„Doamna” învăţătoare şi copiii „înţepeniţi”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
dan caragea desen

Învăţătoarea Valeria este foarte tânără, nu este căsătorită, dar copiii îi spun „doamnă”. Ea este pentru ei o a doua mamă. Desigur, o „mamă virgină”.

L-am întrebat pe unul din elevi:

‑ Cum o cheamă pe învăţătoarea ta?

‑ Doamna Valeria.

‑ De ce nu-i spui Valeria?

‑ Pentru că e învăţătoare.

‑ Doamna e căsătorită?

‑ Nu.

‑ Cum se spune la o femeie necăsătorită?

‑ Domnişoară.

‑ Atunci de ce nu-i spuneţi „domnişoară”?

‑ V-am spus, pentru că e învăţătoare.

Băiatul nu-mi putea explica că domnişoara Valeria, fiind învăţătoare, nu putea purta marca sexualităţii sale. Băiatul nu-mi putea explica inexplicabilul, şi anume, că la şcoală sexualitatea trebuie dezminţită. În foarte multe situaţii, sistemul educativ obişnuieşte să dezmintă ceea ce arată. Este, altfel spus, funciar ipocrit. Băiatul nu poate cunoaşte ceea ce ştie că nu se poate spune şi care s-ar traduce cam aşa: „Ştiu că nu eşti căsătorită, eşti foarte tânără, ar trebui să-ţi spun pe nume sau domnişoară, dar trebuie să mă prefac că nu te văd. Am să-ţi spun «doamnă» şi am să-ţi pun o uriaşă rochie albă pentru a-ţi uita mai uşor corpul feminin”.

Băiatul este în clasa întâi. Când va termina şcoala primară, cel puţin o femeie dezminţită şi ascunsă va face parte din istoria lui şcolară. Băiatului îi place să cunoască, vrea să înveţe să scrie şi să citească, învăţă să fie bărbat.

Într-o zi, i-a spus tatălui că acesta trebuie să se ducă la o şedinţă cu părinţii. Doamna scrisese o notă care suna cam aşa: „Stimată Doamnă, Vă invit luni la şedinţa cu mamele”. Băiatul a întrebat dacă poate veni tata, iar învăţătoarea i-a răspuns: „Desigur”.

Băiatul dorea să meargă tatăl şi de aceea i-a arătat textul.

Tatăl i-a spus că şedinţa e cu mamele, dar băiatul i-a răspuns că doamna a spus ca pot merge şi taţii.

Tatăl numit mamă s-a dus la şedinţa cu mamele, invitat de o domnişoară numită doamnă.

Băiatul se va „înţepeni” în multe dezminţiri ca acestea de-a lungul anilor de şcoală. Băiatul vrea să cunoască, vrea să înveţe să scrie şi să citească, vrea să fie doctor. „Doamna” (femeie ascunsă) îl va învăţa să scrie şi să citească. Băiatul va învăţa să scrie şi să citească la neutru? Cine îl învaţă nu se reflectă în băiat? De la cine învaţă nu va interveni în ceea ce învaţă? Nu va fi şi învăţarea scris-cititului, de asemenea, dezminţită? Nu va avea un sex ascuns? Iar băiatul nu va fi traversat de locul unde sistemul educativ a aşezat-o pe această „doamnă”, o femeie ascunsă?

Tatăl băiatului a fost la şedinţa cu mamele, pentru prima şi ultima dată. Era singurul tată. Doamna-domnişoara învăţătoare s-a adresat celor douăzeci de mame şi singurului tată cu „domnilor prezenţi”. Celor douăzeci de femei li s-a părut firesc că prin prezenţa unui singur bărbat toate şi-au pierdut sexul feminin. Aşa au fost numite-omise de când s-au născut. Limbajul permite femeilor, numai între femei, să fie femei. De mici, fetele sunt fete între fete, dar dacă apare vreun băiat devin copii.

Cu sexul feminin ascuns de limbaj, cu corpul ascuns de rochie, cu starea civilă de necăsătorită ascunsă de „doamnă”, cu sexualitatea tânără dezminţită, Valeria a spus că băieţii nu sunt la fel de ascultători ca fetele, că ea va utiliza o nouă metodă ca să-i înveţe să scrie, că mamele nu trebuie să se preocupe...

Tatăl băiatului, cu ochii ţintă la Valeria, o privea, dar nu o auzea. Îşi aducea aminte de ziua când, în clasa întâi, şedea ca şi acum în banca a treia plângând pentru că nu înţelegea ceea ce le cerea doamna. Înlăuntrul lui auzea, ca şi acum, glasul învăţătoarei care îi spunea că bărbaţii nu plâng. Acum, trezindu-se, aproape că-l năpădiră lacrimile pe care atunci a trebuit să şi le înghită.

O doamnă-domnişoară vorbea mamelor-domni prezenţi şi unui tată-mamă, dar şi unui băiat care îşi ascundea lacrimile pentru ca ceilalţi să îl creadă bărbat.

Ce vor învăţă elevii şi elevele laolaltă cu scris-cititul? De ce ideologie va fi traversată învăţarea scrierii cuvintelor?

Învăţarea a ceea ce e bărbat şi ceea ce e femeie nu figurează în programa şcolară, dar ascunderea, dezminţirea, omiterea identităţii pătrunde prin ceea ce nu este spus. 

N.B. Acest Jurnal psihopedagogic reţine pentru cititori poveşti exemplare, adaptate, numele personajelor fiind fictive. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite