Şcoală

articolul anterior articolul urmator

De ce nu funcţionează şcoala online

6
23 Nov 2020 19:42:43
Autor: Cristina Morozan
Ştefan Vlaston susţine că în procesul de învăţământ online, din triada învăţare-predare-evaluare, lipseşte exact evaluarea FOTO Shutterstock
Ştefan Vlaston susţine că în procesul de învăţământ online, din triada învăţare-predare-evaluare, lipseşte exact evaluarea FOTO Shutterstock

Experţii în educaţie spun că o treime dintre copii nu are acces tehnic la şcoala virtuală şi că elevii se pot „inspira” din mai multe surse atunci când dau teste online

Închiderea şcolilor odată cu creşterea numărului cazurilor de îmbolnăviri de COVID-19 este un subiect care a creat ample controverse atât în ţară, cât şi în străinătate. Revista „Science” a publicat un articol în care sunt prezentate o serie de argumente pro şi contra închiderii şcolilor - concluzia fiind că multe dintre deciziile luate au ţinut de morală şi de politică, mai degrabă decât de altceva. Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei Edu Cer şi specialist în educaţie, atrage atenţia asupra importanţei şcolii faţă în faţă şi precizează că lipsa unei educaţii adevărate poate avea consecinţe nefaste asupra evoluţiei copiilor, mergând până la repetarea sau îngheţarea anului şcolar.
 
România se află în carantină parţială din data de 9 noiembrie, iar toate şcolile din ţară au trecut în sistem online. „Lucrurile stau destul de rău privind cursurile online în România, deoarece, potrivit unui document al Guvernului, un milion de elevi nu au acces la şcola online. Asta înseamnă că o treime dintre elevi nu poate face şcoală”, a explicat, pentru „Adevărul”, Ştefan Vlaston. 

Nimic nu e sigur

Expertul consideră că lucrurile sunt obligatoriu de cântărit cu atenţie. „Nu există un loc de muncă sigur la ora actuală. Trebuie cântărite pierderile şi într-o parte, şi în alta, şi atunci tragem linie şi vedem care sunt pierderile mai mari, dacă ţinem şcoala închisă sau dacă elevii merg la şcoală faţă în faţă. Sunt comunităţi mai mici în care nu există nici măcar un om infectat, şi atunci de ce au închis şi şcolile alea?”, atrage atenţia expertul în educaţie, care mai precizează că decizia închiderii şcolilor trebuia luată „de autorităţile locale, care ştiu ce se întâmplă la nivelul  comunităţii”. 

Ştefan Vlaston susţine că în procesul de învăţământ online, din triada învăţare-predare-evaluare, lipseşte exact evaluarea. Nu poate fi verificată corect pregătirea elevilor, care pot avea tendinţa să copieze în cadrul testelor online. În plus, monitorizarea prezenţei elevilor la ore lasă de dorit, iar activitatea profesorilor nu este suficient controlată. „Nimeni nu ştie nici măcar câţi profesori participă la şcoala online, doar după propria declaraţie. Nu ştim nici câţi elevi participă efectiv la ore, chiar dacă pornesc, acasă, camerele. Apoi, nu există teste reale de evaluare. Am înţeles că elevii ţin legătura între ei, îşi dau subiectele între ei. La teste stau cu materiale pe masă sau se uită pe internet la diverse surse de informaţii, ca să-şi facă testul online pe care îl dau profesorii. Nu avem siguranţa că notele pe care le iau sunt conforme cu ce ştiu ei”, a spus Ştefan Vlaston. 

Vaccinul poate salva şi anul şcolar 

Specialistul spune că dacă situaţia nu se remediază, examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat vor fi unele catastrofale pentru elevi. „Nu îmi imaginez că se ajunge în vară la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat în situaţia în care anul trecut şcolar am pierdut un semestru, anul acesta şcolar pierdem iarăşi un semestru, deci două semestre. Înseamnă un an şcolar care se duce de râpă” a afirmat Ştefan Vlaston. Expertul spune că, totuşi, mai există o şansă. „Dacă apare vaccinul şi se vaccinează masiv în lunile ianuarie-februarie, hai să zicem că prin februarie, la începutul semestrului II, le-ar permite să vaccinze şi profesorii, şi persoanele cu risc mare de îmbolnăvire, bunicii elevilor, de acasă. În scenariul ideal, în semestrul II revenim şi ducem şcoala până în lunile iulie-august ca să recupereze aproape două semestre pierdute”, a mai precizat expertul. 

OMS cere ţinerea şcolilor deschise
 
De altfel, la nivel internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a arătat în nenumărate rânduri pentru menţinerea şcolilor deschise sau pentru redeschiderea acestora. OMS a solicitat statelor, încă de la începutul lunii, să ia măsuri „ţintite şi proporţionate” pentru a opri creşterea cazurilor şi a mortalităţii şi consideră că şcolile trebuie să rămâne deschise „până la capăt” şi să nu fie închise „decât ca ultim efort”, a comunicat un oficial OMS.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Utilizator Adevărul
23.11.2020, 19:53:57

Comentariu considerat abuziv.

Gheorhge Popescu
23.11.2020, 21:00:12

Tabletele sunt cea mai mare țeapă, sunt practic inutilizabile, au un sistem de operare de telefon mobil care nu permite manevrarea documentelor ca pe PC, sunt practic niște telefoane mobile cu ecran de 10 inch. Atât. Iar cardul de date mobile nu funcționează în parametrii normali, ar fi bun un audit făcut de Parchet la compania de telefonie mobilă să se vadă cât din datele mobile contractate au fost folosite de copii. Guvernanții au senzația că tabletele de 1000 de lei cumpărate copiilor funcționează la fel cu cele de 8.000 sau 15.000 pe care le cumpăr odraslelor lor. Nu, domnilor guvernanți, tabletele astea de 1000 de lei sunt bani aruncați în vânt, risipiți, copiii nu pot folosi asemenea tablete. Mai bine ați face o licitație la nivel național și ați achiziționa laptopuri cu 1200, cel mult 1500, de lei bucata, care pe piața liberă costă vreo 2000 de lei - și copiii ar avea pe ce să învețe. Tabletele nu sunt panaceu, sunt o mare țeapă și atât!

-10 (10 voturi)
Utilizator Adevărul
23.11.2020, 21:27:44

Comentariu considerat abuziv.

Alexandru Preda
24.11.2020, 02:36:00

Este revoltător cum de fapt în numele părinților care vor sa scape de acasă de proprii copii, se face atata agitație, invocând pretextul ca unii elevi nu au net. Nu sunt vinovați nici profesorii și nici elevii ca trăim într-o tara a rușinii în care unii nu au net..Fiți siguri, stimate domn, ca profesorii de la sate, întrucât distantele sunt mici, reușesc sa comunice cu elevii lor. În alta ordine de idei, majoritatea profesorilor își fac datoria, unii și-au cumpărat acasă și tabla, markere, rezerve, material didactic, instrumente de geometrie pentru tabla, etc. Asa ca elevii care invatau la școală învață și online, iar cei care veneau la școală numai sa socializeze, nu învață nici online. Omul sfințește modul de lucru, nu are nimeni dreptul sa anuleze munca profesorilor dedicați și a elevilor cu drag de învățătura,impingand în fata ce le convine pentru scopul pe care îl au. Cat despre copiat, inspirat la teste... Ha, ha ha! De elevi care copiază de rup și în sala de clasa, prin diverse metode, ati auzit, stimate domn? De autobuze școlare știți ca exista în tarile care au făcut experimentul deschiderii școlilor în plina pandemie, da? În acest timp, elevii și profesorii din România, care circula cu mijloacele aglomerate de transport în comun, ajung deja contaminați la școală.. Elevii asimptomatici vor da cu gratie covidul și elevilor vulnerabili, și profesorilor, și membrilor familiilor lor. Copii, elevii, tinerii, sunt vectori asimptomatici de transmitere a covidul ui. Dar aceste chestiuni sunt trecute dinadins cu vederea, ca să iasă intriga dorita.

+1 (3 voturi)
Lica Mosu
24.11.2020, 09:31:26

@ A Preda ( ca... verbul ,a preda” ?!) A preda înseamnă a transmite, a comunica cuiva în mod sistematic cunoștințele unei discipline (în cadrul unei instituții de învățământ, al unor cursuri speciale); a expune o lecție. ! (dex) Problema nu accentuează ,,receptorii”, ci... ,,transmiâătorii” ! Profesori slab pregătiți, depășiți de tehnologie sunt muuulți ca să nu vorbim de... metodologie ! Dacă ți-ai luat ,,scule” să predai de acasă e doar avantajul tău, nu ?! Dar... de ce nu ziceți nimic de programele inepte și manualele cretine ??!!! Faceți greve doar pentru lefuri, dar... in resdt stați ca... la .... ,,.. poartă nouă ! De ce ?? Nu-mi răspunde , că știu: unii din lene, majoritatea din incompetență și ... restul... n-au nici o legătură cu învățământul !!! PS Problema nu e că unii i-au salariu degeaba, ci că veți amplifica ,,geometric” analfabeții funcțional !! (de care e daja ,,ful” prin instituțiile centrale ale statului (degeaba!) !!!

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările