Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Şcoala online la sat, un experiment eşuat. „Este vina noastră, a adulţilor, că n-am reuşit să le oferim şansa la educaţie“

15
20 Feb 2021 18:23:28
Autor: Dana Mischie, Adelina Mărăcine
Chiar şi dacă au avut laptop sau tabletă, copiii din medii defavorizate s-au luptat din greu să facă şcoală online. FOTO: Shutterstock
Chiar şi dacă au avut laptop sau tabletă, copiii din medii defavorizate s-au luptat din greu să facă şcoală online. FOTO: Shutterstock

Pandemia de COVID-19 a forţat digitalizarea sistemului de educaţie românesc, însă fără infrastructura necesară şi fără pregătirea temeinică a profesorilor, şcoala online a eşuat în a le oferi copiilor acces la o educaţie de calitate. Pe 8 februarie, elevii s-au întors în bănci fericiţi şi bulversaţi în acelaşi timp, având în faţă o mare provocare: să recupereze într-un timp scurt materia pierdută în aproape un an.

În primăvara anului trecut, autorităţile române au pus lacătul pe uşile şcolilor, ca măsură pentru controlul răspândirii coronavirusului, şi au mutat cursurile în spaţiul virtual. A început astfel o digitalizare forţată a educaţiei, pe repede înainte, fără un plan bine pus la punct. În realitate, nici elevii, nici profesorii, nici părinţii nu erau pregătiţi pentru şcoala online. 

La început, la nivelul întregii ţări, sute de mii de copii nu deţineau nici măcar un dispozitiv de pe care să înveţe. Un studiu realizat de fundaţia World Vision România arată că aproximativ 40% din elevii din mediul rural nu au participat la ore online şi doar 64% din cadrele didactice au organizat ore pe Internet. De asemenea, 36% din profesori le-au trimis copiilor exerciţii prin SMS, pe WhatsApp şi Messenger ori teme printate, pentru că aceştia nu aveau posibilitatea să se conecteze la Internet.

Şcoala online, o utopie în mediul rural

În luna ianuarie, Ministerul Educaţiei anunţa că a achiziţionat şi distribuit 250.000 de tablete pentru elevi. Şi unele primării au cumpărat tablete din fonduri proprii sau din donaţiile unor ONG-uri şi companii. Educaţia digitală înseamnă însă mult mai mult decât oferirea unor tablete, iar acest aspect a fost trecut cu vederea de autorităţi. Chiar dacă elevii au primit dispozitive, în mediul rural realitatea a fost dramatică: multe gospodării nu au nici măcar curent electric, iar în satele unde există totuşi conexiune la Internet, semnalul este foarte slab.

Aşadar, pandemia nu a făcut decât să adâncească inechităţile din educaţie. Cea mai profundă falie s-a produs între mediul rural şi urban. 60% din părinţii de la sate şi-au pierdut slujbele odată cu debutul crizei în sănătate, fapt care a dus la o revărsare de frustrări asupra copiilor, după cum a explicat, pentru „Weekend Adevărul“, directoarea World Vision România, Mihaela Nabăr. „Pe copii i-au afectat foarte mult emoţional toate aceste chestiuni. Odată cu şcoala, ei şi-au pierdut un spaţiu de siguranţă, un refugiu.“

„Ne auzeam unul pe altul“

Chiar şi cu tableta în braţe şi conectaţi la Internet, elevii proveniţi din medii defavorizate n-au avut condiţii decente pentru a învăţa. Cei de la World Vision au dat adesea peste familii şi cu patru copii, care ar fi trebuit să aibă ore în acelaşi timp. Spaţiul casei era însă mult prea mic pentru aşa ceva şi se crea un haos total. „Împărţeau aceeaşi cameră cu fraţii şi în unele cazuri şi cu părinţii. Dacă aveau o tabletă, nu puteau s-o împartă în patru, apoi mai erau şi părinţii care nu înţelegeau de ce trebuie să intre toţi în acelaşi timp. Şi pentru părinţi a fost dificil, au avut temeri şi au trecut prin traume, precum pierderea joburilor. Nu este vina copilului că este acasă, este vina noastră, a adulţilor, că n-am reuşit să le oferim şansa la educaţie“, mai spune Nabăr.

Peste un astfel de caz a dat şi Ramona Asan, dirigintă la clasa a VIII-a, la Şcoala Gimnazială „I.G. Duca“ din Petroşani, care a trebuit să-i predea unui elev care îşi împărţea tableta cu cei doi fraţi. Soluţia de compromis a fost ca fiecare să aibă monopol de câte o zi pe tabletă. Când, într-un final, fiecare a primit câte un device, a apărut o altă problemă. „Erau în aceeaşi cameră şi noi, profesorii, ne auzeam unul pe celălalt cum explicam. Pentru că, săracii de ei, stând într-o singură cameră, unul cu telefonul părintelui, altul cu tabletă primită de la şcoală, ce să facă?“, povesteşte Ramona Asan.

Au primit tablete, dar n-au ştiut ce să facă cu ele

O altă problemă întâmpinată în mediul rural a fost că elevii, mai ales cei din clasele primare, n-au ştiut cum să folosească dispozitivele inteligente, iar părinţii sau bunicii lor cu atât mai puţin. De pildă, la o şcoală generală din judeţul Călăraşi doar 12 din cei 22 de elevi din clasa a II-a au intrat frecvent la cursurile online. Deşi toţi copiii au primit câte o tabletă de la şcoală, tehnologia i-a încurcat atât pe cei mici, cât şi pe părinţii lor. Au existat cazuri în care copiii au predat tabletele neatinse odată ce au revenit la şcoală, pe 8 februarie, fie pentru că le-a fost teamă să nu le spargă şi apoi să trebuiască să le plătească, fie pentru că nu au ştiut să le folosească şi nu au avut la cine să apeleze pentru îndrumare tehnologică.

Iar pentru cei care au reuşit, cel puţin într-o oarecare măsură, să participe la ore, a fost un adevărat chin să ţină pasul cu predarea sau să înţeleagă pe deplin informaţiile. Bianca Rotaru povesteşte, cu sinceritatea caracteristică vârstei, că nu i-a plăcut deloc şcoala online. Avea mereu probleme cu semnalul la Internet şi prindea doar frânturi din oră. „Înţeleg mult mai bine la clasă, de la tablă, şi mă pot vedea cu colegii mei. Acasă i-am văzut numai de pe telefon şi mă dureau mereu ochii. Mă bucur că ne-am întors“, spune eleva de clasa a II-a.

„Nu mi-a plăcut deloc, e mai bine la şcoală“

Mari Enache, şi ea elevă în aceeaşi clasă, spune că părinţii ei muncesc în Anglia, iar ea şi cei patru fraţi au rămas în grija bunicilor, mereu ocupaţi cu grijile gospodăriei. „Nu intram mereu la şcoala online pentru că mamaia avea treabă şi nu stătea lângă mine. Apoi am spart tableta“, povesteşte, mâhnită, copila.

Şi Cristian Gheorghică e tot supărat. Într-o zi, a scăpat din mână tableta primită şi odată cu ea s-a distrus şi legătura lui cu şcoala. În plus, spune elevul, în rarele momente când reuşea să se conecteze la Internet, sora lui venea peste el în cameră şi-i distrăgea atenţia de la ore.  „Nu mi-a plăcut deloc, e mai bine la şcoală. Mama lucrează, aşa că rămâneam singuri acasă. Mai intram şi eu, dar nu în fiecare zi“, spune şi elevul George Constantin.

A fost mai greu şi din pricina faptului că profesorii se adaptau mai lent decât noi la felul acesta de şcoală. Le era mai greu cu tehnologia. Noi, elevii, ne-am obişnuit mult mai repede.- Antonia, elevă de clasa a VII-a 

Şi elevii de la oraş vor să se întoarcă la şcoală

Chiar dacă pentru elevii din marile oraşe şcoala online a venit cu mult mai puţine impedimente, mulţi dintre ei spun hotărât că vor să se întoarcă în bănci. Este şi cazul lui Andrei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“ din Bucureşti. Adolescentul în vârstă de 18 ani se pregăteşte pentru Bacalaureat şi povesteşte că învăţatul din faţa unui ecran mai mult l-a obosit. Ba chiar crede
că şcoala online nici nu l-a ajutat prea tare în pregătirea pentru viitoarele examene.

„Nu aveam rutina aceea a trezitului, a drumului până la şcoală. Mă puneam pe scaun şi eram foarte, foarte adormit. Nu puteam să mă concentrez. Mi-a lipsit interacţiunea fizică cu toţi colegii, cu profesorii. Faptul că am avut mai mult timp liber după cursuri – căci nu mai pierdeam timpul pe drum sau prin altă parte – n-a fost suficient cât să-mi placă să stau acasă. Era mult mai bine la şcoală. Nu o zic eu, o zic studiile: şcoala online nu are aceleaşi rezultate“, spune adolescentul, precizând că situaţia a fost îngreunată şi de faptul că nu toţi profesorii s-au descurcat să folosească gadgeturile pentru online.

Profesorii, îndrumaţi tehnologic de elevi

Antonia este clasa a VII-a şi învaţă la Şcoala Gimnazială 56 din Bucureşti. Spune că şcoala online i s-a părut foarte dificilă la început, pentru că nu era obişnuită cu aşa ceva. Nimeni, de fapt, nu era. „A fost mai greu şi din pricina faptului că profesorii se adaptau mai lent decât noi la felul acesta de şcoală. Le era mai greu cu tehnologia. Noi, elevii, ne-am obişnuit mult mai repede. Noi ştiam deja cum funcţionează lucrurile şi i-am ajutat şi pe ei să înţeleagă.“ Antonia nu simte că a învăţat mai mult din faţa ecranului decât din banca şcolii, însă e încântată că profesorii ei, odată obligaţi să folosească tehnologia, au început să predea altfel: s-au folosit mai mult de imagini şi filmuleţe pentru a transmite informaţiile şi pentru a se face înţeleşi. Cu toate astea, punctează eleva, mai sunt şi profesori care doar dictează lecţiile din faţa camerelor.

 „Mi-am asumat să fiu la dispoziţia părinţilor“

Pentru unii elevi însă, şcoala online a însemnat un schimb de mesaje aproape permanent cu profesorii. Pentru cei care s-au conectat mai greu la ore, dar nu numai, cea mai importantă a fost implicarea profesorului şi a părinţilor, lucru confirmat şi de dascălii cu care am stat de vorbă. De pildă, Adriana Bârcean, profesoară de engleză care predă la trei şcoli din Deva, a trebuit să stea lipită de telefon în ultimul an, ca să poată sări în ajutorul oricărui părinte sau elev. Iar ea a fost unul dintre profesorii norocoşi, căci şcolile unde predă, în parteneriat cu autorităţile locale, au reuşit să le ofere tablete tuturor elevilor care nu au avut posibilităţi. Până să se întâmple asta, a trebuit să lucreze la foc continuu. „Mi-am asumat să fiu la dispoziţia părinţilor. Am predat, practic, dublu. Începeam dimineaţa cu cei care puteau fi online, iar apoi continuam după-amiaza cu cei care nu aveau de pe ce să intre pe platforme sau cu cei care nu ştiau să se logheze pe ele.“

Predatul a presupus şi tot soiul de tranziţii, atât online – între diverse aplicaţii –, cât şi offline, adică deplasări la şcoală pentru a se întâlni cu părinţi. „Cu unii elevi făceam lecţiile pe telefon, pentru alţii veneau părinţii să ia lecţiile şi temele, unii aveau tablete, dar nu se descurcau cu ele. Abia spre sfârşitul primului semestru am reuşit să ne conectăm cu toţii“, a mai povestit, pentru „Weekend Adevărul“, Bârcean, formator al asociaţiei non-profit SuperTeach.

„A fost important să nu lăsăm niciun copil în urmă“

Dificil la orele online le-a fost şi elevilor cu dizabilităţi, o categorie despre care nu s-a auzit mai nimic în declaraţiile politicienilor. În lipsa unor dispozitive adaptate nevoilor lor, aceştia au fost obligaţi să depună un efort mai mare ca să-şi poată asimila lecţiile. La Petroşani, Ramona Asan s-a adaptat din mers situaţiilor inconfortabile create de pandemie. „Majoritatea a avut sau a primit ulterior tablete şi ne-am întâlnit pe Google Classroom. Cum nu toţi au avut device-uri propice, am colaborat în alte feluri – pe Facebook, pe WhatsApp –, pentru că părinţii aveau măcar un telefon rezonabil“, a spus profesoara Asan. Pentru a exista o predare cât mai fluidă, diriginta le trimitea elevilor fără tablete fişe de lecţii pentru o săptămână, iar apoi le discutau pe Facebook şi Whats-App. „Pentru mine şi colegii mei a fost important să nu lăsăm niciun copil în urmă“, mai spune Asan. 

Cel mai des, în zonele defavorizate, profesorii au comunicat cu elevii prin WhatsApp, care nu este o cale de educare. Profesorul le trimite nişte fişe, copiii trimit înapoi, dar nu există niciun fel de control şi niciun canal de feedback. Pur şi simplu, a fost un schimb superficial de informaţii între elevi şi profesori, asta nu a însemnat educaţie.- Mihaela Nabăr, directoarea World Vision România

În online, o educaţie superficială

Eforturile copiilor din medii defavorizate şi ale profesorilor precum Adriana Bârcean şi Ramona Asan sunt admirabile, însă nu pot face minuni. Din păcate, la nivel naţional, Ministerul Educaţiei nu a făcut prea multe, ba uneori chiar a îngreunat procesul de adaptare la orele online. „Metodologia în care este prevăzută predarea online a fost publicată cu doar două zile înaintea începerii anului şcolar şi este cel puţin superficială“, deplângea situaţia profesorul Ştefan Vlaston, în octombrie.

Mulţi profesori s-au trezit peste noapte că trebuie să îmblânzească tehnologia, iar o bună parte dintre ei s-au lăsat păgubaşi – în special dascălii de la sate –, apelând la aplicaţii care le erau deja cunoscute, cum este WhatsApp. Mihaela Nabăr trage o concluzie amară: predatul prin intermediul fişelor şi prin conversaţii pe telefon nu poate fi considerat educaţie. „Cel mai des, în zonele defavorizate, profesorii au comunicat cu elevii prin WhatsApp, care nu este o cale de educare. Profesorul le trimite nişte fişe, copiii trimit înapoi, dar nu există niciun fel de control şi niciun canal de feedback. Pur şi simplu, a fost un schimb superficial de informaţii între elevi şi profesori, asta nu a însemnat educaţie.“

„Acum vine peste elevi o redisciplinare

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Au trecut două săptămâni de când peste 2,4 milioane de elevi au revenit în băncile şcolilor, majoritatea entuziasmaţi mai ales pentru că îşi pot petrece din nou pauzele alături de colegi. Revenirea s-a produs în funcţie de culoarea pe care localităţile au primit-o pe hartă, conform ratei de infectare. În Capitală şi în majoritatea reşedinţelor de judeţ, porţile unităţilor de învăţământ s-au deschis conform regulilor dictate de scenariul galben, adică orele offline sunt numai pentru copiii de grădiniţă, cei din ciclu primar şi cei din clasele terminale. Zonele aflate în scenariul roşu i-au primit în bănci doar pe preşcolari şi pe elevii din clasele I-IV. Conform datelor oficiale, restul ţării funcţio-nează după scenariul verde, astfel că în 2.129 de localităţi, toţi elevii şi-au reluat orele în regim offline.

Deşi au apărut deja cazuri de COVID-19, iar unele clase au fost nevoite să revină o vreme la orele online, în izolare la domiciliu, rata de infectare este, deocamdată, scăzută: 1 la 10.000. „Riscul este gestionabil“, a declarat ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, după prima săptămână din noul semestru. În privinţa măsurilor de prevenţie, mari schimbări nu s-au petrecut: şcolile au fost dotate cu dispozitive pentru măsurarea temperaturii şi cu dispensere pentru substanţe dezinfectante, însă, la clasă, în cele mai multe cazuri, distanţarea între elevi lipseşte cu desăvârşire.

Elevilor le-a fost dor tot timpul de şcoală, nu l-am auzit pe vreunul să spună că nu-şi doreşte să revină. - Ramona Asan, profesoară în Petroşani

„E mult mai real acum, e mai normal“

În clasele la care predă Adriana Bârcean, copiii au revenit cu zâmbetul pe buze. Le e dificil să se chinuie cu pronunţia în limba engleza pe sub mască, dar sunt uşuraţi că sunt iar printre colegi. „Indiferent de vârstă, cel mai tare le-a lipsit conectarea cu colegii şi cu profesorii. Şi eu, ca profesoară, m-am simţit mai uşurată, e mult mai real acum, e mai normal“, mărturiseşte profesoara.

Unii elevi s-au lovit însă de primele consecinţe nefaste ale şcolii online: nu mai au răbdare şi îşi verifică telefoanele mai mult ca oricând. „Acasă aveau uşor acces la ce aveau nevoie. Dacă voiau la baie, mergeau direct la baie, dacă voiau să mănânce, mâncau imediat. Acum vine peste ei o redisciplinare, este o revenire la obiceiurile de stat la şcoală“, spune, râzând, profesoara.

Cel mai dificil însă le-a fost celor din ciclul primar, care s-au obişnuit să aibă un asistent de încredere, de regulă, în persoana mamei. Că aveau nevoie de pix, de foaie, de vreun obiect de prin casă pentru vreo activitate, mama era deja în mişcare. „Părinţii au fost asistenţi de profesori în această perioadă. Au împărţit meseria asta cu noi, fie că şi-au dorit, fie că nu. Acum, ţine de fiecare profesor cum se reconectează cu elevii lui“, punctează profesoara Bârcean.

Ceaiul şi gustarea de dimineaţă

La Şcoala Gimnazială „I.G. Duca“ din Petroşani, prima zi din noul semestru a găsit-o pe diriginta Ramona Asan aşteptându-şi elevii cu ceai cald şi o gustare. Este o tradiţie veche, pentru că elevii vin de pe distanţe de până la 30 de kilometri, aşa că unii ajung mai devreme, alţii,  mai târziu.

„Ca dirigintă, le predau aproape toate materiile, pentru că sunt profesoară de psihopedagogie specială. La gustare şi ceaipovestim ce am mai făcut. Cât le-am predat online chiar îmi spuneau mulţi: «Doamna, noi la ora asta deja am fi băut ceaiul». Lor le-a fost dor tot timpul de şcoală, nu l-am auzit pe vreunul să spună că nu-şi doreşte să revină.“ 

Mihaela Nabăr, directoarea World Vision România: „Pandemia a accentuat sărăcia educaţională“

Cu ochiul expertului care îşi ia datele direct din teren, Mihaela Nabăr, directoarea executivă a World Vision România, explică efectele negative pe care şcoala online le-a produs în rândul copiilor din medii defavorizate şi precizează că este nevoie de un efort comun pentru a nu pierde o întreagă generaţie.
 
„Weekend Adevărul“: Doamnă Nabăr, cum vedeţi reîntoarcerea la şcoală a elevilor în noul semestru?
Mihaela Nabăr: Cred că este o măsură bună, pentru că ea a ţinut cont de incidenţa ratei de infectare. Ceea ce mi se pare că a pus în pericol deschiderea şcolilor este faptul că noi, timp de un an, nu ne-am pregătit aproape deloc pentru acest lucru. Am închis şcolile în martie 2020, le-am deschis foarte puţin ulterior, după care toată lumea s-a mutat în online şi, între timp, nu am făcut nimic pentru a pregăti întoarcerea treptată a elevilor. Am plecat de la premisa că închidem şcolile, că această pandemie o să se termine rapid şi că o să ne întoarcem fix la normalitatea dinainte. Ce am constatat pe 8 februarie 2021? Că avem clase nepregătite şi că o parte dintre profesori au boli care nu le permit să revină la catedră. Am creat cumva un haos generalizat tocmai din cauza faptului că nu am organizat şi planificat absolut nimic.
 
Au fost multe voci care au susţinut că şcolile ar trebui menţinute închise. De ce credeţi că nu este o soluţie bună?
Am putea să continuăm cu şcolile închise, dar ştim că în această perioadă sunt aproape un milion de copii, confirmaţi şi de datele oficiale ale Ministerului Educaţiei, care n-au avut acces la educaţie de calitate. Deci, între a avea abandon şcolar şi analfabetism – atenţie, nu doar analfabetism funcţional – şi a veni la şcoală şi a încerca să facem cu toţii tot ce putem astfel încât să respectăm regulile, am ales scenariul doi.
   
Elevii săraci, greu de găsit
Copiii care au fost abandonaţi de sistem în pandemie sunt aceiaşi care erau neglijaţi şi înainte de
pandemie?
Da, foarte mulţi dintre aceşti copii sunt cei care aveau probleme de acces la educaţie şi înainte de pandemie. Sărăcia educaţională era şi atunci un impediment, iar pandemia a accentuat-o. Avem copii care au fost lăsaţi în urmă, pentru că a existat şi o problemă de identificare a acestora. De aceea s-au mobilizat organizaţiile non-guvernamentale. Am încercat să facem tot ce a fost posibil, dar uneori nu ne-a ieşit nici nouă. De exemplu, am reuşit să ducem tablete acolo unde a fost nevoie, dar am dat de foarte mulţi copii care nu au Internet. Unul din trei sate nu are acces la Internet. De asemenea, sunt multe gospodării care nu au curent electric.
 
Ce aţi făcut în aceste cazuri?
Am avut profesori care s-au dus din poartă în poartă cu fişe de lucru, pe care apoi le-au strâns şi le-au corectat tocmai pentru a ajunge într-un fel sau altul la aceşti copii. Deşi au fost foarte mari, eforturile noastre au fost insuficiente pentru că nu am putut ajunge la toţi copiii care au avut nevoie de noi în această perioadă. Aceştia ar avea nevoie de educaţie remedială.
Pe lângă profesori asumaţi, avem nevoie ca autoritatea publică locală să prioritizeze educaţia. Din păcate, există copii care se vor pierde. Uitându-mă la istoria celor 30 de ani, mi-e greu să cred că ne vom reveni şi că vom face toţi ceea ce putem aşa încât totul să funcţioneze şnur. Dar dacă primăriile şi şcolile îşi vor asuma real remedierea a ceea ce se poate în educaţie, acceptând şi parteneriate pe activităţi curriculare, mai există speranţe
În aşteptarea unor soluţii
Apropo de educaţia remedială, la ce ar trebui să fim atenţi în implementarea acestei măsuri?
Ceea ce ar trebui să ne preocupe în acest moment este, în primul rând, să-i identificăm pe aceşti copii. Pentru că educaţia remedială şi recuperarea înseamnă că ai un copil de nota 3 şi îl aduci la 5 sau că ai un copil de 5 şi îl aduci la 7. Educaţia remedială nu este pentru cei care fac performanţă, asta trebuie să înţelegem. Apoi, trebuie să vedem unde sunt profesorii care vor să lucreze cu aceşti copii, pentru că provocarea nu va fi doar la elev, ci şi la profesor.
 
Care e atitudinea profesorilor cu privire la acest aspect?
Din studiile pe care World Vision România le-a făcut, în proporţie de 69% profesorii aşteaptă o soluţie din partea Ministerului Educaţiei şi a Inspectoratului Judeţean. Adică aceste structuri să vină cu o programă foarte clară.
 
Care au fost impedimentele, poate mai puţin evidente, cu care s-au confruntat elevii din mediile defavorizate în încercarea de a face ore online?
Sunt foarte multe impedimente. Să nu uităm că 50% din populaţie trăieşte în rural, iar asta poate însemna deja o vulnerabilitate. O situaţie este cea a copiilor care sunt folosiţi de părinţi la muncile gospodăriei. Mulţi elevi n-au putut să participe la ore aşa cum ar fi trebuit pentru că părinţii i-au pus la diverse munci. În momentul în care i-am întrebat pe adulţi de ce copiii lor nu participă la şcoala online, răspunsurile lor au fost de tipul: „Ceea ce contează acum sunt pilele, relaţiile şi norocul pe care îl ai“. Asta ne spune ceva important despre educaţia părinţilor şi despre cât de mult ar trebui să investim noi în educaţia celor care ar trebui să educe. Totodată, în această perioadă, am constatat că au crescut abuzurile în familie, mai ales asupra copiilor. Dacă mergem pe zona de sănătate şi nutriţie, avem cazuri în care singura masă caldă pe zi era cea primită la şcoală, în programele din World Vision sau oferită de alţi participanţi. Din astfel de motive, cu toate riscurile pe care le presupune, este mai bine să ţinem şcolile deschise.
 
„Mingea nu este doar la Ministerul Educaţiei“
Mulţi au susţinut că redeschiderea şcolilor era vitală pentru a nu pierde o întreagă generaţie de elevi. Am pierdut-o deja sau putem vorbi de o redresare temeinică, şi ce fel de măsuri ar trebui să adopte Ministerul Educaţiei?
Mingea nu este doar la Ministerul Educaţiei. Putem să avem cele mai bune decizii şi ordine care să finanţeze anumite programe, vor fi în zadar dacă nu va avea cine să le implementeze şi dacă nu vor fi implementate în relaţie cu cei care au nevoie. Şi şcoala este responsabilă, dar şi autoritatea publică locală, profesorul, părintele şi ONG-urile. Din punctul meu de vedere, dacă ne vom uita doar către minister şi doar către nişte soluţii care să vină de sus în jos şi care să fie implementate de parcă am avea o baghetă magică, nu se va întâmpla nimic. Pe lângă profesori asumaţi, avem nevoie ca autoritatea publică locală să prioritizeze educaţia. Din păcate, există copii care se vor pierde. Uitându-mă la istoria celor 30 de ani, mi-e greu să cred că ne vom reveni şi că vom face toţi ceea ce putem aşa încât totul să funcţioneze şnur. Dar dacă primăriile şi şcolile îşi vor asuma real remedierea a ceea ce se poate în educaţie, acceptând şi parteneriate pe activităţi curriculare, mai există speranţe. Deci, dacă descentralizarea va fi luată în serios de către cei care ar trebui s-o facă, eu zic că avem şanse să nu pierdem toată această generaţie de copii.
   
Aţi fost printre persoanele consultate de fostul ministru al Educaţiei, Monica Anisie, pentru digitalizarea educaţiei. Ce anume a reuşit să facă Ministerul şi unde credeţi că ar fi fost loc de mai bine?
La început, şi din păcate aşa a fost tot acest an, digitalizarea în educaţie a fost practic asimilată unei soluţii de criză. Ea nu înseamnă asta. Toate problemele din mandatul ministrului Anisie au plecat de la faptul că noi, ca ţară, nu făcuserăm nimic pe zona de educaţie digitală. Iar dacă făcuserăm, erau nişte strategii foarte puţin implementate. Repet: educaţia digitală înseamnă mult mai mult decât o tabletă. Nimeni nu s-a interesat dacă avem sau nu conţinut pe care să îl punem pe tabletele respective. Mi se pare că am luat nişte decizii într-o situaţie de criză pentru a stinge nişte focuri. Dar structural, gândindu-ne la toate aspectele pe care le presupune şi impune educaţia digitală, nu ne-am uitat cu seriozitate. Ea înseamnă curriculă, material, conţinut, platforme, profesori educaţi, securitate digitală. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

True Blue
20.02.2021, 19:34:34

Scoala on-line si wc-ul in casa, proiecte esuate la sate. Noroc ca n-au incercat si proiectul "canalizarea" edilii preferand in continuare santul si podisca chiar in proiectele in derulare de modernizare a drumurilor judetene si comunale.

+2 (4 voturi)
A.S.
20.02.2021, 21:02:06

Ei na, adultii sunt de vina pentru ca unii stiut cum, n-au putut sau n-au vrut sa urmeze scoala online... hai sa gasim repede niste vinovati de serviciu. Ce-mi place cand vor unii sa se dea rotunzi ca ei stiu mai bine, cand e cate-o situatie de-asta fara nicio rezolvare onorabila....

+2 (4 voturi)
Eduard
20.02.2021, 21:04:45

Trebuie sa intelegem pana nu este prea tarziu ca avem nevoie in primul rand de sanatate si apoi de invatamant. Dechiderea scolilor este un risc inutil asumat de autoritati pe sanatatea tuturor. Adica Germania si alte tari gresesc cand tin scolile inchise iar noi luam decizii corecte ? Este adevatat , calitatea invatamanutlui on-line este mai scazuta dar este preferabila unui dezastru sanitar. Punctual in unele locuri au fost probleme in mediul rural dar daca vedem ca o mare parte din locuitorii satelor au telefoane inteligente conectate la internet , cred ca pot face fata si invatamnatului on - line. Apoi a ttrecut un an de pandemie , se puteau lua masuri daca se dorea aceasta pentru a invata copii sa lucreze cu tabletele.

+3 (3 voturi)
Georgian Macadau
21.02.2021, 00:58:58

Eduard - eu cred că n-ai vrea să te trateze la ATI un medic care a făcuit medicina și rezidențiatul ONLINE.Și ca să ajungi medic trebuie să înveți și chimia și biologia de a VI-a sau a VII-a... Măsurile autorităților au fost luate total aiurea: moșnegii și bolnavii cu patologii preexistente trebuiau ZĂVORÂȚI în case și ajutați cu cumpărăturile și eventual ieșiri pentru tratamente/medic. Oamenii cu riscuri scăzute trebuiau lăsați să susțină prin muncă și aportul lor la economie cheltuielile mari provocate de criza virusului. Copiii nefiind în pericol puteau merge la școală. Victime oricum ar fi existat, și există - asta e cert. Doar că nu distrugeam tot în urmă. EU unul nu aveam cum sta acasă, de mine (veniturile mele) depinzând vreo 4 oameni...chiar m-aș încuia în casă vreun an dacă aș avea veniturile familiei asigurate. Mi-aș lua un an liber de la servici după 20 de ani de activitate.

-3 (3 voturi)
Eduard
20.02.2021, 21:09:43

Vrem nu vrem se pare ca indiferent de pandemie viitorul este on -line in multe domenii de activitate , si poate nu ar fi rau nici in invatamant macar partial. Progresul inseamna digitalizare nu deplasari inutile, hartii, stampile ca acum 30 de ani.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările