BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Reportaj: Prima zi de Bac, runda a doua. Ce spun candidaţii despre prima probă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bacalaureat de toamnă/ Corijenţi şi elevi care au amânat Bac-ul din vară s-au prezentat luni la prima probă a examenului din toamnă, testarea competenţelor de comunicare în limba română. Subiectele au fost uşoare, însă nu toţi cred că vor lua Bac-ul

La prima probă de luni, de la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, emoţiile sunt la fel de mari ca-n vară. Elevii care au ieşit de la proba orală la Română, testare care continuă şi marţi la nivel naţional şi la care s-au înscris peste 17.700 de candidaţi la nivel naţional, au spus că nu a fost greu, dar se tem mai ales de matematică, materie la care unii dintre ei au şi rămas corigenţi.

Trotuarul de la intrarea în incinta Şcolii Centrale din Bucureşti, care serveşte drept centru de examen pentru elevii din patru licee, era aproape pustiu ieri dimineaţă.

Câţiva absolvenţi de liceu aşteptau lângă intrare să fie chemaţi în săli, în timp ce colegii lor programaţi mai de dimineaţă erau deja înăuntru. La Şcoala Centrală susţin probe de aptitudini candidaţii de la patru licee bucureştene: Colegiul Naţional „Dimitrie Leonida“, Liceul Teoretic „Ecoprof“, Liceul Tehnologic „Sfântul Pantelimon“ şi, desigur, candidaţii absolvenţi ai Şcolii Centrale care au picat sau nu s-au prezentat la sesiunile anterioare.

Candidaţii nu au participat la prima sesiune de Bac din „motive personale“ sau fiindcă au rămas corigenţi la materii mai dificile, cum ar fi matematica. Alexandra Alexandrescu, absolventă la Colegiul Naţional „Dimitri Leonida“, a fost programată în prima serie de luni dimineaţa şi îşi aştepta colegii la intrare. „A fost greu când am intrat în sală, am avut palpitaţii de la emoţii fiindcă nu ştiam ce fel de text urma să primesc. Până la urmă mi-a picat unul despre scriitorii români, iar comisia mi-a dat calificativul mediu“, spune Alexandra.

Bac-ul, o formalitate

Un grup de candidaţi de la Liceul Tehnologic „Sfântul Pantelimon“ care tocmai au ieşit din examen au luat calificative bune, însă nu toţi se aşteaptă să treacă Bacalaureatul în sesiunea de toamnă. Adrian Baban, care a rămas corigent la matematică în clasa a XII-a din cauza unei „profesoare severe“, motiv pentru care nu a putut intra în prima sesiune de Bac, spune că nu crede că se va descurca prea bine la această materie.

„La proba de azi am primit un text memorialistic despre autorii români şi m-am descurcat, am luat calificativul mediu, dar nu cred că mă voi descurca la mate“, spune Adrian, care nu vrea să dea la facultate în această toamnă fiindcă are deja un job ca web designer şi spune că preferă să continue să lucreze ca până acum.

Alţii vor la facultate

Un alt absolvent de „Sf. Pantelimon“, Tiberiu Voiculeţ, vrea cu orice preţ să dea la facultate. Nu a intrat în prima sesiune de Bac fiindcă a rămas corigent la Geografie şi Matematică. „Cred că profa de Geografie a avut ceva cu mine din clasa a IX-a fiindcă numai în note de 3 m-a ţinut“, explică Tiberiu motivul pentru care a rămas corigent.

„Vreau să intru la facultate, chiar şi la frecvenţă redusă, nu contează, numai să intru“, spune cu hotărâre tânărul.

O altă colegă a sa nu este foarte optimistă în ceea ce priveşte admiterea la facultate.

„Subiectele de azi mi s-au părut uşoare, am avut ce vorbi şi am luat calificativul mediu. Aş vrea să dau şi la facultate dacă iau Bac-ul“, a spus absolventa de la „Sf. Pantelimon“ care, la fel, a rămas corigentă la matematică.

Daniela a luat ieri la Română cel mai mare calificativ dintre colegii ei, adică „experimentat“, însă ea nu face parte din categoria ”corijenţilor”.

„Mi s-au părut simple subiectele, eu am primit un text publicistic despre brand. Nu am dat Bac-ul în prima sesiune din motive personale“, spune Daniela, care tot la „Sf. Pantelimon“ a terminat liceul şi care se aşteaptă la o notă mare la Bac, având în vedere că vrea să intre la Facultatea de Psihologie.

Calendarul Bacalaureatului de Toamnă

În sesiunea de toamnă a Bac-ului s-au înscris elevi care fie nu au susţinut nicio probă în prima sesiune, fiindcă au rămas corigenţi sau din cauza altor impedimente, fie sunt candidaţi, în general din promoţii anterioare, care dau examenul doar la una-două probe scrise pe care le-au picat iniţial.

  •     15 – 19 iulie - Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
  •     19-20 august - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  •     19-21 august - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  •     20 -21 august - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  •     22 - 23 august - Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  •     26 august - Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
  •     27 august - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
  •     28 august - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  •     30 august - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
  •     2 septembrie - Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
  •     3-4 septembrie - Rezolvarea contestaţiilor
  •     5 septembrie - Afişarea rezultatelor finale  

BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Oana, inimă de leu. Lupta unei foste olimpice la Bac

Azi începe Bac-ul de toamnă. Printre cei peste 87.000 de candidaţi care dau examenul din nou în sesiunea a doua se află şi Oana Gîdea, elevă la Colegiul „Sf. Sava“ din Capitală şi fostă olimpică, a cărei performanţă a fost curmată în clasa a IX-a pe o trecere de pietoni

BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Elevi picaţi la BAC şi în liceele din Top 10

Fenomenul elevilor care nu promovează la Bac în prima sesiune nu este străin nici celor mai bune licee din ţară, însă cazurile sunt puţine, câte două-trei pe şcoală.  Totuşi, pentru instituţii precum Colegiile Naţionale „Sf. Sava“, „Gheorghe Lazăr“, sau „Tudor Vianu“ care se mândresc cu un prestigiu academic de invidiat, lumea nu se aşteaptă la o rată de promovare mai mică de 100%.

BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Aproape 18.000 de elevi dau proba orală la Română, în sesiunea a doua

Bacalaureat de toamnă / A doua sesiune de Bac începe luni, 19 august, cu două zile de testare a competenţelor de comunicare în limba română, la care s-au înscris peste 17.700 de candidaţi. probele scrise debutează pe 26 august, tot cu Româna, şi vor ţine până pe 30 august, iar notele finale vor fi publicate pe 5 septembrie. Candidaţii pot relua lecţiile video adevarul.ro, pentru fiecare probă, publicate în secţiunea Educaţie.

BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Peste 10.000 de candidaţi înscrişi în Capitală la cea de-a doua sesiune

BACALAUREAT DE TOAMNA 2013/ În total, 10.273 de candidaţi s-au înscris în Capitală la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, potrivit datelor publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

BACALAUREAT 2013 Vineri a fost ultima zi de înscrieri la a doua sesiune de Bac

BACALAUREAT DE TOMANĂ 2013 / Vineri, 19 iulie, se încheie săptămâna de înscrieri la sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat. Ministerul Educaţiei va centraliza datele abia luni, 22 iulie. Anul trecut, aproximativ 99.000 de candidaţi s-au înscris la a doua sesiune de Bac 2012, dintre care doar 21.700 au promovat (25%).

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite