Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Anisie: Avem aproximativ 80 de copii şi cadre didactice în carantină la domiciliu, pentru că s-au întors fie din Italia, fie din alte state

0
26 Feb 2020 01:05:34
Autor: News.ro
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a recomandat precauţie în gestionarea excursiilor din săptămâna „Şcoala Altfel”. FOTO news.ro
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a recomandat precauţie în gestionarea excursiilor din săptămâna „Şcoala Altfel”. FOTO news.ro

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că 80 de elevi şi profesori care au fost în Italia sau în alte state se află în prezent în izolare la domiciliu, la recomandarea autorităţilor. Printre aceştia se numără un grup de copii care au revenit duminică seară din Italia, dintr-o excursie coordonată de un profesor din judeţul Alba.

„La acest moment avem aproximativ 80 de copii şi cadre didactice în carantină la domiciliu, pentru că s-au întors fie din Italia, fie din alte state. (...) Duminică seară s-au întors din Italia cadre didactice şi elevi care fuseseră în excursie şi s-au luat toate măsurile necesare ca aceştia să se întoarcă acasă cu bine şi să stea în carantină 14 zile, aşa cum a recomandat Ministerul Sănătăţii”, a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării marţi seară, la Realitatea Plus.
 
Monica Anisie a spus că excursia a fost coordonată de o profesoară din judeţul Alba, iar aceasta i-a precizat că elevii „sunt bine”. Anisie a mai spus că ceilalţi membri ai familiilor celor aflaţi în carantină sunt liberi să iasă din casă. 
 
„Am solicitat Inspectoratelor şcolare pentru fiecare deplasare să anunţe Ministerul Educaţiei. (...) În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 12 noaptea, eu vorbeam în Italia pentru că erau copiii cu reprezentanţii noştri acolo, erau copii la Veneţia şi m-a preocupat faptul că trebuie să ajungă cât mai repede în ţară, să văd starea lor de sănătate”, a spus ministrul Educaţiei. 
 
„Orice situaţie pe care o identificăm la nivelul unităţilor de învăţământ o vom comunica imediat la Ministerul Sănătăţii”, a afirmat ministrul.
 
Întrebată cum este asigurat procesul educaţional copiilor aflaţi în carantină, ministrul a afirmat că aceştia pot lua lecţiile de a colegi şi pot discuta telefonic cu profesorii.
 
„Cred că este mai important pentru ei în acest moment să fie în mediul familial, să nu intre în contact cu alţi copii până la momentul în care avem o certitudine că sunt sănătoşi şi că pot merge la şcoală”, a spus Monica Anisie. 
 
Monica Anisie a precizat că marţi o delegaţie a operatorilor din turism s-a prezentat la Minister pentru a o întreba de ce a interzis excursiile, vizita fiind făcută în contextul în care numeroase cadre didactice au anulat excursii programate pentru săptămâna „Şcoala Altfel”. În acest context, ea a precizat că nu este vorba despre o interdicţie, ci despre o recomandare.
 
„Dumnealor erau foarte îngrijoraţi pentru faptul că părinţii le solicită să le dea banii înapoi. Le-am spus că eu nu-i pot ajuta cu nimic în sensul acesta”, a afirmat Anisie.
 
Ea a spus că a cerut inspectoratelor şcolare din teritoriu să facă centralizări în ceea ce priveşte excursiile la care participă elevii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii