Consiliile locale, obligate să plătească bursele pentru elevi. Preşedintele Klaus Iohannis a promugat legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliile locale, obligate să plătească bursele pentru elevi/ FOTO: IPN
Consiliile locale, obligate să plătească bursele pentru elevi/ FOTO: IPN

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat recent proiectul pentru modificarea Legii Educaţiei, prin care este instituită obligaţia pentru consiliile locale să acorde burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvenţa din învăţământul preuniversar.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul instituirii obligativităţii acordării, de către consiliile locale, a burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţîmântul preuniversitar, cât şi o valoare minimă a acestora, stabilită anual prin hotarare a Guvernului.

"Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu si de burse de ajutor social", prevede proiectul de lege, citat de portalinvatamant.ro

Potrivit iniţiativei legislative, cuantumul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

De asemenea, se stipulează şi că pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite