Despre o non-ştire

Slabele rezultate înregistrate la simulările feluritelor examene naţionale nu ar trebui să mire pe nimeni. Aproape că sunt de domeniul aşteptatului, aproape că nu mai reprezintă o ştire. Cu tot nefirescul conţinut de o atare realitate.

În fond, nimic esenţial nu s-a întâmplat în învăţământul mediu românesc, cum nimic cu adevărat semnificativ nu s-a petrecut în învăţământul superior în ultimul an, de la precedentele simulări sau de la anterioarele examene naţionale. Nimic care să aducă cu sine schimbările calitative necesare. Nici în ceea ce îi priveşte pe elevi, nici în ceea ce îi priveşte pe profesori. Simplul fapt că ministrul Remus Pricopie a renunţat să mai umble cu cioara vopsită şi, din fals independent politic, a devenit membru PSD nu putea să aducă cu  sine nici cea mai mică îmbunătăţire a atitudinii faţă de şcoală, nici a celor aflaţi în bănci, nici a celor de la catedră.

Defuncta USL, căreia i se datorează  atât programul de guvernare valabil până la mijlocul lunii februarie, un program continuat cu mici modificări de USD, cât şi procentul din PIB alocat învăţământului, nu a dovedit în cele mai bine de 20 de luni cât s-a aflat la putere că ar fi mai interesată de rezolvarea problemelor reale ale şcolii româneşti decât vechea guvernare PDL. În orice caz, procentul rezervat învăţământului în bugetele de stat croite de USL pentru anii 2013 şi 2014, nu probează nici cea mai mică intenţie reală de ameliorare. Şcolile şi universităţile se confruntă cu o sărăcie lucie, nu dispun de suficienţi bani pentru achitarea facturilor curente, nu au fonduri pentru investiţii sau reparaţii, îşi împrospătează anevoie fondul de carte din biblioteci, plătesc cu dificultate salariile, măresc normele didactice. Unde mai pui că sunt tot mai sufocate de birocraţie, de întocmirea a tot felul de planuri, programe, raportări şi rapoarte al căror unic scop este să justifice existenţa organismelor, forurilor, dregătoriilor inutile, adevărate forme fără fond ce nu fac decât să mimeze europenizarea procesului educaţional şi să arunce praf în ochi că totul e bine şi că o să fie şi mai bine..

La nivelul mentalului românesc, oamenii şcolii, indiferent  că e vorba despre cei  ce lucrează în învăţământul preşcolar, preuniversitar ori universitar, nu se bucură de prea multă simpatie. Scandalurile de corupţie tot mai numeroase, slabele rezultate la examenele naţionale, degringolada învăţământului superior care produce un mare număr de absolvenţi neperformanţi ce cu greu îşi pot găsi un loc de muncă în domeniile pentru care s-au pregătit explică şi poate chiar justifică ostilitatea populaţiei faţă de “dascălii” pe care se fac că îi reprezintă liderii sindicali de talk show precum domnii  Nistor, Izvoranu, Hadăr şi alţii asemenea lor. Declaraţiile iresponsabile la adresa profesorilor făcute în mai multe rânduri de preşedintele  Traian Băsescu, un personaj ce îşi închipuie că toţi absolvenţii  de învăţământ superior au trecut prin şcoală precum inenarabila  Eba, cu diplomă de la Spiru Haret, semnată de celebrul tovarăş Bondrea, au contribuit şi ele la scăderea prestigiului social şi profesional al  lucrătorilor de învăţământ. Aceştia au fost asimilaţi de ilustra gândire prezidenţială, mereu preocupată de învrăjbirea românilor, graşilor ce stau în cârca slabilor. Dl. Daniel Funeriu, nici câtă vreme a fost ministru, nici în anii petrecuţi în calitate de consilier prezidenţial pe probleme de educaţie, nu a făcut nimic spre a-i apăra pe cei ce, în mod ipocrit, i-a numit “colegi”, dar cu care nu a dialogat în chip real niciodată. Dl. Funeriu a fost preocupat de propria parvenire şi de abia acum, când se pare că  partidul prezidenţial nu îi recompensează necondiţionat supunere cu un loc eligibil la europarlamentarele din mai, pare să fi prins glas.

“Mai întâi rezultate şi pe urmă cereţi bani în plus!” e un slogan care se aude din ce în ce mai des. Numai că rezultatele nu pot fi obţinute de oameni din ce în ce mai puţin motivaţi şi din ce în ce mai debili din punct de vedere profesional ce “intră în sistem”. Rezultatele de la examenele de titularizare dovedesc că vremea profesorilor buni e pe cale să apună. Absolvenţii cu adevărat performanţi din universităţi nu aleg cariere didactice tocmai fiindcă sunt speriaţi de salariile mizere ce li se oferă. Şchioapa, denaturata punere în aplicare a  “sistemului Bologna” a vizat mai degrabă scăderea cheltuielilor per student de la bugetul de stat, reducerea ciclurilor de studii, amputări ale planurilor de învăţământ, toate cu consecinţe în pregătirea generală şi de specialitate a viitorilor absolvenţi.

Examenele şi verificările periodice la care sunt supuşi cei ce au ales, mai de voie, mai de nevoie, să profeseze în învăţământ sunt tot mai formale, parcă astfel gândite încât să le mascheze deficienţele profesionale. Definitivatul, gradele didactice şi-au pierdut din consistenţă. Au devenit farse cu voie de la minister. Nu se mai evalueazăp aproape deloc pregătirea de specialitate, atenţia concentrându-se pe aşa zisa pregătire metodică şi psiho-pedagogică a învăţătorilor şi profesorilor. Or, înainte de a şti cum să predea, profesorii trebuie să ştie ce predau, iar pregătirea lor de specialitate nu ar trebui să se rezume doar la cunoştinţele pe care urmează să le transmită elevilor.

Sunt lucruri simple cunoscute de oricine a absolvit o şcoală serioasă, dar pe care decidenţii la nivel înalt  din domeniul învăţământului ori nu le ştiu, ori se fac că nu le ştiu, ori nu trebuie să le ştie fiindcă aşa le cere disciplina de partid. În astfel de condiţii, şi la vară, şi în vara anului 2015 şi mai departe, atât admiterea la liceu, cât şi bacalaureatul sau  examenele  de titularizare nu vor face decât să consemneze criza şcolii româneşti de toate gradele.