din manual. O zubizareta de la Fetesti spunea intro veselie tampa ca elevii nemeditati pot spera la un cinci sau sase. adica 50-60% din 100 la suta. Asta ar trebui sa fie si speranta profesorilor: 60% din salariu! 2. Au fost clase in care niciun elev nu a promovat. Ce spun rapoartele de inspectie, ora deschisa de peste an? Au semnalat aceste ingrijorari? Daca nu, inspectorii scolari trebuie concediati. Sunt asteptati de salariile babane de la privat. 3. Scoala trebuie sa pregateasca elevul pentru piata muncii. La sfarsitul scolii generale, orice baiat trebuie sa utilizeze scule si dispozitive electrice, mecanice de prelucrarea lemnului, fierului, pietrei. In mediul rural trebuie introdusa disciplina "Agricultura" in locul unei ore de matematica.

+3 (3 voturi)
Ionicescu Ionica
4.07.2020, 00:21:58

D-le Vlaston, Constat ca va plac formulările pompoase, de genul "Fizica Cuantica", pe care elevii/studentii/profesorii habarnisti le folosesc doar ca suna bine. Nu stiu daca sunteti profesor activ sau unul din "grupul nesfarsit" de teoreticieni ai educatiei din Romania. Din pacate, invatamantul romanesc de asta sufera la toate nivelurile: minister al educatiei, inspectorate, metodisti, cadre didactice, femeie de serviciu - prea multa teorie. Decizia de a schimba radical invatamantul romanesc este, din pacate, la politicienii nostri! Si, tot din pacate, prea multi dintre ei stiu ce inseamna o scoala doar prin prisma faptului ca sunt invitati, cu popa, la deschiderea anului scolar sau la poze cand se renoveaza o buda in fundul scolii pe bani gramada. Ce este mai grav, dupa parerea mea, ca nici daca s-ar lasa soarta invatamanrtului pe seama "specialistilor" in ale educatiei, mare branza nu s-ar face. De ce? Pentru ca fiecare isi va trage bucatica lui in fata. Daca puneti la aceeasi masa 10 specialitati de formatie diferita, fiecare va aduce argumente importante despre importanta cunostintelor de limba romana, matematica, biologie, geografie, fizica (nu neaparat cuantica...), chimie, informatica, etc. De "reforme" s-au cam saturat toti. La noi, acestea sunt doar cuvinte trecute in acte fara importanta pentru factorii de decizie (politicieni si "specialistii" de partid implantati in toate structurile de conducere). Va rog sa va uitati la multitudinnea de d-soare si d-sori inspectori, care apar la Tv. Cum draq sa ajungi inspector scolar la 25 -30 de ani!!! Hei cum......Au si politicieni fanteziile lor cu profe....

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (14)