ADMITERE PROFESIONALĂ 2014 Concurenţa de la profesională depăşeşte prejudecăţile societăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înscrierile în învăţământul profesional au loc luni şi marţi, într-o primă etapă, iar preînscrierile desfăşurate online prefigurează deja o concurenţă chiar şi de doi elevi pe loc anul acesta.

Elevii se vor întrece în 2014 să intre în clasele de învăţământ profesional, potrivit datelor preliminare pe care şcolile şi agenţii economici le-au adunat în urma preînscrierilor online care au avut loc în ultima săptămână. Asta în condiţiile în care, de anul acesta, absolvenţii de clasa a VIII-a vor putea să aleagă şi şcolile profesionale la admitere, alternativa la liceu.

Iar avantajele sunt unele concrete pentru ei, spun specialiştii: mai puţină teorie şi mai multă practică, chiar în companii, cu şanse mari de angajare după cei trei ani, bursă lunară de 400 de lei, dar şi cazare şi masă pentru cei din alte localităţi.

De altfel, azi e ultima zi de înscrieri la liceele care au clase de profesională şi care organizează preselecţie pe locurile disponibile de la toamnă, apoi urmează etapa a doua, cu examene de admitere, acolo unde e concurenţă mare, iar în etapa a treia se vor completa locurile rămase libere.

Şcoală la locul de muncă

Primele semnale că tot mai mulţi absolvenţi de gimnaziu se vor îndrepta anul acesta către o şcoală care îi va învăţa în următorii ani direct o meserie au venit de la Braşov, unde există prima şcoală profesională cu personalitate juridică din ţară, construită pe model german - Şcoala Kronstadt. Unul dintre fondatori, preşedintele Clubului Economic German din Braşov, Werner Braun, a declarat la Adevărul Live că după preînscrierile online deja sunt câte doi elevi pe un loc, motiv pentru care vor încerca să crească numărul de locuri.

În plus, a mai spus acesta, au venit şi elevi din alte regiuni, precum Moldova, special pentru a aplica la şcoala profesională germană de la Braşov, care oferă cazare, mese gratuite şi burse lunare de 400 de lei (200 de la stat şi 200 de la companiile fondatoare). În urmă cu ceva ani, cu greu reuşeau să-i convingă pe părinţi şi pe elevi că profesionala e o alternativă viabilă pentru cei care nu au abilităţi teoretice, a adăugat Werner Braun.

De altfel, consilierul pe Învăţământ Profesional de la Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, a spus că peste 100 de copii s-au înscris deja la singura şcoală profesională din ţară cu entitate juridică, Kronstadt.

„Sunt 106 înscrişi pe 56 de locuri. Practic, aceşti copii au conştientizat că termină o calificare, că învaţă direct la viitorul loc de muncă. Cererea este mai mare şi în urma schimbării legislative ce a fost făcută în decembrie şi în urma căreia elevii pot continua studiile la un liceu tehnologic (clasa a XI-a şi a XII-a), în vederea susţinerii Bacalaureatului, după ce termină profesionala. Şi mai este un factor important, prima etapă de admitere la profesională se face înainte de Evaluarea Naţională, deci automat atunci se înscriu cei cu adevărat interesaţi să înveţe o meserie, nu fiindcă au luat mai puţin de cinci la Evaluarea Naţională şi nu ştiu unde să se ducă“, a explicat Fedorca.

Clase suplimentate la profesională

O creştere a interesului pentru acest tip de învăţământ s-a văzut şi la colegiile tehnice care au înfiinţat clase de şcoală profesională, pentru a atrage elevi, pe baza parteneriatelor cu diferite companii.

„Avem deja 39 de elevi interesaţi să se înscrie la noi. Cererea de până acum pentru liceul nostru este mult mai mare decât a fost în trecut“, a arătat directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic „Traian Vuia“ din Oradea, Adriana Petrica.

Aici, numărul de clase la profesională a fost suplimentat cu una pentru anul şcolar 2014-2015 şi oferă patru specializări în domeniile electronică, automatizări, electric şi mecanic. „Avem contracte cu operatori economici pentru meserii precum operator cu comandă numerică, electrician de joasă tensiune şi electronist de aparate şi echipamente“, a mai adăugat directoarea.

La Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna“, tot din Oradea, elevii se pot înscrie în patru clase de profesională, dintre care două sunt cu predare în limba maghiară.

„Noi oferim calificare pentru meseriile de tâmplar universal şi profesii din domeniul mecanicii, care sunt cele mai cerute în zona aceasta. Operatorii economici spun că de ani de zile nu s-au mai format profesionişti pe acest domeniu şi au mare nevoie“, a explicat pentru „Adevărul“ directoarea adjunctă a Colegiului, Biro Ildiko.

Programă încă prea încărcată de teorie

Patronii reclamă însă programa încă prea încărcată cu teorie şi cer mai multă practică şi flexibilitate. „Dacă administraţiile locale ajută la formarea specialiştilor, vor avea beneficii în plan economic. Ar trebui făcute modificări la legea uceniciei pentru a permite dezvoltarea învăţământului profesional. Aceşti copii trebuie să aibă 75% practică şi 25% teorie până în clasa a XII-a“, este de părere Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

Psihologul şi consilierul şcolar Diana Ioaneş, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ din Capitală, spune că într-adevăr plasarea primei etape de înscrieri la profesională înainte de Evaluarea Naţională este un factor pozitiv şi arată că e o alegere cu o motivaţie în spate.

„Elevii care se înscriu acum fac această alegere fără constrângere, nu se simt umiliţi fiindcă au luat o notă mică la examen, însă sunt conştienţi că probabil nu vor lua o notă suficient de mare pentru a intra la un liceu teoretic bun. De multe ori, elevii nu îşi cunosc adevăratul nivel fiindcă şi mediile sunt «umflate» de profesori în gimnaziu“, spune psihologul.

În acest mod ar putea fi rezolvată şi problema reclamată de mulţi dintre profesorii din liceele cu rezultate slabe: elevii intrau cu medii foarte mici, sub 4, şi era aproape imposibil să reuşească „performanţa“ de a-i trece de Bac. 

„Eu aş vedea măsuri precum nota minimă de intrare la un liceu teoretic, cinci. Ce şanse are un elev care intră la liceu cu nota 4 să ia Bacalaureatul?“, se întreabă şi profesorul Ştefan Vlaston, blogger adevarul.ro.  

Examen de selecţie

În cazul în care numărul de elevi înscrişi va depăşi numărul de locuri, şcolile, împreună cu agenţii economici, îşi vor selecţiona copiii în urma unor teste de aptitudini.

„Avem o clasă standard de 28 de locuri. Înscrierile deja au început, şi în cazul în care numărul de înscrişi va fi mai mare decât numărul de locuri, va fi un examen de selectare a acestora“, a arătat şi Robert Stan, directorul Liceului Teoretic „Brâncoveanu Vodă“ din Urlaţi, unde se va înfiinţa o clasă de profesională de la anul, cu sprijinul companiei Procter&Gamble.

Calendarul admiterii la Profesională:

- 26 şi 27 mai: înscrierea la liceele care au clase profesionale
- 29 şi 30 mai: susţinerea probei de preselecţie, acolo unde se organizează
- 3 iunie: afişarea rezultatelor preselecţiei
- 6 iunie: înscrierea celor respinşi la instituţiile care nu au preselecţie
- 7 iunie: afişarea listelor finale cu elevii înscrişi şi a concurenţei înregistrate
- 10 iunie, ora 9.00: proba suplimentară de admitere acolo unde sunt mai mulţi candidaţi pe un loc
- 13 iunie: afişarea rezultatelor la proba de admitere, după depunerea contestaţiilor, în 12 iunie
- 24 iunie: afişarea la licee a listelor candidaţilor admişi la profesională, după eliminarea elevilor corijenţi sau repetenţi
- 4 iulie: afişarea listelor în ordinea mediei de admitere, după rezultatele de la Evaluarea Naţională
- 5-6 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee
- 6 iulie: afişarea listelor finale a candidaţilor înmatriculaţi în învăţământul profesional după retragerea celor care vor participa la admiterea la liceu
- 7 iulie: afişarea locurilor rămas libere după etapa I
- urmează aceiaşi paşi în etapele II şi III, în perioada 7 iulie - 9 septembrie.


Pe aceeaşi temă:

ADMITERE LICEU 2014 Luni încep înscrierile la şcoala profesională şi la probele din liceele bilingve şi vocaţionale

VIDEO ADMITERE LICEU 2014 Noutăţile şi avantajele şcolii profesionale: şansa la o meserie, inclusiv în multinaţionale

Peste 3.800 de locuri la liceele din Braşov

Este oficial: şcolile profesionale reapar la Slatina din toamnă

Ce opţiuni au elevii care dau admiterea la liceu anul acesta, la Adevărul Live: „Există un interes crescut pentru Ştiinţele Naturii şi dotările din licee”

ADMITERE LICEU 2014 Părinţii şi elevii, atraşi tot de liceele teoretice

Admiterea la liceu ilustrează impasul în care se găseşte învăţământul românesc

Admitere la liceu cu suspans în 2014

GHIDUL ADMITERII LA LICEU 2013 Broşura cu ofertele tuturor liceelor din Bucureşti a fost publicată de ISMB

ADMITERE LICEU 2013 Noutăţile liceelor din Capitală: mai multe clase de Ştiinţe şi Mate-info în engleză

REPARTIZARE LICEU 2013 Topul specializărilor cu cea mai mare medie de admitere din ţară. Harta locurilor libere

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite