Admitere la liceu 2020. Proiectul de ordin care elimină obligativitatea şcolii profesionale pentru elevii cu medii sub 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii cu medii sub 5 nu mai sunt obligaţi să meargă la profesională. FOTO: gov.ro.
Elevii cu medii sub 5 nu mai sunt obligaţi să meargă la profesională. FOTO: gov.ro.

Proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea ordinului nr. 4.948/2019 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 a fost publicat pe edu.ro, în consultare publică.

Monica Anisie a finalizat proiectul de Ordin care modifică admiterea la liceu, prin eliminarea mediei 5,  care se dorea condiţie olbigatorie pentru absolvenţii de gimnaziu care voiau să intre la liceu. 

Documentul prevede o singură condiţie pentru elevii care vor să urmeze liceul, la prima repartizare computerizată după Evaluarea Naţională din vară: să fi susţinut examenele Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a.

Proiectul de ordin realizat de ministrul Educaţiei prevede modificarea articolului 2, alineatul 10, astfel: 

„1. La articolul 2, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„La repartizarea computerizată din prima etapă de admitere participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională.’ 

Până acum, articolul 2 din Metodologia de admitere la liceu în vigoare în acest moment, aprobată prin Ordinul nr. 4948/2019 semnat de fostul ministru interimar Daniel Breaz, prevede următoarele:

„(10) La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).” 

  

Fostul ministru interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, stabilise la finalul lui august 2019, ca învăţământul profesional să fie obligatoriu pentru absolvenţii de gimnaziue care ar fi obţinut o medie de admitere sub 5, după Evaluarea Naţională. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite