BACALAUREAT 2014 VIDEO A treia lecţie de consiliere: La şcoală, profesorii iau locul părinţilor elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A treia lecţie de consiliere pentru cei care se pregătesc de Bacalaureat 2014, la Adevărul Live, a vizat relaţia elev-profesor, cum poate fi ea construită, susţinută şi cum ajută la ceea ce presupune succesul la examenul din vară. Specialiştii recomandă ca cei din ambele „tabere” să îşi acorde reciproc respectul cuvenit, dar şi încredere.

Cele mai importante declaraţii

Cum este relaţia elev-profesor?

Alexandra Vasilache: Lucrul care rezolvă cea mai mare parte a problemei este ascultarea reciprocă. Elevii îşi doresc să fie ascultaţi şi problemele lor să fie tratate cu seriozitate, iar profesorii vor să fie ascultaţi.

Oana Popa: Ambele „tabere” fac aceleaşi greşeli. Şi elevii i profesorii vor respect şi ei îşi cer asta în permanenţă, în modul în care cer respectul, o fac într-o manieră prin care nu sunt trataţi cu seriozitate. Profesorii pun etichete, iar elevilor le este greu să treacă peste etichete. Ei au nevoie să fie ajutaţi. Rolul nostru, al adulţilor, este să îi ajutăm, nu să îi punem mai jos decât sunt. Şi încrederea este foarte

În platou sunt fi prezenţi doi coach-i care i-au ajutat pe elevii de la un liceu din Capitală să-şi crească performanţele şcolare, ajutând la ridicarea ratei de promovare la Bac şi chiar la reducerea violenţei şi a absenteismului.

Vom discuta despre cum i-au ajutat profesorii pe tineri, cum au ajuns să pună bazele unei prietenii şi despre importanţa relaţiei elev-profesor.

Daniela Dimoiu: Dascălul este acela care, prin felul lui de a fi, din naştere, îl ascultă pe elev.

Oana Popa: Învăţarea este dependentă de stare. Dacă ai o stare potrivită, înveţi mult mai uşor, informaţia care vine se sudează mai uşor. Dacă copilul este îngrijorat, supărat, plictisit, nu are cum să înveţe. Dar dacă este o atmosferă relaxată, copilul se ralxează şi lasă loc informaţiei. Cu cât este o relaţia mai caldă într-un elev şi profesor, cu atât informaţia care trebuie transmisă ajunge mai uşor la copil.

Sfaturi

Oana Popa: Este suficient să ne vedem egali şi să facem fiecare ce poate face din rolul lor. Relaţia părinţi-copii are foarte mult de învăţat, reparat. Acolo sunt foarte multe lucruri care nu sunt spuse. La fel şi pentru profesori, să îi privească cu încredere şi respect. Iar copii, ei trebuie să aibă încredere în ceea ce simt. 

Alexandra Vasilache: Pentru pregătirea examenului de BAC, profesorii au adoptat elevii. Practic, profesorii erau părinţii elevilor la şcoală. 

Daniela Dimoiu: Să îi încurajăm, să le dovedim că pot. Trebuie să le arătăm că suntem modele, iar noi avem o responsabilitate enormă. Trebuie să ne sprijinim reciproc. Elevii trebuie să asculte şi să devină responsabili.


La cea de-a treia lecţie video au fost invitate Alexandra Vasilache, antrenor şi fostă profesoară de matematică şi coach-ul Oana Popa, ambele implicate în echipa de la Liceul „Mecanică Fină” din Bucureşti. Oana Popa se ocupă şi de consiliere pentru părinţi.

Acest liceu se află într-o situaţie mai specială: aici, rata de promovare a crescut de la 1,9% la 13,7%, datorită elevilor din seriile anterioare care au promovat şi care s-au implicat anul acesta în proiectul ROI. În plus, s-a redus la jumătate rata absenteismului şcolar şi au dispărut cazurile grave de violenţă din liceu.

Ambele au fost implicate în proiectul Zburd-Educaţie prin coaching, prin care persoane voluntare sprijină licee care au avut rezultate slabe la BAC să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă: de la abseinteism, la disciplină şi lipsă de motivaţie sau de încredere. 

Anul trecut, proiectul a generat o creştere a ratei de promovare la Bac şi de trei ori în câteva licee tehnologice din ţară, cu probleme în acest sens.

Prin Skype se va alătura discuţiei Daniela Dimoiu, profesor la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Terezianum” din Sibiu, parte din proiectul Zburd.

Consilierii de la Zburd-Educaţie prin coaching se alătură campaniei ”Adevărul te meditează şi te premiază” săptămâna aceasta, pentru a oferi sfaturi şi modele de bune practică tinerilor care se pregătesc pentru Bacalaureat 2014, dar şi profesorilor şi părinţilor.

Asta pentru că succesul unui elev depinde de buna comunicare şi relaţionare dintre toţi cei trei factori: ei, părinţii şi şcoala, ca un tot, problemele fiind unele sistemice atunci când vorbim de o rată de promovare la nivel naţional de aproape 50%.

Elevii pot să pună întrebări comentând în fereastra de Adevărul Live.


Începând de luni, 14 aprilie, şi până la sfârşitul lunii iunie, vor fi disponibile pe platforma Bacalaureat 2014, integrată în secţiunea Educaţie de pe adevarul.ro, 40 de lecţii video. Profesori de la licee de top din Bucureşti le vor arăta elevilor cum trebuie rezolvate subiectele de la examen şi ce ar trebui să înveţe.

Săptămâna trecută am avut patru lecţii video la Limba şi Literatura Română, predate de profesoara Iulia Pop, care le-a explicat elevilor cum trebuie rezolvate subiectele de la Bacalaureat, ce fel de cerinţe vor primi şi cum ar trebui abordate acestea.

De asemenea, ea le-a explicat  în detaliu cum trebuie redactat eseul de la punctul al treilea, considerat cel mai greu subiect din cadrul probei de Limba Română de la Bac. Doi lecţii au fost pentru cei de la Uman şi alte două pentru cei de la Real. 

Campania le oferă elevilor nu doar lecţii video susţinute de profesori din licee de top ale Capitalei, meditaţii în care pot afla cum să înveţe pentru materiile de la Capacitate şi de la Bacalaureat, ci şi lecţii video de consiliere, menite să-i pregătească pentru stresul şi provocările ridicate de aceste testări.

De asemenea, la Adevărul Live vor fi şi lecţii video destinate pregătirii pentru toate probele orale şi pentru proba scrisă la alegere.

Meditaţii video pentru Evaluarea Naţională

Elevii de clasa a VIII-a vor putea găsi în secţiunea Educaţie de pe adevarul.ro şapte lecţii video, de la sfârşitul lui aprilie şi până la finalul lunii mai. Două dintre acestea vor fi de pregătire teoretică pentru cele două probe (Română şi Matematică) şi cinci de consiliere, de la pregătirea psihică pentru primul examen naţional serios până la completarea corectă a fişei de înscriere la liceu şi alegerea profilului liceului.

Consiliere pentru elevi

Dintre cele 40 de lecţii de pe adevarul.ro, 10 vizează partea de consiliere şi sunt oferite de specialişti care au lucrat cu liceeni în anii trecuţi şi care i-au ajutat să promoveze cu succes testele naţionale. Consilierii le vor spune elevilor cum să se organizeze ca să înveţe toată materia, cum să facă faţă stresului, cum să comunice cu profesorii şi cu părinţii sau cum să se pregătească psihic şi fizic pentru a face faţă unei lungi perioade de examene.

Marele premiu: 1.000 de euro

În cadrul acestei campanii, Adevărul a pregătit şi o serie de premii pentru elevi.

Pentru a participa, trebuie să accesaţi acest link şi să vă înscrieţi în secţiunea Bacalaureat 2014 pe adevarul.ro cu un eseu motivaţional pe tema “Care este visul tău?”, să strângeţi cât mai multe like-uri şi share-uri şi, astfel, puteţi câştiga premii Biocebral ce vă vor da energie pe toată perioada examenelor, dar mai ales marele premiu în valoare de 1000 Euro!

Dorim participanţilor mult succes şi mult spor la învăţat!


Pe aceeaşi temă:

BACALAUREAT 2014 Prima lecţie de consiliere: „Un copil încurajat să-şi găsească chemarea e un adult de succes”

BACALAUREAT 2014 A doua lecţie de consiliere: „Ar trebui să existe şcoli pentru părinţi”

VIDEO BACALAUREAT 2014 Prima lecţie de Română cu profesoara Iulia Pop de la Colegiul „Sf. Sava“, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Română, despre eseul literar, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Română, pentru elevii de la Real, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Română, pentru elevii de la Real, la Adevărul Live

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite