Doar 18 şcoli au fost reabilitate în acest an dintre miile fără avize sanitare sau pentru siguranţă împotriva incendiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că anul acesta a reabilitat doar 18 şcoli, asta în condiţiile în care aproximativ 6.000 de clădiri din unităţile şcolare şi preşcolare nu au aviz sau autorizaţie pentru protecţia împotriva incendiilor, iar 13.000 de clădiri nu au aviz sanitar. De asemenea, instituţia a transmis printr-un comunicat că în anul curent au fost construite 29 de grădiniţe.

În cadrul Proiectului Reforma Educaţiei Timpurii în România (P.R.E.T.), derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, au fost construite, în intervalul ianuarie - august 2017, 29 de grădiniţe. De asemenea, în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (P.R.I.S.) au fost reabilitate 18 şcoli. Până la sfârşitul anului vor fi date în folosinţă încă 45 de unităţi de învăţământ preuniversitar: mai exact, vor fi recepţionate 29 de grădiniţe nou construite şi 16 şcoli aflate în proces de reabilitare, a transmis Ministerul Educaţiei printr-un comunicat.

În luna august au fost recepţionate două grădiniţe construite în judeţul Vâlcea: Grădiniţa cu program normal din Călimăneşti şi Grădiniţa cu program normal din Băbeni. Valoarea totală de execuţie a celor două obiective de investiţii este de 1.833.874,17 lei (TVA inclus), a mai comunicat instituţia.

Proiectul privind Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.), cofinanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României, are ca obiective principale construirea a peste 300 de grădiniţe noi şi dotarea lor cu mobilier. Proiectul este implementat împreună cu Unitatea de Management a Proiectelor din Fonduri Europene (UMPFE). Data de finalizare: 31 decembrie 2019.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite