După BAC: sau cum te poţi rata de la 18 ani!

Dar Remus, ministrul educaţiei n-are treabă. Un pui de socialist crescut la umbra lui Năstase şi Andronescu preocupat doar de imagine, să dea bine, să nu fie probleme.

După întreaga agitaţie psiho-emoţională-juridico-politică cu BAC-ul urmează pentru miile de adolescenţi înscrierea la facultate. Ori marea problemă s-a văzut că nu este BAC-ul (se ia oricum). Şi poliţiştii l-au luat: cu duba. Problema este ce faci după? Ce facultate vei urma? Cu câteva excepţii (ex.olimpicii) şi alţi elevi ce s-au pregătit temeinic din timp mânaţi de idealurilor lor ori de dorinţele exclusive ale părinţilor, majoritatea nu ştiu încotro s-o apuce. Nici ei, nici profesorii şi nici familia. Şi nici nu-i prea interesează. Părinţii sunt mai nepăsători decât elevul încă copil, ce trăieşte pe banii tatălui. Pe când participam în repetate rânduri la „târgurile de universităţi” (ce urât sună târg) sute de părinţi au venit să mă întrebe unde să-şi dea copilul la facultate. De unde era să ştiu?! Copilul, mai înalt decât mama lui, era alături, la un pas în spate dar nu era lăsat să zică nimic. „Păi să facă şi el o facultate, să aibă o diplomă” era unul dintre cele mai dese răspunsuri dezamăgitoare pe care l-am auzit.

Citesc acum când a început deja înscrierea, mesaje ale absolvenţilor care te întreabă ce să aleagă „Inginerie sau Drept”? „Medicină sau Arhitectură”. Facultăţi extrem de diferite. Moda cu depunem dosare la mai multe facultăţi şi vedem unde intrăm sau varianta „dacă am intrat la buget rămân acolo” este complet eronată şi în defavoarea tinerilor.

Iată câteva exemple:

1.Bună! Aş dori şi eu câteva informaţii despre facultatea de jurnalistică. Se merită să faci această facultate? Şi dacă se găseşte de lucru în acest domeniu? Vă rog, am nevoie de câteva păreri. :D (am terminat a 12-a şi mi-ar place să merg mai departe pe jurnalism ... ;) )

2.Cât e de serioasă facultatea? şi cât de greu e. am auzit in general f multe lucruri bune despre ing economică. sunt foarte indecisă şi nu stiu pe care să o aleg.. dacă ştie cineva şi ce materii se fac ar fi super. multumesc ! :)

3.Inginerie Electrică la IF? eu locuiesc si muncesc in Rm. Valcea, m-ar interesa cât de indulgenţi sunt cu prezenţa, dacă se fac ore în weekend, să stiu dacă merită să plătesc 3000 pe an:)

4.Bună. Aş vrea să aflu şi eu câteva opinii despre facultatea de psihologie: cum sunt profesorii, oportunităţi de angajare. Redau şi câteva răspunsuri.

R: Dacă te hotărăşti să dai acolo, asigură-te inainte că vei avea chef să mergi la toate seminariile şi la majoritatea cursurilor. profi sunt şi ok, şi naşpa, depinde pe cine prinzi. dar aşa e la orice facultate...cât despre oportunităţi de angajare... peste tot e la fel. ai noroc/pile ai job... nu, n-aii

-nu da la aceasta facultate,

-nuuuuuuuuuuu, orice altceva...

-categoric nu da la aceasta facultate. Fă altceva care să te ajute.

Dacă alegerea între o facultate şi alta constă doar într-o decizie luată la repezeală, în urma citirii unor păreri subiective, a unor zvonuri, fără preocupare şi habar, EŞECUL este GARANTAT!

Ce ne lipseşte?  În mod clar un interes constant, din timp, al elevului şi al familiei pentru viitor, pentru cariera de urmat prin discuţii pregătitoare, o educaţie pentru carieră care se face şi în familie. La care se adaugă o orientare şcolară şi profesională. Altfel, repet, faci facultatea degeaba, iroseşte ani din viaţă şi resurse şi chiar dacă vei profesa nu vei fi mulţumit şi nici clienţii, nici şeful tău. Lehamite.

Decizia de a urma o facultate nu este una deloc uşoară şi nici nu se ia peste noapte. E un proces îndelungat de deliberare la care concură mulţi factori precum interesele şi aptitudinile personale (deseori nedefinite şi necunoscute elevului), tipul de personalitate şi raţionament, notele la unele discipline, dorinţa de a practica o anume profesie, cunoaşterea profesiei (avantaje şi riscuri) etc. Mai este o practică: alegem facultatea şi profesia văzând exemple supra-pozitive. Mătuşă-mea lucrează în bancă şi are bani mulţi sau naşul este IT-ist şi o duce bine. Amândoi au peste 50 de ani. Poveşti de succes. Acestea sunt de fapt erori cognitive. Când ne lăsăm influenţaţi de excepţii, când nu privim întreaga imagine a profesiei, întregul parcurs cu piedici şi mult efort, când ignorăm că marea majoritate a medicilor, a celor din bancă sau a IT-iştilor nu sunt bogaţi. Doreşti să fii medic de succes doar pentru că „vrei să ajuţi oamenii”. Insuficient. Nu-ţi place să înveţi, să fii tocilar şi uiţi că trebuie să studiezi minim 11 ani (6 facultate şi încă 5 rezidenţiat) pentru a deveni medic plătit cu nici 300 de euro (dacă găseşti un post). Succesul este încă departe. Sau cealaltă extremă. Te întrebi câte cursuri, câte examene, dacă prezenţa e obligatorie şi atunci decizi că merită. Superficial. Avem facultate. Avem doctorate. Ca Ponta.

Un sprijin îl poate oferi consilierul din şcoală. El are un rol de a evalua aceşti elevi şi de a elabora o fişă psiho-educaţională pe care o prezintă elevului şi familiei. Însă decizia este a elevului. Altfel se trezeşte în primul an de facultate că nu face ceea ce şi-a dorit sau a crezut că va face sau îşi dă seama înainte de absolvire şi zice „am făcut-o degeaba, oricum nu mi-a plăcut.” Reorientarea este posibilă însă costisitoare. Nu mai discut ce se întâmplă în cei trei ani de licenţă şi doi ani de masterat, ce cursuri, ce pregătire şi ce cunoştinţe în domeniu au tinerii, sau cât de transferabile sunt competenţele obţinute. Adică dacă am absolvit facultatea X să pot uşor lucra şi în domeniul Y. Regrete! Şomeri cu diplome. Numai decanii şi profesorii au luat banii.

Desigur admiterea pe dosar este cea mai proastă metodă. Nu mediile, nu rezultatul la unele discipline sau la BAC îmi dovedeşte că elevei i se potriveşte geografia sau elevului economia. Dar Remus, ministrul educaţiei n-are treabă. Un pui de socialist crescut la umbra lui Năstase şi Andronescu preocupat doar de imagine, să dea bine, să nu fie probleme. Declara la finalul Bac-ului ”au fost şi probleme, nu mai multe ca anul trecut (din punct de vedere statistic au fost 0,16% cazuri), dar ele au fost rezolvate prompt”. Ce-i aia 0,16%? Şi de ce te compari cu anul trecut? Asta e referinţa ta?

Pe el l-a interesat doar să iasă el însuşi bine. Apoi a anunţat că notele la BAC sunt mai mari anul acesta „pentru că subiectele au fost diferenţiate”. Prin „diferenţiat” din mărturia sinceră a profesorilor şi a elevilor înţelegem „mult mai uşoare.”  Păi prin scăderea dificultăţii testelor creşti promovabilitatea dar nu şi calitatea şi exigenţa din educaţie. Ba am mai auzit-o şi pe Cati „Abramburica” cu o idee idioată de a născoci un BAC profesional, adică pentru cei cei nu învaţă. Păi dacă nu învaţă de ce să aibe BAC? Treziţi-vă! Ce-i drept pe Remus, ca şi pe şeful său, Ponta, îi înteresează procentele. Ori cifrele sunt înşelătoare domnilor. Cifrele nu corespund realităţii. Nu vă ascundeţi după cifre şi nu vă lăudaţi cu ele. Ponta declara că 99% dintre profesori au fost corecţi. De unde ştie această cifră exactă? Cum a calculat-o? În fine, văd că Ponta îl laudă pe Pricopie şi Pricopie îi mulţumeşte lui Ponta. Fără cuvinte...

Tinerii aceştia au nevoie de un sistem de educaţie performant care să le permită accesul la o profesie satisfăcătoare. Nu e de glumă.