Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Elevii din învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum 3 ani vor putea primi mese gratuite şi prin serviciile de catering

0
5 May 2022 15:55:01
Autor: News.ro
Foto Pixabay
Foto Pixabay

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care elevii din învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum 3 ani pot primi mese gratuite şi prin serviciile de catering, nu doar prin cantinele şcolare, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea art.12 alin. (8¹) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul introducerii posibilităţii de acordare a unei mese gratuite elevilor înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum 3 ani şi prin intermediul serviciilor de catering, nu numai prin intermediul cantinelor şcolare, cum este în prezent. 

„Elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum 3 ani, precum şi elevii din învăţământul dual, pot beneficia de masă gratuită în cantinele şcolare sau prin servicii de catering şi cazare gratuită în internatele şcolare. Cheltuielile pentru cazarea şi masa acestora se pot asigura, în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie şi din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale judeţelor, după caz, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale acestora”, arată legea promulgată de şeful statului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările