„Carte frumoasă...” Pledoarie aplicată, pentru literatură relevantă de leadership educaţional

(Re)citiţi superbul text poetic „Ex libris” al lui Arghezi, ca să vedeţi, o dată în plus, cum e cu cărţile adevărate, plămădite din adâncul respectului absolut faţă de Cuvântul scris, turnat apoi în tipar şi trimis, curat, în lume.

I. Pilda de căpătâi. La început, Cuvântul...

Ex libris:

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită;

Eşti ca o floare, anume înflorită

Mâinilor mele, care te-au deschis…”

Şi (re)citiţi Numele trandafirului, ca să meditaţi o dată în plus la puterea formidabilă a Cărţilor adevărate, aşa cum ne învaţă Umberto Eco povestindu-ne pilda fascinantei aventuri intelectuale a fratelui Guglielmo şi a discipolului său, Adso, în căutarea Adevărului.

Şi, la urmă, meditaţi şi la acest text de căpătâi: “La început era Cuvântul…”(Ioan I,1)

Când cărţile sunt scrise purtând în suflet respectul absolut faţă de Cuvântul trimis în lume, atunci lumea are nevoie de ele ca de aer – cât mai multe şi cât mai diverse cu putinţă, aşa cum e lumea însăşi, infinită în nuanţele sale şi în ceea ce ne oferă să învăţăm. Iar când sunt scrise “decât” pentru bani murdari sau pentru glorie de mucava cumpărată ieftin, atunci ele încetează să mai fie cărţi şi devin monştri hidoşi, iar cei care au creat aceşti monştri merită oprobriul public deplin şi excomunicarea pe veci din Patria Cărţilor.

II. Cărţile lumii, acum în Patria limbii române

Am cadrat transformarea Şcolii ca sistem în România ca pe un proces strategic necesar de schimbare urgentă a paradigmei Educaţiei, care, în esenţă, este unul de leadership. Ca parte sistematică a acestui proces, am iniţiat aducerea în Patria limbii române a unei serii de cărţi de leadership şi management, referinţe de clasă mondială, produse de şcoli de gândire conscrate precum Harvard University sau INSEAD, şi nu numai. Două raţiuni au caracterizat acest demers: punerea în circulaţie aici, la noi, a unei colecţii relevante de literatură de leadership; şi diseminarea viziunii privind transformarea Şcolii ca sistem, prin prefeţele ori postfeţele pe care le-am scris la volumele pe care le-am îngrijit. În timp, aceste cărţi au devenit bun public, referinţe bine cotate pentru cei interesaţi.

De bună seamă, toţi avem fricile noastre pe deplin întemeiate, când vine vorba de schimbare. De aici, şi rezistenţa firească la nou. Prevalenţa de netăgăduit (67%-33%) a comportamentelor umane şi organizaţonale de natură defensivă în raport cu cele constructive este clar documentată ştiinţific şi prezentă pe piaţă în instrumentare psihometrice de clasă mondială (de exemplu, în modelul circumplex). Dar de aici şi până la a subzista încremeniţi în negare de peste treizeci de ani de la clipa astrală Decembrie 1989, paralizaţi la gândul necesarelor acţiuni de transformare autentică a Şcolii ca sistem e cale extrem de lungă, iar raţiunile acestei paralizii – chiar dacă de înţeles până la un punct – sunt de neacceptat, după toate standardele de politici publice acceptate în lumea civilizată modernă. De aici, nevoia de educaţie prin lectură, pentru a învăţa să nu ne fie frică de schimbare.

Iată cărţile de leadership, management şi negociere pe care le-am îngrijit şi prefaţat, în ultimii douăzeci de ani.

2001. Factorul MERLIN. Chei ale regatului organizaţional (autor: Charles E. Smith; versiunea originală: MERLIN Factor. Keys to Corporate Kingdom – Gower Publishing, 1995)

2003. LEADERSHIP – De la paradigma clinică la pragmatismul schimbăriil (autor: Manfred E. Kets de Vries; versiunea originală: The Leadershp Mystique. A Users’ Manual for the Human Enterprise – Prentice Hall, 2001)

2003. Dincolo de Machivelli. Instrumente utile pentru o bună gestionare a conflictelor (autori: Roger Fisher, Elizabeth Kopelman; versiunea originală: Beyond Machiavelli. Tools for Coping with Conflict – Harvard University Press, 1994)

2007. LEADERSHIP REAL. Oameni şi organizaţii faţă în faţă cu marile lor provocări (autor: Dean Williams; versiunea originală: Real Leadership. Helping People and Organizations Face Their Toughest Challenges – Berrett-Koehler Publishers, 2005)

2012. LEADERSHIP ADAPTIV. De la soluţii tehnice la schimbări adaptive (autori: Ronald Heifetz, Alexander Grashow, Marty Linsky; versiunea originală: The Practice of Adaptive Leadership – Tools and Tactics for Changing Your Organization and the World. – Harvard Business Press, 2009)

2013. Să-l înţelegem pe Michael Porter. Ghid esenţial despre concurenţă şi strategie (autor: Joan Magretta; versiunea originală: Understanding Michael Porter. The Essential Guide to Competition and Strategy – Harvard Business Press, 2011)

2015. Adevărul despre leadership (autori: James S. Kouzes, Barry Z. Posner; versiunea originală: The Truth about Leadership. The No-fads, Heart-of-the-Matter Facts You Need to Know – Jossey-Bass, 2010)

2016. Răspunsul lor... DA. Negociază înţelept, fără a ceda (autori: Roger Fisher, William Ury, Bruce Patton; versiunea originală: Getting to YES. Negotiating Agreement Without Giving In – Penguin Book, 1981; 1991; 2011)

2020. Followership. Cum pot followerii să impună schimbarea şi să-şi transforme liderii (autor: Barbara Kellerman; versiunea originală: Followership. How Followers Are Creating Change and Changing Leaders – Harvard Business School Press; 2008)

III. Cărţile mele. Tot în Patria limbii române

Am considerat onest şi fresc să contribui şi eu, la rândul meu, nemijlocit, la modelarea Conversaţiei publice şi dezbaterea de idei despre Educaţie, prin volumele pe care le-am publicat, în timp. Deopotrivă jurnale de acţiune şi şantiere de reflecţie intelectuală, acestea m-au ajutat să articulez, din ce în ce mai rafinat teoretic şi aplicat practic, procesele de leadership pe care le-am facilitat în sensul mobilizării resurselor necesare schimbării paradigmei Educaţiei în România.

Iată cărţile mele, toate apărute la Editura BMI.

2013. România pe bune începe cu Şcoala pe bune

2014. Educaţie şi securitate naţională. Vulnerabilităţi, ameninţări, soluţii

2015. Educaţie, securitate naţională, transformare culturală. Argument consolidat pentru schimbarea paradigmei Educaţiei în România (împreună cu dl Şerban Iosifescu)

2016. 2016, anul ratat. Patologia imposturii curriculare (împreună cu dna prof. Iunona Staş; prefaţă: prof. univ. dr. Mircea Miclea)

2016. ŞCOALA după Solomon Marcus. Tribut răzvrătitului academician

2018. Timpul “rinocerilor”. Educaţie batjocorită politic 1989-2018 (prefaţă: Ion M. Ioniţă, senior editor, Adevărul)

2018. Centenarul trădatei Re-Uniri. România batjocorită politic 1989-2018

2019. Templul lui Knecht. Teaching & Training – starea de graţie (prefaţă: prof. univ. dr. Lucian Ciolan)

2020. #art26LEN. Şcoli-pilot pentru arhitecturi curriculare de secol XXI (prefaţă: Alice Iacobescu, jurnalist)

2021. #art26LENpusînfapt. Şcoli-pilot în 2022

IV. La urmă, de bună seamă, Jocul cu mărgele de sticlă

În ce mă priveşte, cheia de lectură profundă a pledoariei mele aplicate pentru nevoia continuă de literatură de leadership educaţional – pledoarie exemplificată prin cărţile prezentate anterior – este conţinută în elogiul excepţional făcut Şcolii de clasă de Hermann Hesse (1877-1962), în a sa opera de căpătâi Jocul cu mărgele de sticlă (Das Glasperlenspiel – Premiul Nobel pentru literatură, 1946)

Citez din ediţia în limba română publicată la Editura pentru literatură universală, în 1969 (introducere, prefaţă şi note de Ion Roman). La paginile 56-57 scrie aşa:

"Numeroase şcoli normale, gimnazii şi aşa mai departe din ţara noastră, fie umaniste, fie tehnice şi de ştiinţe naturale, sunt pentru mai mult de nouăzeci la sută dintre tinerii noştri studioşi nişte şcoli pregătitoare în vederea practicării aşa-numitelor profesiuni libere, se încheie cu examenul de maturitate, poarta de intrare în instituţiile de învăţământ superior, iar acolo este absolvit un anumit program de cursuri pentru fiecare specialitate. […] Paralel sau deasupra acestor şcoli evoluează însă sistemul şcolilor de elită, în care sunt acceptaţi numai elevii care se dovedesc foarte distinşi în ceea ce priveşte talentul şi caracterul. Depistarea lor nu se face prin mijlocirea unor examene; elevii de elită sunt selecţionaţi de profesorii lor, după libera apreciere a acestora şi recomandaţi autorităţilor din Castalia. Astfel, într-o zi, un elev de unsprezece-doisprezece ani este încunoştinţat de profesorul său că s-ar putea ca în semestrul viitor să treacă la o şcoală castaliană şi că ar fi bine să se autoanalizeze dacă se simte chemat şi atras de aşa ceva. Dacă, după scurgerea timpului, elevul răspunde afirmativ, răspuns care include şi încuviinţarea necondiţionată a ambilor părinţi, atunci elevul este supus la probe de către una din şcolile de elită. […] Pentru cel care a devenit elev de elită, în cazul în care nu eşuează într-o oarecare etapă a şcolarităţii şi nu trebuie să fie trimis înapoi în şcolile obişnuite, problema studiului în vederea specializării şi a câştigării existenţei nu se mai pune, căci dintre elevii de elită se recrutează membrii Ordinului şi componenţii ierarhiei autorităţii cărturăreşti, de la profesori până la cei ce deţin funcţiile cele mai înalte; cei doisprezece directori de studii sau maeştri şi ludi magister, conducătorul jocului cu mărgele de sticlă. De cele mai multe ori, ultima etapă a învăţământului din şcolile de elită se încheie la vârsta de douăzeci şi doi până la douăzeci şi cinci de ani, şi anume prin primirea în Ordin. De aici înainte, la dispoziţia foştilor elevi de elită se află aşezămintele culturale şi institutele de cercetări ale ordinului şi autorităţii educative: universităţile de elită rezervate pentru ei, bibliotecile, arhivele, laboratoarele şi aşa mai departe, împreună cu un mare corp profesoral şi cu amenajările pentru a practica jocul cu mărgele de sticlă."

Iar la paginile 79 şi 80 scrie aşa:

" 'Waldzell însă odrăsleşte micul popor artistic al jucătorilor cu mărgele de sticlă' - spune vechea zicală despre această şcoală vestită. Printre şcolile castaliene de treapta a doua şi a treia era cea mai artistică; adică, dacă la alte şcoli domina foarte explicit o anumită ştiinţă, ca de exemplu la Keuperheim filologia clasică, la Porta sistemul gândirii aristotelice şi scolastice, la Planvaste matematica, la Waldzell, dimpotrivă, era cultivată tradiţional o tendinţă spre universalitate şi spre înfrăţirea ştiinţei şi artei, iar simbolul suprem al acestor tendinţe era jocul cu mărgele de sticlă. E adevărat, şi aici, ca în toate celelalte şcoli, acesta nu era nicidecum predat oficial şi ca o materie obligatorie; totuşi, studiul particular al elevilor de la Waldzell îi era dedicat aproape exclusiv […] şcoala de la Waldzell era cea mai mică dintre şcolile castaliene, numărul elevilor abia depăşea uneori şaizeci, şi cu siguranţă că şi faptul acesta îi conferea o notă deosebită şi aristocratică, o făcea să apară distins, ca elita cea mai restrânsă dinăuntrul elitei; de altfel, din această venerabilă şcoală se ridicaseră în ultimele decenii mulţi magiştri şi toţi maeştrii jocului cu mărgele de sticlă."

Întru înălţarea demnă şi fiinţarea cu temei a Castaliei Şcolii noastre am pus şi eu osârdia scriiturii mele, ca semn al respectului meu pentru paginile ieşite de sub teascurile tipografilor. Adunate laolaltă asemeni „întâilor Patrii” ale lui Hadrian (M. Yourcenar), Cărţile-punţi fermecate păşite către „marile sale înstrăinări”, întru devenirea sa ca om şi împărat.

Timpul va proba tăria lucrării despre care am dat mărturie aici.

 La mulţi ani!