Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Cum se face educaţie într-o lume fără sunete. Profesorul care predă alfabetul emoţiilor

2
21 May 2022 19:45:05
Autor: Valentin Trufasu
Iulia Sfetcu-Măndăşescu şi elevii săi FOTO arhiva personală
Iulia Sfetcu-Măndăşescu şi elevii săi FOTO arhiva personală

A fi profesorul copiilor cu dizabilităţi auditive este, poate, una dintre cele mai mari provocări din învăţământ – nu orice cadru didactic este capabil să creeze acea legătură specială cu cei mici care să treacă dincolo de sunete.

Iulia Sfetcu-Măndăşescu, profesoară pentru învăţământul special la Şcoala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1 din Bucureşti, a fost desemnată profesor Merito în 2018, fiind unul dintre cei mai dedicaţi şi mai cunoscuţi profesori din învăţământul special din România.

GALERIE FOTO IULIA SFETCU-MĂNDĂŞESCU

Primul contact cu şcoala dedicată copiilor cu dizabilităţi a fost un şoc. Ea povesteşte că era atât de emoţionată, încât, mult timp, înainte şi după ore plângea: „Primii ani au fost foarte dificili. Nu ştiu dacă eram pregătită la 23 de ani, când am intrat în învăţământ, şi la nivelul de experienţă pe care îl aveam să lucrez într-un mediu atât de vulnerabil“. Pe lângă faptul că erau copii cu dizabilităţi, aceştia proveneau şi din familii sărace, deci erau de două ori dezavantajaţi. Din acest motiv, în primii ani a fost destul de nesigură pe ea şi îi era mereu frică să nu greşească ceva. Nu cunoştea limbajul semnelor şi nu înţelegea nimic din ce transmiteau copiii cu deficienţe de auz. Trăia cu sentimentul că este neputincioasă, pentru că orice ar fi făcut nu ar fi contat prea mult.

Îmbrăţişarea de la începutul orelor

În timp, a înţeles că progresul nu se măsoară în mâini ridicate sau în noţiuni învăţate la matematică sau română, ci în depăşirea fricii care îi domină pe copiii cu nevoi speciale. De pildă, un lucru remarcabil a fost când unul dintre elevi a ieşit de sub bancă, unde stătea de obicei. 

„Am început să fiu atentă la lucrurile mici pe care ei le făceau mai bine de la o zi la alta. Mi-am dat seama atunci că trebuie să îmi recalibrez aşteptările pe care le am de la ei“, remarcă Iulia. Cel mai important lucru pe care l-a învăţat este că trebuie să construieşti o relaţie de încredere cu cei mici, altfel nu vei putea să faci nimic cu ei. Tocmai de aceea, primul lucru pe care îl face când intră în sala de clasă este să îi îmbrăţişeze pe fiecare în parte.

FOTO arhiva personală

Se joacă cu ei atunci când simte că au nevoie şi lasă lecţiile pe mai târziu. Încet, încet a început să îi cunoască şi să afle ce le place fiecăruia şi la ce este talentat. „Mă concentrez pe nevoile pe care le are fiecare copil, chiar dacă sunt toţi în aceeaşi clasă. De pildă, sunt copii cu deficienţe de auz care provin din centrele de plasament şi copii cu aceleaşi deficienţe care au familie. Cei din urmă ştiu limbajul semnelor şi nu li se pare nimic nepotrivit în situaţia în care sunt“, explică profesoara pentru „Weekend Adevărul“. Cu micuţii care suferă de tulburări din spectrul autist se poartă cu foarte multă blândeţe, dar în egală măsură şi cu fermitate. Copiii învaţă astfel că trebuie să respecte nişte reguli – pe unele le pot negocia, de la altele nu se pot abate.

Rutina, reţeta succesului

Primul alfabet pe care l-a predat a fost cel al emoţiilor. Iulia a început prin a le oferi copiilor ce le lipsea cel mai mult: afecţiune. A construit în clasă un mediu în care toţi elevii ei se simt bine – rutine care le fac foarte bine şi de la care porneşte de fiecare dată pentru a face cu ei ceea ce şi-a propus. În fiecare dimineaţă au un salut special, urmat de îmbrăţişări. Apoi, le pregăteşte câte o băutură caldă, pe care o stabilesc împreună – chiar şi cănile din care beau sunt personalizate.

Iulia lucrează foarte mult cu ei pe zona senzorială, pe ceea ce simt. O zi pe săptămână a alocat-o doar pentru activităţi practice, cum ar fi experimentele. În fiecare zi iese cu copiii afară, chiar dacă doar pentru 10 minute, dacă vremea este nefavorabilă. „Au învăţat că pot fi recompensaţi când fac lucruri bune, dar şi că există consecinţe atunci când mai derapează. Copiii cărora le predau acum au 9-10 ani, s-au familiarizat cu toate aceste lucruri şi se simt bine împreună. Asta este foarte important“, descrie profesoara în câteva cuvinte reţeta succesului său la clasă.

Învăţare specială pentru copii speciali

La mulţi dintre micuţii pe care îi şcoleşte, surzenia este însoţită şi de o altă deficienţă, precum autismul sau sindromul Down. Copiii cu hipoacuzie înţeleg greu lucruri abstracte şi operează mai degrabă cu noţiuni din sfera concretului. Iulia îi învaţă în primii ani cuvinte din poze, deci limbajul vizual este extrem de important. 

Programa şcolară este practic aceeaşi ca la copiii care învaţă în învăţământul de masă, cu menţiunea că predarea este adaptată la particularităţile fiecărui copil cu dizabilităţi, care au propriul ritm de învăţare. „Ştim exact ce metode să folosim ca să parcurgă materia şcolară. Nu reuşim în totalitate, pentru că depinde de fiecare copil în parte. Ce este cel mai important este ca fiecare dintre ei să aibă un progres, adică să fie un pic mai bine decât a fost în ziua precedentă“, spune Iulia.

FOTO arhiva personală

Ideea principală este ca aceşti copii să devină gradual independenţi, să se poată descurca în comunitate fără ajutorul familiei sau al profesorilor. Tocmai de aceea, este esenţial ca tot ceea ce învaţă să fie practic, să aibă o legătură directă cu viaţa de zi cu zi. De pildă, merge cu ei la magazin şi îi învaţă să facă cumpărături sau îi învaţă să folosească mijloacele de transport în comun. „Asta este finalitatea a ceea ce noi facem cu ei: să ştim că s-au descurcat într-o situaţie de viaţă concretă“, explică profesoara.

Atelierul de făurit lumi

Din dorinţa de a schimba percepţia oamenilor despre copiii cu dizabilităţi, Iulia şi colegele sale au construit „Atelierul de făurit lumi“. O fostă magazie a fost igienizată, pictată, mobiliată şi transformată într-un loc unde copiii să-şi petreacă timpul liber chiar şi când sunt nesupravegheaţi, având la dispoziţie jocuri şi materiale de lucru.

„Cred că este important ca oamenii să ştie ce se întâmplă într-o şcoală specială. Există acest stigmat, că şcoala specială înseamnă segregarea copiilor şi că sunt ţinuţi acolo pentru că nu pot merge în învăţământul de masă. Nu despre asta este vorba. Şcoala specială este o şcoală mai specifică pentru nevoile pe care copiii le au“, spune Iulia. Ea crede că este necesar ca şi comunitatea să se implice în bunul mers al învăţământului, indiferent că este vorba despre şcoli din învăţământul de masă sau şcoli speciale.

Cei mai frumoşi ani

În 2014, împreună cu patru colege, Iulia a înfiinţat Asociaţia pentru Motivaţie în Psihoeducaţie. Au atras astfel fonduri pentru şcoală, dar au crescut şi calitatea educaţiei. Doi ani mai târziu au obţinut o finanţare de la ING Bank pentru a organiza ateliere săptămânale de teatru şi o trupă a şcolii. Ulterior, banca a finanţat şi renovarea completă a internatului.

FOTO arhiva personală

Iulia face cu copiii lucruri simple, dar care pentru dezvoltarea lor psihică şi emoţională sunt vitale. De pildă, a recreat atmosfera specifică satului românesc. Au mers cu colindul din clasă în clasă şi au primit nuci, covrigi şi colaci. Printr-un proiect Erasmus, copiii au vizitat şi mai multe ţări din Europa, unde s-au întâlnit cu alţi copii cu dizabilităţi. Îşi doreşte ca în viitorul apropiat să reuşească alături de colegii săi să acrediteze şi o şcoală profesională în cadrul Şcolii Gimnaziale Speciale pentru Surzi din Bucureşti.

„Sunt conştientă că viaţa lor în societate este foarte grea. Ştiu însă că anii pe care ei îi petrec în şcoală sunt cei mai frumoşi, pentru că sunt anii în care sunt acceptaţi, simt că au prieteni şi au oameni în jurul lor care fac lucruri frumoase pentru ei şi îmi doresc ca anii pe care îi petrec în şcoală să fie anii pe care şi-i amintesc cu cea mai mare plăcere“, este dorinţa Iuliei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Profesoara care a însufleţit învăţământul profesional. „Am dat copiilor încredere în ei, le-am dat sarcini să se simtă importanţi, i-am lăsat să descopere“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

un motan intransigent
21.05.2022, 22:44:50

Ma poate cineva lamuri? "Copiii cu dizabilitati auditive" nu sunt surzi? Sclifositii cu sintagme corecte politic mai sunt romani vorbitori de limba romana?

-10 (10 voturi)
GRIGORIU Grieg
22.05.2022, 12:06:04

In primul rand sunt 4 nivele de handicap auditiv, usor (25 to 40db), moderat (40-75db), sever si profund - abia acesta din urma se califica ca "deafness" - surd. Pe langa asta sunt probleme auditive in care anumite frecvente nu sunt percepute corect in timp ce altele sunt. Deci pe langa faptul ca "surd" nu acopera intreaga gama de probleme auditive (aproape sigur printre acesti copii sunt si persoane de nivel sever si moderat, este si un epitet pe care nu ti-ar place sa-l auzi daca esti parintele unui copil cu dizabilitati auditive.

+2 (2 voturi)
Modifică Setările