Elevii vor servi şi anul acesta promisiuni deşarte, la şcoală. Doar 0, 5% din şcoli vor putea oferi o masă caldă elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii nu vor avea nici în noul an şcolar o masă caldă. Concret, programul-pilot cu o masă caldă în şcoli, pentru care se doreşte răspândirea la nivel naţional, va fi extins de la 50 la 100 de şcoli. Asta, în condiţiile în care guvernanţii promiseseră la începutul verii că vor implementa programul în toate cele 18.746 de unităţi şcolare.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor din 100 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Argumentele pe baza cărora au fost alese cele 100 de unităţi şcolare ţin de situaţia socială a elevilor din acele zone.

Suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, după cum urmează:

a) masă caldă, preparată în regim propriu, pentru unităţile de învăţământ în care există cantină cu avize de funcţionare, înregistrată sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, şi spaţiu adecvat de servire a mesei;

b) masă caldă, în regim catering, pentru unităţile de învăţământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, dar în care există un spaţiu de servire a mesei sau un alt spaţiu amenajabil în acest scop;

c) pachet alimentar, pentru unităţile de învăţământ în care nu există nici cantină şi nici spaţiu amenajabil în scopul servirii mesei.

Aşadar, programul masa caldă rămâne la stadiu de program pilot şi în acest an şcolar, asta în ciuda faptului că reprezentanţii Ministerului Educaţiei declarau la începutul verii că se fac eforturi pentru a introduce programul masa caldă în toate şcolile din toamnă.  „Problema a fost legată de implementarea acestui program. E vorba de asigurarea condiţiilor şi a tipului de meniu pe care trebuiau să îl primească elevii. Trebuie îndeplinite nişte condiţii în ceea ce priveşte avizele sanitare ş.a.m.d. Toate aceste elemente trebuie să fie revizuite şi sper ca în toamna anului următor să fie puse la punct toate detalliile“, declara la sfârşitul lunii mai,  Ariana Oana Bucur, secretar de stat în cadrul Ministerul Educaţiei.

De ce nu se aplică programul: lipsa de infrastructură şi lipsa de voinţă politică

„Îţi trebuie spaţii speciale care să respecte anumite condiţiile igienico-sanitare. Ori pentru aplicarea acestui program, este necesară respectarea unor condiţii de igienă mai restrictive, atât pentru prepararea mâncării, cât şi pentru păstrarea acesteia. Îţi trebuie veselă, îţi trebuie personal care să se ocupe de gătit sau furnizori care să livreze mâncarea. Dar ce te faci cu şcolile din sate? Ce firme de catering s-ar deplasa acolo? Ce condiţii de igienă sunt respectate în acestea, când unele dintre ele nici măcar nu au toalete?“,  întreabă retoric, Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei „Edu Cer“.

Pe de altă parte, opoziţia consideră că programul nu va fi implementat cu succes din cauza lipsei de voinţă a decidenţilor politici cât şi a anumitor directori de şcoli.  „Programul nu este funcţional pentru că nu există infrastructura necesară dar şi pentru că nu există voinţă politică din partea decidenţilor. Nouă, deputaţilor, ni s-a comunicat că există o problemă cu licitaţia la care au participat firmele de catering pentru a găti şi distribui preparatele în şcoli.

Eu cred că această problemă este cauzată şi de dezinteresul unor primari cât şi a unor directori de şcoli în vederea găsirii unor soluţii. Dacă se voia cu adevărat îndeplinirea acestei măsuri, se putea face acest lucru chiar şi la ţară. Acolo poţi folosi sălile de sport sau pe cele din centrele de cămine culturale pe post de cantine“, a declarat pentru Adevărul, Cristina Iurişniţi, deputat USR în Comsia pentru Învăţământ din cadrul Camerei Deputaţilor.

Programul, un eşec încă de început: doar jumătate dintre şcolile înscrise au beneficiat de o masă caldă

Programul care acum va fi extins la 100 de şcoli, a fost proiectat anul trecut de Guvernul Cioloş şi trebuia pilotat în anul şcolar 2016-2017 pe aproximativ 30.000 de elevi şi preşcolari din 50 de unităţi şcolare. „Venim cu un program pilot care să permită acordarea unei mese calde sau a unui pachet alimentar în fiecare zi, la şcoală. Am ales câteva unităţi de învăţământ, care sunt deocamdată în acest program pilot din zone geografice diferite, din medii sociale diferite tocmai pentru a vedea în ce fel putem face eficient acest program şi dacă după acest an şcolar, 2016-2017, acest proiect pilot confirmă. Obiectivul este ca el să fie lărgit apoi la nivelul întregii ţări şi să combinăm cumva şi programul „Fructe în şcoli” cu „Laptele şi cornul în şcoli”, adăugând nişte resurse financiare", spunea Dacian Cioloş în octombrie anul trecut.

Problema este că doar jumătate dintre şcolile încrise, adică aproape 25 de unităţi şcolare au oferit o masă caldă pentru elevi. Explicaţia oficialilor: celelalte şcoli nu au avut infrastructura necesară ( cantine, săli de mese, spaţii de gătit, spaţii pentru păstrat mâncarea etc).

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite