Despre relaţia părinte-elev şi graniţa fină dintre control şi ajutor, la Adevărul Live: „Este bine ca părintele să fie un îndrumător al copilului, nu un jandarm”
0
Ce ar trebui să însemne ajutorul părinţilor în educaţia copiilor şi ce se întâmplă când controlul e exagerat, iar standardele prea înalte? Despre rolul părinţilor în educaţia copiilor şi cum ar trebui să intervină profesorii am discutat la Adevărul Live cu profesorul de Istorie Corneliu Riegler, de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi cu psihologul Diana Ioaneş, psiholog şi consilier şcolar la acelaşi liceu.
Profesorul Corneliu Riegler spune că este foarte importantă colaborarea cu psihologul şi consilierul şcolar, astfel încât situaţii precum cazul fetei de la Colegioul Naţional "Sf. Sava", care a a fugit de acasă la mănăstire, să fie prevenite.
Profesorul a adus în platou desene ale elevilor cu familiile lor.
El spune că este relevant modul în care elevii îşi desenează familia, spre exemplu, într-o imagine prezentată, o elevă a desenat, între imaginea mamei şi imaginea tatălui, o colivie cu două păsări închise, vrând să arate că părinţii sunt divorţaţi, fata fiind mai apropiată de mamă.
În altă imagine, copilul a desenat câinele familiei mai mare decât membrii familiei, pe mamă şi pe tată desenându-i ultimii.
Unii părinţi vor să se impună în faţa copiilor, în loc să comunice
"În legătură cu relaţia părinte-copil, din situaţiile pe care le-am întâlnit în cabinetul psihologic, am observat că de multe ori relaţia este una autoritară, părinţii încercând să se impună, în loc să comunice cu ei", a explicat consilierul şcolar Diana Ioaneş de la Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Capitală. Ea a mai spus că, de cele mai multe ori, presiunea părinţilor vine din nerealizările lor personale.
"Meseria de părinte este foarte grea, nu neg că ei vor binele copilului, dar ar trebui ajutaţi să înţeleagă că există şi alte modalităţi de a-i face pe tineri să înţeleagă. Situaţiile în care părinţii cer foarte mult de la copii pleacă de la nerealizările lor în viaţă. Spre exemplu, dacă părintele a vrut să facă un sport de performanţă şi nu a reuşit atunci îl poate obliga pe copil să realizeze lucrul acesta, însă un copil are destinul lui, independent de realizările din trecut ale părinţilor", a explicat psihologul.
Ea mai spune că este bine să cunoaştem aptitudinile copilului pentru a-l putea orienta spre o meserie care i se potriveşte.
Părinţii ar trebui să se întrebe dacă notele de 10 sunt luate pe merit
"În primul rând, trebuie să ai în părinte un prieten, un ajutor deschis. Un profesor poate să afle dacă ceva nu este în regulă cu copiii de la clasă prin diferite metode psihologice, cum ar fi să îi rogi să-şi deseneze familia, spre exemplu. Am observat că unii părinţi pun presiuni foarte mari asupra copiilor, sunt extreme şi dirigintele trebuie să caute un echilibru în aceste cazuri. Sunt şi părinţi care fac presiuni asupra profesorilor să le dea elevilor note foarte mari. Ei întotdeauna se sesizează doar la notele foarte mici, dar niciodată nu se întreabă dacă notele de 10 sunt sau nu justificate, ori o notă mare dată pe nedrept nu le face un bine elevilor, fiindcă la examenele naţionale se vede adevăratul nivel al copiilor", a explicat Riegler.
"Este bine ca părintele să fie un îndrumător al copilului, nu un jandarm. Desigur, problemele sunt mari în zilele noastre, avem droguri şi tutun în şcoli şi trebuie să-i înţelegem şi pe părinţi atunci când exercită un control exagerat în cazurile acestea. Cele mai mari probleme încep să apară pe la clasele a VI - a şi a VII-a, dar şi în clasele a X-a şi a XI-a, în clasa a XII-a sunt deja adulţi. Perioada pubertăţii este una foarte dificilă în contextul social-economic din zilele noastre", a mai spus Riegler.
El a exemplificat vorbind de fenomenul ADHD, consumul de băuturi cu multă cofeină, alimente necorespunzătoare, care schimbă comportamentul copiilor, fenomene care nu se întâmplau acum 10 ani. De asemenea, pubertatea are loc mai devreme din cauza alimentaţiei şi a stilului de viaţă.
"Într-o clasă ai trei-patru elevi care ridică probleme grave, spre exemplu auzi frecvent de probleme precum insomnia, pe care nu le-am întâlnit acum 10-15 ani", a explicat profesorul. Riegler a mai spus că sunt frecvente situaţiile când părintele cere ajutorul şcolii.
"Este bine ca la vârsta liceului să le lăsăm elevilor un grad mai mare de autonomie"
"Cu o minimă conştiinciozitate din partea diriginţilor şi a cadrelor didactice, se pot evita unele situaţii (...) Undeva trebuie să existe un canal de comunicare, părinţi, profesori, alţi elevi", a spus el.
Problemele de la nivelul liceului se leagă de anturaj, de consumul de droguri, elevi care fug de acasă. "În general este bine ca la vârsta liceului să le lăsăm un grad mai mare de autonomie, dar părinţii trebuie să îi supravegheze într-un mod care să nu-i facă pe elevi să se simtă prea controlaţi", a mai spus Riegler.
Invitat în platoul Adevărul Live este Corneliu Riegler, profesor la Colegiul Bilingv „George Coşbuc" din Capitală, iar prin telefon Diana Ioaneş, consilier şi psiholog şcolar.
Un studiu realizat de sociologii americani dărâmă mitul temelor făcute sub supravegherea părinţilor: performanţa nu este stimulată de acest tip de ajutor, nici de control, ci de modelul din familie, de standardele ridicate şi de profesorii dedicaţi.
Specialiştii le recomandă părinţilor să traseze o graniţă clară în ceea ce priveşte controlul exercitat asupra educaţiei celor mici, arată o analiză Adevărul.
„Un părinte care va controla şi va verifica copilul şi după primii ani de şcoală îi va transmite indirect mesaje despre incapacitatea acestuia de a-şi gestiona singur rolul de elev. Îi va transmite mesajul că pentru orice acţiune a lui are nevoie de îndrumare, de verificare, de validare a metodei şi a rezultatului”, explică şi psihopedagogul Aura Stănculescu.
Avem şi un exemplu negativ în acest sens, tragic chiar. Un elev olimpic din Bacău a fost găsit înecat luna trecută în Bistriţa, cu un rucsac plin cu cinci kg de pietre în spate. Colegii spun că băiatul s-ar fi plâns de faptul că mama sa îi spunea că nu este destul de implicat.
Consiliere pentru viaţă şi teme
Bloggerul adevarul.ro Tincuţa Apăteanu de la Asociaţia Edusfera este de părere că „noi ne confruntăm cu situaţia inversă: cei mai mulţi părinţi îşi lasă copiii în grija şcolii, nu sunt foarte implicaţi în educaţia lor, mulţi nici nu au educaţia sau studiile necesare“, arată Apăteanu.
Aceasta explică faptul că părinţii percep că există doar două variante: eşecul la examene şi o viaţă irosită ulterior, sau premii peste premii la olimpiade şi concursuri de toate felurile, unele mai irelevante decât altele, doar pentru a ne linişti temerea că al nostru copil va fi un ratat”.
Calea de mijloc nu prea există pentru ei, mai spune Apăteanu, „ însă calea de mijloc poate fi cea mai potrivită alegere pentru majoritatea copiilor”.
Calea de mijloc pentru părinţi
„Calea de mijloc ar presupune ca notele să mai fie şi de 6 si 7 la unele materii, ar presupune şi pendulare între mai multe pasiuni până o găseşti pe cea reală şi care să-i ofere satisfacţii pentru toată viaţa, calea de mijloc poate presupune că nu ştii de la 6-7 ani ce vrei să te faci când o să fii mare. Calea de mijloc mai poate însemna că nu iei un premiu la sfârşit de an, însă mergi în continuare cu plăcere la şcoală pentru că îţi place să descoperi lucruri noi despre lume şi despre viaţă”, adaugă aceasta.
„Este nevoie de dragoste, înţelegere, expunerea copilului la cât mai multe experienţe pentru ca el să încerce şi să vadă ce anume îl interesează cu adevărat. Ca părinţi, cred că cel mai important lucru pe care îl putem face este să-i transmitem copilului (atât prin vorbe, cât şi prin fapte) că îl iubim indiferent de succesele şi eşecurile lui”, mai spune Apăteanu.
Profesorul Marian Staş, promotorul proiectului „Şcoala pe bune“ şi de asemenea blogger adevarul.ro, susţine rezultatele studiului americanilor şi consideră că „este nevoie ca părinţii să facă life coaching (consiliere pentru viaţă – n.r.) acasă mai degrabă decât teme sau să-i controleze ce fac la şcoală sau după şcoală“, astfel încât elevii să înveţe să decidă.
Graniţa fină dintre control şi ajutor
Psihopedagogul Aura Stănculescu explică rolul important pe care părinţii îl au în stabilirea unui echilibru între ajutor şi control.
„Cele două medii, familia şi şcoala, au roluri complementare, intersectându-se pe terenul educaţiei. Controlul familiei faţă de şcolarul mic este firesc şi necesar pentru un scurt timp şi ar fi de dorit să se rezume la verificarea efectuării temelor, a ghiozdanului pentru a doua zi. Acest control se va diminua în frecvenţă treptat, se va rezuma la întrebări de verificare cu privire la realizarea sarcinilor şcolare“, este de părere Stănculescu.
Părinţii trebuie să înveţe totuşi să se retragă treptat pentru a asigura autonomia copilului şi „creşterea responsabilităţii acestuia faţă de sarcinile care îi revin în postura de şcolar“.
„Cel mai bun şi durabil lucru pe care un părinte îl poate face pentru copilul său este să-i fie alături prin oferirea suportului emoţional, prin oferirea propriului comportament ca model, prin facilitarea înţelegerii conceptului de responsabilitate“, explică psihopedagogul.
Pe aceeaşi temă:
ANALIZĂ Mai cade un mit: controlul asiduu exercitat de părinţi dăunează grav educaţiei copiilor
Cum îţi înveţi copilul să îşi organizeze timpul
De ce i-ar dezavantaja pe elevii francezi săraci eliminarea temelor
STUDIU Mitul temelor de acasă, demontat de americani
Preşedintele Franţei începe reforma din Educaţie prin eliminarea temelor de acasă
Se încarcă comentariile...
