Ce trebuie să ştie părinţii despre homeschooling – şcolarizarea la domiciliu: beneficii şi dezavantaje

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana a ales şcolarizarea acasă pentru cei doi copii ai săi (în imagine, fata Adrianei). A motivat decizia spunând că sistemul tradiţional nu era potrivit pentru copiii săi, care sunt firi mai sensibile                      FOTO Eduard Enea
Adriana a ales şcolarizarea acasă pentru cei doi copii ai săi (în imagine, fata Adrianei). A motivat decizia spunând că sistemul tradiţional nu era potrivit pentru copiii săi, care sunt firi mai sensibile                      FOTO Eduard Enea

Când educaţia statului îţi oferă multiple şi repetate dezamăgiri sunt părinţi ce optează pentru educaţia acasă (homeschooling). De fapt, succesul unor iniţiative personale sau civice e concecinţă ca reacţie la dezamăgirea statului. Şi cetăţenii responsabili nu mai au aşteptări şi nu mai aşteaptă şi încep să-şi creeze proprile condiţii favorabile de trai. Aşa este şi cu educaţia.


Din păcate, nu avem o legislaţie în acest sens, învăţământul este obligatoriu în România, iar soluţia identificată de unii părinţi este aceea de a-şi înscrie copilul la şcoli din străinătate (şcoli umbrelă) şi de a realiza lecţii şi teme online. Asociaţia Home Schooling România li exemplele a sute de părinţi ne arată că ceva bun poate funcţiona şi în România.

Din păcate, prea puţini părinţi preferă să-şi educe copiii acasă. 

Unul din principiile funcţionării acestei alternative este acela că acasă părintele poate individualiza programa, tipul şi stilul de predare-învăţare, ceea ce e mult mai dificil în şcoala de masă alături de 25-30 de elevi, indiferent de experienţa profesională a profesorilor. Într- o manieră schematică şi utilă am putea creiona câteva avantaje şi dezavantaje.

Avantaje:

  • Alternativa optimă la experimentele învăţământului de stat postdecembrist cu toată instabilitatea şi toate dezavantajele arhicunoscute de noi toţi;
  • Flexibilitatea studierii disciplinelor (un copil poate studia într-un an o materie şi următorul an o altă materie într-o ordine pe care părintele şi/sau el o alege);
  • O învăţare cu plăcere, prin descoperire şi fără obligaţii sau sarcini riguroase, fără teste înfricoşătoare şi teze la fiecare semestru;
  • Apelarea la un meditator (ceea ce se întâmplă deja dacă calculăm că astăzi sunt copii ce primesc meditaţii deja la 3,4 discipline săptămânal);
  • Folosirea unei filosofiii educaţionale, a unor materiale şi manuale variate concomitent sau alternativ şi a unei tehnici moderne (lecţii multimedia, activităţi interactive, CD, DVD-uri). Vorba americanilor:  Dacă copilul iubeşte calculatorul să-l facem să înveţe la calculator;
  • Folosirea metodelor pe care părintele le consideră eficiente pentru propriul copil. Şi metodele pot fi schimbate de la o zi la alta;
  • Evitarea unui mediu şi anturaj cu risc pentru copiii. Mulţi părinţi consideră că factorii de influenţă negativă, fie agresivitate ori consumul de substanţe sunt regăsiţi în mediul şcolar şi astfel acasă copiii pot fi feriţi;
  • Părintele petrece mult mai mult timp cu propriul copil, este provocat în a-l cunoaşte şi îl poate învăţa aşa cum doreşte. Aceasta cred că este cel mai mare avantaj în defavoarea părinţilor care îşi trimit 6-8 ore copilul de acasă, apoi la meditaţii lăsând totul în seama şcolii şi absolvindu-se de orice altă obligaţie educaţională.

Dezavantaje

homeschooling educatie foto eduard enea

- Insuficienta pregătire a părinţilor. Cu timpul, disciplinele vor avea un grad înalt de dificultate şi complexitate, iar părinţii pot întâmpina dificultăţi în explicarea unor lecţii. La specializare se adaugă şi faptul că părinţii nu au nici experienţa pedagogică a profesorilor. Ai încercat 3,4 metode şi ce te faci când ajungi să predai ca părinte (medic) o disciplină precum fizica de clasa a 11-a?

- Socializarea. Părinţii de acasă afirmă că dimpotrivă copiii lor socializează foarte bine, că au prieteni. Dar una e să socializezi într-un mediu restrâns, cu cine pofteşti şi alta într-o şcoală cu 800, 1200 de elevi mai mici sau mai mari, fiecare cu particularităţile vârstei lor.

Disciplina. La şcoală elevii învăţă să respecte un program, o ordine, să efectueze în mod organizat anumite activităţi. Învaţă să se comporte cu ceilalţi colegi, cu profesorii, oamenii maturi, cu dirigintele şi directorul şcolii, învaţă expus fiind la experienţe de viaţă. Copiii învaţă prin experienţă şi experienţele din şcoală aparţin şcolii. 

- Competiţia. Copiii de acasă pot participa la concursuri, dar în colectivitate, copiii sunt într-o perpetuă competiţie cu cei mai buni. Tot experienţa îi va învăţa cum să înveţe, ce să înveţe, să înveţe în echipă etc. În şcoală, copiii mai mari pot fi modele.

- Abilităţi sociale. Indiferent de decizia părinţilor, copiii, cu educaţia acasă sau nu, tot în societate vor fi nevoiţi să trăiască şi să muncească. Abilităţile dezvoltare prin relaţionarea cu colegii de bancă, clasă şi şcoală vor fi dezvoltate şi transferate la locul de muncă. Să ai răbdare, să accepţi nereuşita, să legi prietenii, să fii proactiv, prosocial etc. sunt abilităţi şi calităţi care se pot dezvolta mai bine în colectivitate

-Activăţi organizate. Ore şi pauze, fără prelungiri, teme, şi activităţi de grup, implică un alt timp de învăţare din partea copiilor. Nu ai terminat lecţia, timpul a trecut. Acasă, după cum spunea un părinte, poate învăţa ce-i place, dacă vrea întreaga săptămână poate învăţa doar istoria... şi în perspectivă. Ori în viaţa reală deadline-uri sunt importante. Viaţa reală chiar nu ne-o facem după plăcere şi dispoziţie.

- timp şi resurse şi generalizare.  Din păcate, nu orice părinte îşi poate permite şi nici orice copil.

Dar consider, totuşi, că într-o societate democratică educaţia este extrem de importantă şi statul este obligat să permită fiecărui copil să fie educat la cele mai bune standarde şi dacă aceasta înseamnă homeschooling, de ce nu? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite