Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Bulibăşeala autorităţilor a întins la maximum nervii părinţilor şi ai elevilor

1
14 Sep 2020 06:25:40
Autor: Daniela Serb
Şcolile îşi deschid luni porţile, cele mai multe vor funcţiona în scenariul verde
Şcolile îşi deschid luni porţile, cele mai multe vor funcţiona în scenariul verde

Reprezentanţii elevilor, părinţii şi experţi în educaţie atrag atenţia că în sistemul de educaţie domneşte haosul. Schimbarea, duminică, pe ultima sută de metri, a unor scenarii în şcolile bucureştene a fost de natură să tulbure şi mai tare apele

S-au luat toate măsurile necesare şi şcolile sunt pregătite să-şi primească elevii astăzi, dădea asigurări, zilele trecute, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
 
Realitatea s-a dovedit a fi însă extrem de fluidă. Cu doar o zi înainte de debutul anului şcolar, în Bucureşti, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit pentru a schimba modalitatea de începere a cursurilor în mai multe unităţi şcolare. Astfel, Şcoala nr. 156 ar urma să organizeze cursuri în sistem hibrid şi nu doar online cum era propunerea iniţială, alte şcoli din Sectorul 5 urmând să treacă la sistemul online de învăţare din pricină că nu s-au terminat lucrările de renovare. În plus, la Şcoala Centrală şi la o grădiniţă ar fi apărut cazuri de COVID-19.
 
În urma videoconferinţei pe care a avut-o ieri cu inspectorii şcolari generali, Anisie a spus că 21.423 unităţi şcolare vor începe cursurile în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben şi 263 în scenariul roşu. Totodată, 106 cadre didactice erau ieri spitalizate în urma infecţiei cu COVID-19, 293 erau în carantină şi vor să susţină cursurile online şi 91 sunt în concediu medical.

„E haos”


Reprezentanţii elevilor şi experţi în educaţie apreciază că în sistemul de educaţie domneşte brambureala. „E haos. Pentru că, în ciuda metodologiei pentru învăţământul online, toată lumea e complet dezorientată şi descoperită. Din toate punctele de vedere: al infrastructurii, în primul rând. Sunt circa 900.000 de copii care nu au astfel de resurse şi nu poţi să consideri un telefon ca fiind o resursă în care să stai cu ochii în el, şapte ore pe zi. Să fim serioşi! Ce vor ei în scenariul galben – să transmită live lecţiile profesorului, nu se poate. Pentru asta trebuie să ai o cameră specială de luat vederi pe care ei nu o au, care să se poată focaliza pe tablă sau pe hartă, nu cred că se pot descurca cu elevii care trebuie să stea acasă, nu le poate verifica nimeni prezenţa. Ar trebui ca profesorul să sibă un asistent care să se ocupe de partea tehnică şi să facă prezenţa. Profesorul se află la tablă şi predă. Cine să se ocupe de toată această tehnică? Nu s-a făcut niciun experiment în care să vedem cum funcţionează. Să vadă toţi ceilalţi profesori cum trebuie făcut”, este de părere profesorul Ştefan Vlaston, expert în educaţie.
 
Şi atunci, mai spune profesorul, dacă îi pierdem pe elevii care stau acasă, nu se ştie ce o să iasă. „Pentru că ei au pierdut deja un semestru. Trecem peste faptul că nu s-a recuperat materia. Dar aşa cum începe şcoala, mai pierd un semestru. Şi se duce de râpă un an şcolar”, adaugă Vlaston.

Elevii: este imperios ca lecţiile să fie înregistrate


Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, CNE, afirmă că elevii sunt la rândul lor nemulţumiţi de deciziile autorităţilor care se schimbă pe ultima sută de metri. ”Suntem într-un haos generalizat din ce vedem şi noi şi din ce ne spun şi colegii noştri. Drept exemplu: această schimbare de scenarii de începere a şcolilor în Bucureşti. Cu o zi înainte de începerea şcolii. Având în vedere faptul că sistemul de transmisiune live nu este pus la punct în multe dintre unităţile de învăţământ, este imperios ca lecţiile să fie înregistrate, astfel încât acestea să poată fi accesate atât de elevii care nu sunt prezenţi fizic la şcoală, cât şi de cei care îşi doresc să revină asupra anumitor conţinuturi”, au cerut elevii.

Născocesc că sunt suspecţi de COVID


La schimbările bruşte de scenarii contribuie şi reţinerea unor profesori de a reveni la catedre. În Bucureşti, sunt multe şcoli care au cerut să intre în scenariul roşu, mai spune profesorul Ştefan Vlaston. ”Mai născocesc că sunt suspecţi de COVID, de fapt, nu vor să se ducă la şcoală profesorii. S-au nărăvit în primăvară şi le-a mers foarte bine cu şcolile închise şi salariile întregi, că de lecţii online nu-i verifică nimeni dacă fac, cum fac. Nimeni nu poate să stabilească câţi profesori ţin cursuri online, câţi elevi participă şi cu ce eficienţă!”, conchide expertul în educaţie.
 

Orban: Orice părinte care îşi iubeşte copilul ştie că are nevoie de procesul de educaţie


Decizia privind redeschiderea şcolilor, după patru luni de predare online, era clară şi reprezintă o necesitate, a declarat şi premierul Ludovic Orban. ”Începerea anului şcolar este o necesitate... şi aşa 4 luni de zile cursurile au fost online, este necesară începerea şcolilor şi orice părinte care îşi iubeşte copilul ştie că fiecare are nevoie de procesul educaţional, că acesta este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil. Decizia de redeschidere a şcolilor era clară, din punctul meu de vedere. Sigur că există temeri, că există aspecte care nu au fost puse la punct în detaliu. Am lăsat la latitudinea consiliilor de administraţie unele decizii (...). Îi rog pe părinţi să aibă încredere şi să le spună copiilor să respecte regulile pentru că este în beneficiul lor”, a mai spus el.
 
În urma videoconferinţei pe care a avut-o ieri cu inspectorii şcolari generali,  Anisie a spus că 12.423 unităţi şcolare vor începe cursurile în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben şi 263 în scenariul roşu. Totodată, 106 cadre didactice sunt spitalizate în urma infecţiei cu COVID-19, 293 sunt în carantină şi vor să susţină cursurile online şi 91 sunt în concediu medical. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Adrian Foangǎ
14.09.2020, 10:21:27

Comentariu considerat abuziv.