BACALAUREAT 2013 Drumul de la „Liceul Olimpicilor“ la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Gavrilă, olimpic internaţional la Informatică    FOTO: Adevărul/ Marian Iliescu
Vlad Gavrilă, olimpic internaţional la Informatică    FOTO: Adevărul/ Marian Iliescu

Vlad Gavrilă este în clasa a XII-a, la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, şi are 11 medalii internaţionale, anul trecut obţinând aurul la Informatică. Anul acesta a trecut prin Bac-ul olimpicilor, pentru a putea participa la Balcaniada din vară, iar în toamnă vrea să meargă la studii la Cambridge.

Are 18 ani, este multiplu medaliat naţional şi internaţional la Informatică şi vorbeşte cu lejeritate despre preferinţa pentru sistemul de învăţământ din Marea Britanie, mai conservator şi mai potrivit pentru cariera în cercetare pe care şi-o desenează mintal de pe acum.

Vlad Gavrilă a fost acceptat la patru universităţi de top unde ar putea merge la studii din toamnă: Massachusetts Institute of Technology (MIT), prima universitate în Topul Mondial QS din 2013, Harvard şi Princeton din SUA, şi Cambridge, a doua universitate în top, din Marea Britanie.

„Am ales Cambridge, pentru că nu consider că mă reprezintă sistemul de educaţie american, cred că m-aş dezvolta mult mai bine la Cambridge. MIT e axat mai mult pe partea practică, în timp ce Cambridge merge pe partea de cercetare, care mă interesează pe mine, vreau să fac cercetare în domeniul algoritmilor, care să rezolve diferite probleme, cum sunt cele de trafic, de coordonare a informaţiei“, îşi motivează Vlad atracţia faţă de Regatul Unit, într-un interviu pentru Adevărul.

El spune că vrea să rămână acolo, în acelaşi domeniu, şi pentru masterat şi doctorat, explicând că preferă să facă cercetare decât să lucreze în marile companii IT pentru „provocarea continuă“ dată de „problemele interesante“. Iar România n-a fost o opţiune pentru el, considerând evidentă diferenţa de „calitate a actului de învăţare şi a mediului academic“ faţă de sistemul de învăţământ superior britanic.

Bac-ul olimpicilor, miză pentru Cambridge

Elevul de clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, aflat în topul naţional la capitolul olimpici, cu 43 de medalii în 2013, este unul dintre tinerii care vor da Bac-ul olimpicilor. Trebuie să se pregătească pentru Olimpiada Internaţională de Informatică, aşa că va da probele examenului maturităţii mai devreme, în perioada 20-31 mai.

Deşi este olimpic la Informatică şi mai toată atenţia şi timpul îi sunt captate de această materie, Vlad spune că a învăţat serios şi pentru celelalte obiecte de studiu, cum e Româna, mai ales că pentru Cambridge are nevoie de medie mare şi la Bac. Oricum, adaugă olimpicul, are locul asigurat la MIT.

„În martie 2013 am primit oferta de la universitatea din Anglia, după ce am trimis un dosar consistent, cu toate rezultatele la competiţii şi activităţile din liceu, şi după interviu. Însă oferta implică şi o serie de condiţii: trebuie să trec examenul de limbă engleză, pentru că aceasta este limba de studiu, iar la bacalaureat trebuie să am media peste 9.50, iar la matematică şi la informatică, peste 9.80. Aşa că am învăţat pentru Bac“, explică elevul.

Zeci de medalii din clasa a III-a

Fiul unui subinginer într-unul din laboratoarele Institutului de la Măgurele şi al unei pensionare, Vlad spune că nu-şi face griji în privinţa siguranţei sale financiare: a pus deoparte mai toţi banii câştigaţi la zecile de olimpiade naţionale şi internaţionale care l-au propulsat pe podium, din ce în ce mai sus, din clasa a III-a până în clasa a XII-a.

A bifat 11 medalii mondiale la Informatică, la juniori şi seniori (se mândreşte cu aur în 2012, argint în 2011 şi bronz în 2010 la Internaţionala de Informatică, dar şi cu aur, argint şi bronz la Olimpiada Central Europeană), la care se adaugă cel puţin opt medalii şi premii la olimpiadele naţionale.

„Acum s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Informatică şi are şanse foarte mari să se întoarcă din nou cu medalia de aur, ne mândrim cu el. Olimpicii noştri sunt copii care muncesc foarte mult, în asta constă performanţa, nu doar în calităţile genetice deosebite“, spune Lioara Ivanovici, profesor coordonator al olimpicilor la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Economiile unui olimpic

Deşi nu a vrut să dezvăluie cât valorează în bani economiile sale din premiile câştigate de-a lungul anilor, Vlad spune că are bani puşi deoparte. Viaţa în Marea Britanie este costisitoare, iar oferta de la Cambridge înseamnă de fapt o bursă de 3.500 de lire sterline anual, bani care nu-i ajung nici pentru cazarea în campus.

„Voi lua un împrumut pentru studii, pentru că veniturile părinţilor din ţară sunt mici faţă de limita impusă de ei. Taxele vor fi de 9.000 de lire pe an şi voi da înapoi statului britanic 9% din ce depăşeşte 21.000 de lire sterline când voi fi angajat. Bursa de la Cambridge îmi ajunge parţial pentru cazare, mai trebuie să pun cam 400 de lire. Însă, din fericire, olimpiadele internaţionale sunt remunerate bine în România. Pentru medalia de aur, de exemplu, se acordă un premiu de 13.000 de lei, plus o bursă lunară care acum a ajuns la aproape 800 de lei“, explică elevul, care spune că încă aşteaptă banii de la Guvern pentru medaliile din 2011: 9.000 de lei pentru argint la Internaţională şi 2.400 de lei pentru bronz la Olimpiada Central Europeană.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite