Calendarul anului şcolar 2021-2022: perioadele de vacanţă şi când au loc tezele, bacalaureatul şi evaluarea naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Anul şcolar 2021-2022 începe luni, 13 septembrie 2021, pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2022. Are 34 de săptămâni şi este împărţit în două semestre, informează edupedu.ro.

Conform sursei citate, vacanţa de iarnă este şi vacanţa intersemestrială, ceea ce face ca primul semestru să fie scurt, de doar 14 săptămâni, în timp ce al doilea semestru începe în 10 ianuarie şi are 20 de săptămâni.

Structura anului şcolar 2021-2022

Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri

Cursuri: 13 septembrie 2021 - 22 decembrie 2021;

Vacanţă pentru învăţământ preşcolar şi primar: 25 - 31 octombrie 2021;

Vacanţă de iarnă: 23 decembrie 2021 - 9 ianuarie 2022;

Semestrul al II-lea are 20 de săptămâni de cursuri

Cursuri: 10 ianuarie - 10 iunie 2022;

Programul „Şcoala Altfel”: 8 - 14 aprilie (perioadă în care se pot organiza fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare):

Vacanţa de primăvară: 15 aprilie 2022 - 1 mai 2022;

Vacanţa de vară: din 11 iunie 2022 şi până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului şcolar 2022 - 2023.

Când se susţin tezele

Potrivit orginului de ministru privind structura anului şcolar 2021-2022, tezele se susţin cu cel puţin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului. „Şcoala altfel nu va coincide cu perioada în care se susţin lucrările scrise semestriale (tezele)”, se arată în document.

Calendar BAC 2022

Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate, pentru clasele terminale din învăţământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral şi frecvenţă redusă), anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 27 mai 2022, precizează edupedu.ro.

20 iunie 2022 Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă;

21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă;

22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă;

23 iunie 2022 Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă;

Calendar Evaluarea Naţională 2022 la clasa a VIII-a

Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 3 iunie 2022.

14 iunie 2022 Limba şi literatura română - probă scrisă;

16 iunie 2022 Matematica - probă scrisă;

17 iunie 2022 Limba şi literatura maternă - probă scrisă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite