De câtă şcoală avem nevoie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câtă şcoală avem nevoie? Exact, nu ştim. Dar, ne interesează? De ce nu ne interesează? De unde ar trebui să incepem? Cu cine ar trebui să incepem?

Exact, nu ştim.

Şi spun acest lucru pentru cel puţin următoarele motive :

nu suntem egali în daruri, talente, abilitaţi, înclinaţii şi ca atare timpul de aplicare, forma si fondul educaţiei are raţiuni suficiente pentru a fi diferite de la o persoană la alta;

nu ştim ce ne aduce viitorul. Atât in materie de invenţii şi inovaţii cu impact semnificativ în viaţa oamenilor, a comunitaţilor formate de aceştia, cât şi in ceea ce priveşte dinamica vieţii sociale cu nu de puţine ori surprinzătoarele-i determinaţii. Astfel, este destul de greu a indentifica foarte exact necesarul (în cantitate si calitate) a competenţelor cerute de noile realităţi. Sigur că, reprezentări generale sunt, însa, nivelele înalte ale şomajului şi cresterea accelerată a suferinţelor psihice ale populaţiei ne demonstrează că înca evaluăm şi acţionăm stângaci, insuficient şi de cele mai multe ori greşit;

privirea şi analiza onestă a experienţele de până acum a rezultatelor şcolii din România (şi nu numai) indică nevoia unor serioase corecţii de concept şi practică în/şi cu privire la şcoală, în/şi cu privire la educaţie. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, schimbarile se fac aiuritor, pompieristic, parcă numai pentru a da bine în statistici (asta, din păcate, în special în România);

pentru că generaţii de dascăli, profesori, cercetători în educaţie au refuzat (sau au ezitat) să formuleze suficient de apăsat şi de revendicativ risipa de energie, de resurse şi de timp consumate fără rost, fără vreun efect util în forma şi în calitatea vieţii elevilor sau/şi a studenţilor - atât pe parcursul studiilor cât mai ales după terminarea lor. Explicaţia dominantă, în opinia mea a avut şi are de-a face cu teama dascălilor sau a profesorilor de a pierde  pentru cei mai mulţi) nenorocitele de salarii şi privilegii, iar (pentru cei mai puţini - profesorii universitari  în special) nesimţitele salarii si privilegii, fără o legatura reala şi onestă cu performanţa şi rezultatul muncii lor - adică tinerii şi performanţa lor individuală, socială, în timpul şi mai ales după terminarea studiilor ;

pentru că mulţimi de funcţionari ai Ministerului Educaţiei (sau cum s-o mai fi numit în timp) şi mulţimi de funcţionari ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi-au dezvoltat şi exerxat pervers abilitaţi profesioniste de „cosmetizare” a realitaţii sociale, a realitaţii şcolare. Miza? Păstrarea propriilor posturi şi privilegii. Lor să le fie bine, celorlaţi... Din păcate, minciuna lor exersată a ajuns, prin sine, un instrument care opacizează profund diagnosticul onest şi atât de necesar al stării reale a şcolii şi educaţiei româneşti;

- în acelaşi timp nu ştim de câtă şcoală avem nevoie şi pentru că la multe materii şi discipline în şcolile româneşti predau profesori care nu au practicat niciodată (într-un sistem onest, concurenţial) ceea ce predau elevilor sau studenţilor. De fapt, pentru mulţi dintre ei, catedra a devenit de mult (sau de la început) zona de refugiu voluntar în faţa competiţiei profesionale. Şi, astfel, ei ajung a pregati elevi si studenţi pentru piaţa muncii din ce în ce mai competitivă, care pe langă competenţe cere (culmea) şi atitudinea potrivită. De unde?

- nu ştim de câtă şcoală avem nevoie şi pentru că ţara, societatea nu are o strategie de dezvoltare pe termen mediu măcar. Nu are domenii declarate ca fiiind de interes naţional, nu are un inventar suficient de detaliat al resursei umane naţionale şi nu numai. Ajungem astfel ca interesul pentru ceea ce pot românii să facă să fie mai mare al străinilor - cei care şi-au dezvoltat avansate metode de selecţie şi recrutare, după politici deja cu vechime. Nu ne pasî nouă, le pasă lor. Nepăsarea noastră, oportunitatea lor. Şi aşa am ajuns ca încă din clasele primare strategia de educaţie a familiei pentru copii să fie studiile în străinătate. Şi ne mirăm apoi de ce îmbatrănim în singurătate. Noi ne trimitem copiii în „braţele” altora. Halal responsabilitate.

nu ştim de câtă şcoala avem nevoie pentru că de mult nu ne preocupă onest a şti.

Şi, totuşi, când avem de gând a începe să ne preocupe de câtă şcoală avem nevoie ?

Exact, nu ştim...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite