UPDATE Bac 2020. Rezultatele finale după contestaţii au fost afişate. O altă sesiune, luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 5 iulie, au fost afişate rezultatele finale după contestaţii ale primei sesiuni de Bacalaureat 2020. Luni, 6 iulie, va începe sesiunea specială pentru elevii care, din motive medicale, au ratat-o pe prima.

Primele rezultate înainte de contestaţii au fost afişate pe 30 iunie. Absolvenţii nemulţumiţi de rezultate au putut depune contestaţie în aceeaşi zi şi în ziua următoaree până la ora 12.00.

La prima sesiune de Bacalaureat au fost înregistrate foarte multe contestaţii – 67.790, cu 15.000 mai multe decât anul trecut. 

Rata de promovare a examenului de maturitate de anul acesta – înainte de contestaţii – a fost de 62,9% - cea mai mică din ultimii ani. Una dintre explicaţii ar putea fi numărul mare de absolvenţi din promoţiila anterioarte care s-au înscris la examenul de maturitate în acest an.

Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 71,4%, iar pentru promoţiile anilor anteriori de 25%, potrivit datelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării. 

Rezultatele finale de la Bacalaureat 2020 au fost afişate duminică, 5 iulie, la avizierele şcolilor unde s-a susţinut examenul şi pe bacalaureat.edu.ro.

Calendarul sesiunii speciale de Bac 2020

6 iulie 2020 - Limba şi literatura română - proba scrisă

7 iulie 2020 - proba scrisă obligatorie a profilului Matematică sau Istorie

8 iulie 2020 - proba scrisă la alegere a profilului şi a specializării

9 iulie 2020 - Limba şi literatura maternă - proba scrisă

10 iulie 2020 - afişarea rezultatelor (ora 12,00)

10 iulie 2020 - depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 - 19,00)

12 iulie 2020 - afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00).

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite