#art26LEN. Calendar 2020-2021

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
art 26

Avem de treabă mult, repede şi bine pentru ca şcolile-pilot să pornească din septembrie 2021. Guvern, minister, şcoli. Directori, profesori, părinţi, elevi. Iată aici baza normativă şi calendarul proiectului. Ordine de ministru, activităţi şi termene SMART (specifice, măsurabile…) menite să pună în fapt schimbarea paradigmei curriculare a Educaţiei din România. Succes!

Reperul normativ de fond este O.M.E.C. nr. 4811 din 30.07.2020 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie. Am extras secţiunile critice pentru operaţionalizarea pilotării curriculare. Iată-le.

CAP. II – SELECŢIA

Art. 6(1) Şcolile-pilot sunt selectate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în contextul unor intervenţii sistemice, în diverse domenii – curriculum, inclusiv adaptări curriculare pentru învăţarea blended learning / online, carieră didactică, etică şi integritate, evaluare şi examinare, combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar, inclusiv combaterea şi prevenirea bullyingului, asigurarea accesului la educaţie prin suport alimentar, prin dispozitive electronice adecvate învăţării n sisem blended learning / online etc.

(2) Criteriile de selecţie pentru şcolile-pilot sunt:

a) solicitare scrisă din partea unităţii de învăţământ pentru funcţionare cu statut de şcoală-pilot;

b) declaraţie scrisă, asumată de conducerea unităţii de învăţământ, de exprimare a disponibilităţii şi a capacităţii de aplicare a intervenţiei pilotate, inclusiv un document care să evidenţieze acordul părinţilor, dat în urma consultării consiliului/asociaţiilor reprezentative ale părinţilor din cadrul unităţii de învăţământ şi, după caz, a consultării consiliului elevilor;

c) structură instituţională adecvată aplicării tipului de intervenţie stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

d) resurse umane calificate/specializate în raport cu intervenţia pilotată;

e) proiect de strategie de pilotare şi plan de acţiune care să reflecte:

  • viziunea unităţii de învăţământ cu privire la intervenţia care urmează a fi pilotată;
  • analiza de nevoi la nivelul unităţii de învăţământ, care va evidenţia motivaţia acesteia de a se implica în intervenţia pilotată, inclusiv punctele tari, oportunităţile şi beneficiile pentru elevi etc.;
  • analiza implicaţiilor etice şi modalităţile prin care se asigură respectarea drepturilor copilului, conform legislaţiei în vigoare, în acord cu codul de etică şi conduită al unităţii;
  • modalităţile de evaluare a calităţii educaţiei (internă şi/sau externă);
  • analiza riscurilor de implementare şi a planului de management al riscurilor.

CAP. IV – DISPOZIŢII FINALE

Art. 13 – (1) În cazul aplicării unor inovaţii cu grad mare de complexitate la nivelul curriculumului naţional (de exemplu, planuri-cadru de învăţământ noi, programe şcolare noi etc.) este necesară o planificare a implementării intervenţiei educaţionale pilotate pentru un întreg ciclu de învăţământ.

(2) Propunerea de pilotare a intervenţiei educaţionale/proiectului de cercetare educaţională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum şi o analiză a elementelor comune pentru unităţile-pilot şi unităţile din învăţământul de masă, astfel încât să se asigure şanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naţionale şi să se asigure condiţiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învăţământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia.

În context, două ancore de proiectare necesare şcolilor sunt următoarele documente curriculare remarcabile, elaborate în cadrul CRED, aprobate prin ordine ale ministrului Educaţiei şi Cecetării:

O.M.E.C. nr. 5765 din 15.10.2020 privind aprobarea documentului de politici educaţionale Repere pentru proiectarea, actualizarea şi evaluarea Curriculumului naţional. Cadrul de referinţă al Curriculumului naţional

O.M.E.C. nr. 5915 din 02.11.2020 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii

Acestea fiind zise, calendarul integrat al pregătirii pilotării de către partenerii strategici ai proiectului (Guvern / MEC / şcoli-pilot) arată aşa (citiţi termenele în cheia “până la …”) arată după cum urmează (#art26LEN înseamnă referirea la funcţionarea şcolilor-pilot, activate prin H.G. nr 559 din 16 iulie 2020, potrivit articolului 26 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 / 2011):

Guvern / Minister al Educaţiei şi Cercetării

  • Învestire Guvern / ministru MEC nou ................................................................ 31 decembrie 2020
  • Aprobare organigramă MEC nouă / creare structură #art26LEN în MEC nou .... 15 ianuarie 2021
  • Încadrare structură #art26LEN nou creată în MEC ............................................. 31 ianuarie 2021
  • Aprobare atribuţii structură #art26LEN creată în MEC ...................................... 31 ianuarie 2021
  • Transmitere NOTĂ-CONCEPT #art26LEN MEC -> MFE ……….....................… 15 februarie 2021
  • Creare fişă de proiect #art26LEN OI POCU ....................................................... 25 februarie 2021
  • Îndrumare / monitorizare / asistenţă şcoli-pilot .................................... ianuarie-decembrie 2021

Şcoli-pilot

  • Transmitere către MEC a solicitării de a deveni şcoli-pilot ................................ 15 februarie 2021
  • Elaborare draft proiect strategie / plan acţiune pilotare ................................... 25 februarie 2021
  • Finalizare proiect strategie / plan acţiune pilotare ............................................ 31 martie 2021
  • Pregătire pilotare în şcoli .............................................................................. februarie-august 2021
  • Promovare proiect-pilot în comunitate .......................................................... martie-iunie 2021
  • START pilotare (clase a V-a / a IX-a) ............................................................. septembrie 2021

Detalii despre tot ce a însemnat pregătirea pilotării până acum, aici.

Addendum (atelier #art26LEN, C.N. “Gh. Lazăr” Bucureşti, 10-11 decembrie a.c.), aici.

La treabă, deci, zic. #haicăputem

Gând bun tuturor. Ţinem aproape.

La mulţi ani!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite