Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Cei care dau BAC-ul şi au probleme legate de COVID-19 vor avea o a doua sesiune pentru a prinde înscrierea la facultăţi

2
1 Jun 2020 21:34:03
Autor: Valentin Bolocan
Autorităţile vor să introducă o nouă sesiune de Bacalaureat pentru elevii care au febră la intrarea la primele examene
Autorităţile vor să introducă o nouă sesiune de Bacalaureat pentru elevii care au febră la intrarea la primele examene

O a doua sesiune a examenului de Bacalaureat ar putea fi organizată la începutul lunii iulie pentru elevii care, din motive de sănătate, nu se pot prezenta la probele care debutează la 22 iunie, au declarat premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Concret, cei care vor avea febră în timpul examenelor vor avea la dispoziţie o nouă sesiune de examene pentru a putea prinde înscrierile la facultăţi.

Conform ministrului Nelu Tătaru, acestă nouă sesiune va avea loc pe 6 iulie, arată europafm.ro. Anunţul  vine după ce, cu ceva timp în urmă, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că elevii care termină liceul, iar la Bacalaureat vor avea probleme de sănătate, vor putea da examenul în sesiunea din august, lucru criticat de asociaţiile elevilor.  
 
„Şi aici este posibil să fie copii (care dau Bacalaureatul-n.r.) care au diferite probleme (legate de COVID-19, temperatură la intrarea la examen sau izolare la domiciliu-n.r.) şi, pentru a putea rezolva pauşal chestiunea celor care din varii motive nu pot veni la prima sesiune, se va organiza, ca şi în alţi ani, o a doua sesiune de Bacalaureat, în august, şi aceşti copii vor putea atunci să participe la a doua sesiune de Bacalaureat în august”, a explicat Iohannis. 
Conform programului pus la punct de Ministerul Educaţiei, Bacalaureatul va avea loc în intervalul 22-25 iunie. În prealabil, în perioada 11-17 iunie, se va realiza evaluarea competenţelor digitale şi lingvistice. 
 

Li se fură o şansă liceenilor cu probleme

 
Tudor Panait, vicepreşedintele Consiliului National al Elevilor, consideră că o a doua sesiune de Bacalaureat programată abia în august îi văduveşte pe unii absolvenţi de liceu de şansa de a ocupa un loc la facultatea pe care doresc să o urmeze. „Având în vedere situaţia actuală, fiecare elev trebuie să aibă şansa să îşi continue studiile. Modul în care a fost programată, însă, cea de-a doua sesiune de Bac nu va permite elevilor cu o problemă de sănătate să urmeze ce facultate vor pentru simplul motiv că înscrierile la acestea au loc în luna iulie. Practic, le este luată şansa de a prinde un loc «la buget» la facultatea pe care o doresc. Pot rata chiar înscrierea cu totul dacă facultatea respectivă este foarte căutată, iar toate locurile se ocupă din luna iulie. Este o problemă foarte mare, care trebuie rezolvată urgent fiindcă fiecare elev trebuie să aibă şansa lui”, a precizat Tudor Panait. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Un cititor
1.06.2020, 22:28:11

"Bietii" elevi carora le tot plang de mila oficialitatile....(sunt in stare sa-i bage intr-un clop steril), nu mai stiu ce sa inventeze pt ca "bietii" elevi sa nu-si transmita virusul unii altora, stau acum...(dupa relaxare) cu gramada prin parcuri, pe la Mc. Donald's la coada la cartofi prajiti, etc..... fara nicio masca, protectie etc...Niciodta nu sunt mai putin de 5-6....10 la numar. Lasati-i ! ...sunt deacord cu masurile, dar nu aberante ...duse la extrem!!! Si anii trecuti, la bac, au fost copii cu probleme de sanatate, nu s-a mai facut atat tamtam. Cand se iau masuri extreme....nu se respecta nimic ! In prezent prin autobuze, magazine, locuri publice.....nu se respecta nicio regula. Regulile au ramas pe hartie. In locul masurilor aberante, ar trebui sa se insiste sa se respecte macar minim de distantare in autobuze, magazine, plus purtarea corecta a mastilor. F multi o poarta ....incorect. Consider purtarea mastii cea mai importanta ! Copiii cu probleme (daca insista sa dea examen) ....ma indoiesc ca or sa fie f multi (la un centru de examen) pot fi pregatite doua trei clase si pot f bine sta la distante f mari intre ei....chiar in aceeasi clasa. Daca nu li se va da ac. sansa.......vor fi discutii mari,dupa.

Alexandru Preda
2.06.2020, 02:43:16

Va bateți joc de profesorii supraveghetori. Nici plătiți în aur, profesorii nu doresc sa se expuna fiind supraveghetori la examene, cu alte cuvinte carne de tun. Și acum ii condamnați sa supravegheze cu de-a sila la încă o serie de examene. Sa se anuleze anul acesta examenele!

0 (2 voturi)