Şcoală

articolul anterior articolul urmator

De ce nu se pot ţine examenele naţionale de absolvire în vara aceasta

25
31 Mar 2021 13:02:22
Ştefan Vlaston

În ciuda asigurărilor repetate ale ministrului Cîmpeanu, continui să cred că vara aceasta nu se vor putea ţine examenele naţionale de absolvire. După trei semestre şcolare pierdute, după accesul inegal al elevilor la învăţământul online, după un învăţământ online în mare parte ineficient, nu există asigurată egalitatea de şanse la examenele naţionale.

Singurii   elevi cu şanse serioase de a promova aceste examene sunt cei care au beneficiat de meditaţii.  Asta vrea dl ministru, să avantajeze elevii ai căror părinţi au avut bani de meditaţii? Câţi sunt? 10-15%?

Trei semestre de şcoală pierdute

Un an şi jumătate de şcoală pierdute. Din motive aduse de pandemie, nu este cineva vinovat de cele întâmplate. Probabil că şcoala efectivă, cu prezenţa fizică,  s-a făcut în toată această perioadă doar în procent de 10-20%.

S-a discutat şi se discută despre învăţământul online. Ne-a prins complet nepregătiţi, fără resursele tehnice necesare, nici la şcoli  şi nici la elevi. Şi profesorii au fost prinşi nepregătiţi, fără să stăpânească tehnicile şi metodica învăţământului online.

Învăţământul online nu conţine o etapă importantă a proceselor de învăţământ. Evaluarea, zilnică sau de periodică, care să ofere un feedback necesar profesorilor, elevilor şi părinţilor, pentru îndreptarea celor neînţelese de către elevi, a lipsit cu desăvârşire. Mediile după primele două semestre pierdute sunt de 9 şi 10, câteva de 8, pentru că nu s-a putut realiza o evaluare convingătoare.

Şi elevii care au participat la învăţământul online nu puteau sta nemişcaţi, în faţa calculatoarelor sau cu telefonul în mână ore întregi. Este o iluzie sa crezi ca toţi elevii au participat activi la acest tip de învăţământ.

Cert este, după mai multe surse, că o treime dintre elevi nu au participat la învăţământul online, din lipsa resurselor tehnice necesare, ale lor sau ale şcolilor. Iar peste jumătate din cei care au participat nu au înţeles mare lucru. Rămâne circa o treime dintre elevi care au beneficiat de meditaţii sau s-au descurcat rezonabil cu învăţământul online. Poţi ţine examenele naţionale, ştiind că doar o treime dintre elevi au învăţat materia, cât de cât eficient? Unde este egalitatea de şanse?

Mai este o problemă. Disciplinele de examen sunt etajate. Adică, nu pricepi materia de la unele capitole, dacă n-ai parcurs-o pe cele din  capitole anterioare. Aşa este la matematică, gramatică, fizică, etc.  Cum să înţelegi materia predată în semestrul al doilea din clasa a VIII-a, dacă nu ai parcurs-o pe cea din semestrul al doilea din clasa a VII-a, şi nici pe aceea din semestrul întâi din clasa a VIII-a? Mai precis, două treimi dintre absolvenţii de clasa a VIII-a s-ar prezenta la examen fără să fi parcurs jumătate din clasa a VII-a, şi toată clasa a VIII-a. Ar rămâne să primească la examen subiecte din clasele a V-a şi a VI-a.

În opinia mea, dacă s-ar ţine examene naţionale de absolvire, corecte şi cinstite, doar 30-35% le-ar promova. Ce fac universităţile, cu puţini studenţi în anul întâi de facultate?

Unde sunt rezultatele de la simularea de Bacalaureat? Au trecut 10 zile şi rezultatele nu au fost publicate, spre deosebire de alţi ani. Sunt aşa de proaste rezultatele, încât nu pot fi publicate?

Soluţia unei situaţii atipice

Suntem într-o situaţie în care nimeni nu este vinovat de amploarea pandemiei şi de soluţiile de combatere a ei. Şi alte ţări s-au confruntat cu aceleaşi probleme. Soluţia, în acest context, pentru respectarea egalităţii de şanse, este înlocuirea notelor de la examenele naţionale de absolvire cu media notelor din ultimii patru ani, de gimnaziu sau de liceu, după caz. Este oricum mai echitabilă această soluţie, comparativ cu susţinerea examenelor naţionale, cu trei semestre pierdute.

Iar în anii ce vin, în speranţa că vor fi ani normali cu pandemia eliminată sau consistent diminuată, profesorii, atât din preuniversitar cât şi cei din universitar, să încerce să recupereze materia pierdută prin esenţializarea cunoştinţelor, păstrarea celor cu adevărat relevante pentru înţelegerea materiei în anii ce vin. Altfel, vom avea o generaţie de sacrificiu care va duce povara pandemiei în spate încă mulţi ani de acum încolo.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

C I
31.03.2021, 13:30:08

V-ati trezit vorbind. cred ca nu aveti absolut nici o legatura cu fenomenul scolar. Statistici din pix. un articol total aiurea, cu un titlu mizerabil. Nu tineti cont deloc de copii, profesori, parinti si munca lor. Si da, am un copil in an de ablsovire. Si nu, nu a facut meditatii. Dar a invatat si a fost evaluat constant. Urat, foarte urat articol

+3 (5 voturi)
A.S.
31.03.2021, 14:24:17

Fii corect! Daca termina anul, il termina pentru ca stie materia (invatata online) sau pentru ca a trecut intervalul de timp alocat anului scolar? Pe tine chiar nu te intereseaza sa faca si copilul tau scoala pe bune? Hai sa-i dam inainte pe sistemul "tare, repede si fals" fara sa ne intereseze care-s consectintele lacunelor din materia predata. Consecintele o sa le vedem cu totii peste cativa ani cand de pe bancile facultatilor or sa iasa niste generatii si mai incapabile decat acum. Sau cand vom avea surpriza ca multadoratul nostru copilas va fi nevoit sa abandoneze facultatea din cauza acelorasi lacune.

-3 (3 voturi)
herr v.6.01
31.03.2021, 14:30:14

Marti, doua ceasuri rele? „Sunt subiecte grele, date cu răutate. Să zicem că obţii un 4 cu uşurinţă, dar, pentru cei care n-au făcut deloc şcoală, să iei mai mult e destul de dificil. Sunt subiecte date special pentru a se putea spune apoi, la vară, că elevii nu au făcut deloc la teste şi deci nu se pot ţine examenele de absolvire. Le anulăm şi le echivalăm cu mediile ultimilor patru ani. Nu ştiu în ce măsură am dreptate. Dar nu văd altă logică. Să vedem. Asta este teoria şi experienţa mea”, subliniază profesorul de matematică. Primele cinci-şase puncte ale testului sunt foarte uşoare, dar la restul este nevoie de timp pentru gândire, mai spune profesorul. „La exerciţiul cu unghiurile congruente în jurul unui punct, trebuie să te gândeşti că acela este dublul lui 360 împărţit la cinci. Cum să-i dea prin cap unui copil obişnuit că aşa trebuie făcut exerciţiul cu cinci unghiuri congruente? Special le-a dat greu ca să nu facă”, adaugă Ştefan Vlaston , expert în educaţie. (cf Adevarul) Mai mult aici. https://adevarul.ro/educatie/scoala/profesori-despre-simularea-matematicaclasa-viii-a-sunt-subiecte-date-rautate-document-1_60633ea65163ec42717410e7/index.html "La exerciţiul cu unghiurile congruente în jurul unui punct, trebuie să te gândeşti că acela este dublul lui 360 împărţit la cinci. Cum să-i dea prin cap unui copil obişnuit că aşa trebuie făcut exerciţiul cu cinci unghiuri congruente? Special le-a dat greu ca să nu facă”. Cum sa-i dea prin cap? In nic un caz daca primeste explicatii gen Vlaston: dublul lui 360 impartit la cinci. Un elev invata inca din clasa a 6-a ca suma unghiurilor in jurul unui punct este de 360 de grade. Unghiurile respective fiind congruente si adiacente, elevul obisnuit calculeaza masura unghiului respectiv impartind 360 la 5. Iar la final, elevul obisnuit rezolva problema, dubland unghiul la centru calculat initial. Exercitiu de clasa a 6-a, adica de acum doi ani! Dar dl expert pretinde sa nu se mai dea evaluarea!

+4 (4 voturi)
West
31.03.2021, 14:01:39

Scoala nu este o prioritate pt politicieni! pesniile speciale si salariile si sporurile bugetarilor sunt prioritare! Nu doar ca acestor copii le este restrictionat dreptul la educatie dar mai sunt si indatorati de catre guvernanti ei si generatiile viitoare pt a putea plati pensii speciale/de serviciu la 45 de ani si salarii la bugetari cu 70% mai mari decat in privat(record in lumea civilizata)! ZERO reforme! Aceeasi mzerie!

0 (4 voturi)
Paul_
31.03.2021, 15:29:08

Echivalarea bacalaureatului cu notele din timpul anului, poate fi o idee. Universitatile nu au decat sa isi organizeze examene de admitere. La clasa a 8-a cred ca este mai dificil. 8 de la scoala X nu este acelasi lucru cu 8 de la scoala Y. Evaluarea nationala cred ca ar trebui sa se dea. Sau daca nu, sa se permita liceelor care au concurenta sa isi organizeze propriul examen de admitere (conform legii invatamantului). Pana la urma o nota la un examen are rolul de a il compara pe elevul X cu elevul Y. Cel putin la matematica, nota 5 cred ca se obtine usor. Care este problema daca se vor lua note mai mici? Daca in anii anteriori se intra cu 9,50 la un liceu si acum se va intra cu 9 sau cu 8,50 este tragedie nationala?

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările