BACALAUREAT 2013 VIDEO Prima lecţie adevarul.ro: cum să te prezinţi la proba orală de la Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevarul.ro prezintă o serie de meditaţii online în format video pentru elevii care susţin examenele naţionale de Bac şi Capacitate în această vară. Prima „meditaţie“ online este pentru proba orală de la Limba şi Literatura Română care va avea loc luni, 10 iunie, fiind examenul cu care debutează Bacalaureatul 2013.

În cadrul lecţiei video adevarul.ro, profesoara Iulia Pop, care predă Limba Română de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Capitală, îi sfătuieşte pe elevi să aibă o ţinută relaxată la examen, să nu le fie frică să dialogheze cu membrii comisiei dacă aceştia pun întrebări sau cer detalii.

„Acest examen nu are o miză foarte mare, îţi trebuie o ţinută relaxată în faţa examinatorului, contează şi mimica feţei, dar şi modul în care elevul se prezintă din punct de vedere al ţinutei vestimentare. Toate acestea contribuie la o bună impresie care, pe lângă un bun discurs, contribuie la acordarea calificativului cel mai mare“, a explicat profesoara Pop.

Calificative la probele orale în loc de note

La probele de oral nu se mai dau note. În schimb, ele se punctează cu patru calificative: Începător, Mediu (care presupune că elevul are cunoştinţe minime în comunicare), Avansat (care însemană că elevul are totuşi nişte dificultăţi de comunicare) şi nivelul Experimentat (care este cel mai mare calificativ acordat).

Iată sfaturile profesoarei Iulia Pop pentru tinerii care vor trece de luni, 10 iunie, până miercuri, 12 iunie, prin proba orală la Limba şi Literatura Română a Bacalaureatului 2013:

adevarul.ro te meditează pentru Bacalaureat 2013 şi Capacitate 2013

Profesori de română, matematică, engleză, informatică sau istorie vor preda lecţii video de aproximativ 30 de minute în care explică, plecând de la o variantă de test publicată de Ministerul Educaţiei, modul în care elevii trebuie să abordeze subiectele, care sunt punctele-cheie ce trebuie atinse şi ce presupune de fapt fiecare cerinţă.

Printre profesorii care le vor oferi elevilor ponturile necesare la examenele naţionale de Capacitate 2013 şi Bacalaureat 2013 se numără Cornelius Riegler, profesor de Istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“, Iulia Pop, profesoară de Limba Română la Colegiul Naţional „Sf. Sava“, Corina Milicin, profesoară de Limba Engleză la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“, Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic naţional de Matematică şi Costin Banu, profesor de Informatică la „Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti“ (ICHB).

Calendarul Bac 2013 şi Capacitate 2013

Probele orale la Română se vor încheia pe 12 iunie, urmează în perioada 17-21 iunie evaluarea competenţelor digitale, 25-28 iunie probele orale la limba străină, iar în perioada 1-5 iulie sunt programate probele scrise la Bacalaureat 2013.

Examenele la Capacitate 2013 vor avea loc în perioada 25-27 iunie (limba română, limba maternă şi matematică).

Prima lecţie: cum să te prezinţi la proba orală de la Română - Profesor Iulia Pop

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite