Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Bacalaureatul special pentru olimpici începe luni. Totul despre BAC 2019

0
17 May 2019 18:33:38
Autor: Simona Chirciu
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti găzduieşte, în perioada 16 mai – 5 iunie, sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale  care se pregătesc pentru olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale sportive, potrivit unui comunicat al ministerului Educaţiei.

Pentru susţinerea examenului de BAC în această sesiune sunt eligibili 176 de elevi de clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive europene sau mondiale. 
Probele de evaluare a competenţelor şi examenele scrise se vor desfăşura între 20 şi 30 mai iar primele rezultate se vor afişa pe 31 mai.  Profesorii precizează că la probele Bacalaureatului din iunie-iulie se  vor subiecte asemănătoare ca cele pe care le vor susţine olimpicii începând de luni. 
 
Calendarul BAC-ului special
 
20 – 21 mai (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă);
22 mai (evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională);
23 – 24 mai (evaluarea competenţelor digitale)

Probele scrise:
27 mai (Limba şi literatura română);
28 mai (proba obligatorie a profilului);
29 mai (proba la alegere a profilului şi specializării);
30 mai (Limba şi literatura maternă). 
 
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 12:00), depunerea eventualelor contestaţii fiind programată în cursul aceleiaşi zile (12:00 – 14:00). În intervalul 31 mai – 5 iunie vor fi soluţionate eventualele contestaţii şi afişate rezultatele finale.
 
Regulile de examen

Sălile de examen vor fi în continuare supravegheate cu camere video şi audio, la fel şi sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele. După fiecare examen scris din cadrul Bacalaureatului, comisiile de BAC verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen. 
 
„În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen” din centrul respectiv, prevede Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat 2019, emis în 2018.  Dacă în urma verificărilor, se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen, a stabilit Ministerul Educaţiei.
 
Cum se corectează lucrările elevilor 
 
Fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori. În cazul în care notele acordate de aceştia au o diferenţă de cel mult un punct, atunci se calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.
 
În cazul în care diferenţa dintre cele două note acordate de profesori este mai mare de 1 punct, atunci:
– preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori;
– preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.
 
La contestaţii, se respectă procedura de mai sus. În cazul în care, la final, se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota iniţială luată de elev la BAC şi nota obţinută la contestaţii, atunci “lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori”, prevede ordinul citat. Nota finală este calculată la fel ca mai sus.
 
Ce este interzis la BAC 2019
 
Absolvenţii de liceu NU au voie să intre în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe şi orice alte elemente asemănătoare. Elevii sunt obligaţi să lase toate aceste obiecte în sala de depozitare, care este stabilită de comisia de bacalaureat. Elevii care refuză să depoziteze aceste obiecte NU sunt primiţi în examen.
 
Obiectele interzise în sala de examen sunt: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidaţi, telefoane mobile, căşti audio, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
 
Candidaţilor la BAC le este interzis să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor sau pentru comunicare. Cei care încalcă regulile sunt daţi afară din examen, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise, indiferent dacă acestea au fost introduse de ei sau de alţi elevi sau profesori.
 
 Elevii care au încercat să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2019 şi rămân fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării. Tinerii daţi afară din examen nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
 
Cum se desfăşoară examenul de Bacalaureat
 
Examenul de Bacalaureat se desfăşoară şi anul acesta conform metodologiei din 2011. Elevii pot susţine examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Taxele pentru susţinerea examenului pentru a treia oară se stabilesc de către Ministerul Educaţiei, iar anul trecut taxa era de 280 de lei (sursa).
 
Accesul absolvenţilor de liceu în sălile de examen are loc între orele 7:30-8:30, iar examenele încep la ora 9:00. Candidaţii care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe sau orice alte materiale cu care nu au voie să intre în examen vor primi un plic în care să le introducă şi le pun în sala de depozitare a obiectelor personale.
 
Examenele scrise durează 3 ore. Subiectele de la BAC sunt concepute de Centrul Naţional de Evaluare și Examinare, din subordinea Ministerului Educaţiei. La examenele orale, subiectele sunt concepute astfel încât să permită “tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute”, se arată în Metodologie.
Candidaţii sunt repartizaţi în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă.
 
Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019
 
Spre deosebire de  anul 2018, când examenele orale s-au desfăşurat în perioada 12-22 februarie, în 2019, ministrul Educaţiei a modificat din nou calendarul, astfel că Bacalaureatul va debuta pe 3 iunie, în plină vară, cu proba orală la Limba şi literatura română. Tinerii care se pregătesc de Bac-ul din vară se pot aştepta la subiecte ghidându-se după subiectele care vor fi date la Bacalaureatul special, pentru că vor fi asemănătoare,  susţin specialiştii în Educaţie.
 
3 – 4 iunie 2019            Examen oral de Limba română – proba A
 5 – 6 iunie 2019            Examen oral de Limba maternă – proba B
7, 10* – 11 iunie 2019 Evaluarea Competenţelor digitale – proba D
12 – 13 iunie 2019       Examen oral de limbă străină – proba C
 1 iulie 2019                   Limba şi literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                   Limba şi literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                   Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
 
Proba obligatorie a profilului: 
- Examen la Matematică – pentru absolvenţii claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică şi pentru absolvenţii de la profilul militar şi profilul pedagogic – specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională
- Examen la Istorie – pentru absolvenţii de la profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor de mai sus
 
4 iulie 2019                Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – examen scris
 
Proba la alegere a profilului: 
-   Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi de la profilul militar din filiera vocaţională
Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie şi, după caz, Sociologie – absolvenţii de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică şi din toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celui menţionat mai sus
 
8 iulie 2019           Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019     Rezolvarea contestaţiilor
13 iulie 2019         Afişarea rezultatelor finale
 
* Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie, precizează Ministerul Educaţiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii