Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Capacitate 2020. UPDATE: Află la ce liceu ai fost repartizat!

0
10 Jul 2020 11:24:30
Autor: Daniela Serb
Elevii vor afla pe 10 iulie la ce liceu au fost repartizaţi
Elevii vor afla pe 10 iulie la ce liceu au fost repartizaţi

Pe 10 iulie, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, sunt afişate listele cu elevii repartizaţi la licee, în funcţie de medii şi de opţiunile completate în fişe.

Punct final al admiterii la liceu de anul acesta. 
 
Pe 10 iulie, conform calendarului oficial, are loc afişarea repartizării computerizate a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au susţinut examenele de Evaluare Naţională. 
 
Elevii pot afla aici la ce liceu au fost repartizaţi.
 
Anul acesta, din pricina pandemiei de COVID-19, sesiunea obişnuită de examinare a fost urmată de o alta la care au participat elevii aflaţi în carantină sau izolare. 
 
892 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională, dublu faţă de anul trecut. 
 
Numărul total al candidaţilor prezenţi a fost de 160.663. 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii