Ecaterina Andronescu despre greşeala de la simularea la Română: Impardonabilă, dar fără efecte negative asupra elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Eduard Enea
FOTO: Eduard Enea

Eroarea apărută la unul dintre subiectele de la proba de Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, la clasa a VIII-a, este una "impardonabilă", însă aceasta nu a afectat elevii, a declarat miercuri ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

„Fără îndoială este o greşeală a celor de la Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare. Am înţeles că ieri au trimis un comunicat de presă şi au cerut scuze. Subiectul nu afecta în niciun fel rezolvările pe care le impunea acest subiect. Este impardonabil după părerea mea ca un profesor de Limba română să nu ştie să atribuie corect un text indiferent că este vorba despre o poezie sau un alt fel de text. Deci aceasta rămâne o greşeală impardonabilă, aşa cum spuneam, dar nu au fost afectaţi elevii", a spus ministrul.

Presa a relatat marţi că a apărut o eroare la unul dintre subiectele de la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării pentru Evaluarea Naţională, care a avut loc luni. 

 Este vorba despre poezia unui poet german, care a fost prezentată ca fiind a poetului român Ştefan Octavian Iosif, acesta fiind doar cel care a tradus-o în română şi nu autorul. 

Un profesor de Limba şi Literatura Română a confirmat marţi, pentru „Adevărul” că într-adevăr, s-a făcut o greşeală din partea celor care au realizat subiectele. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite