BAC 2014 Absolvenţii de liceu vor primi adeverinţe valabile 12 luni în locul diplomelor de Bac. Pricopie: "Acestea pot fi folosite atât în ţară cât şi în străinătate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Pricopie a explicat motivul întârzierii eliberării diplomelor de Bac
Remus Pricopie a explicat motivul întârzierii eliberării diplomelor de Bac

Emiterea diplomelor de Bacalaureat a întârziat fiindcă Ministerul Educaţiei a întrerupt colaborarea cu firma Romdidac, ce a deţinut monopol din 1994 asupra realizării diplomelor şcolare şi universitare. Astfel, anul acesta, pentru admiterea la facultate, absolvenţii de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat 2014 pot participa cu adeverinţa care atestă promovarea examenului, a transmis ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

UPDATE: "Absolvenţii de clasa a XII-a, care au promovat Bacalaureatul, pot să folosească adeverinţele care atestă acest fapt atât în ţară, cât şi în străinătate", a declarat Remus Pricopie pe pagina sa de Facebook.

Toţi absolvenţii de clasa a XII-a, care au promovat Bacalaureatul, pot să îşi ridice adeverinţele începând de luni, 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ.

"Adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse. Toate universităţile din România au luat act de această situaţie, iar Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverinţă emis de inspectoratele şcolare româneşti către baza de date a reţelei internaţionale ERIC - NARIC. Prin intermediul acestei reţele, creată de Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi UNESCO, se comunică toate informaţiile în materie de recunoaştere şi echivalare a documentelor oficiale emise de instituţiile statelor şi ale altor instituţii de învăţământ", a spus Pricopie

UPDATE: Preşedintele EDUCATIVA, Alex Ghiţă, a explicat pentru adevarul.ro că tinerii români care au fost acceptaţi la studii în străinătate ar putea avea probleme cu înmatricularea la facultate fiindcă universităţile occidentale acceptă numai diplomele în original. "Noi vom comunica cu universităţile cu care colaborăm să le explicăm situaţia. Cei care au aplicat singuri ar trebui să le scrie universităţilor şi să le explice care este situaţia, sper că universităţile vor accepta studenţi şi cu adeverinţă. Ministerul ar trebui să facă ceva în privinţa asta, să ia legătura cu toate universităţile unde intră anul acesta studenţi români, să le explice ce s-a întâmplat. De asemenea, autorităţile ar trebui să ia legătura şi cu instituţiile care se ocupă de echivalarea şi certificarea diplomelor din ţările respective", a spus Ghiţă.

Profesorul britanic Simon Parker, care locuieşte de 10 ani în România şi îi ajută pe tinerii români să intre la universităţi de top din Marea Britanie, spune că "în principal nu ar fi o problemă având în vedere că universităţile acceptă în primă instanţă adeverinţe de la şcoli pentru a le rezerva locurile la facutate, iar studenţii vin cu diplomele în original în toamnă, când încep anul unversitar".


"Dacă până acum această adeverinţă era valabilă 15 zile, anul acesta ea are valabilitate cel mult 12 luni. Adeverinţele se eliberează de licee şi se avizează de inspectoratul şcolar. Nu trebuie să vină absolventul la inspectorat, ci directorul liceului, care adună toate adeverinţele şi le avizează. Apoi, pentru admiterea la facultate, absolventul îşi poate legaliza câte copii doreşte", a explicat Pricopie într-o postare pe Facebook.

El a mai spus că problema eliberării de adeverinţe în loc de diplome a apărut "în contextul anchetei procurorilor anticorupţie care cercetează modul în care compania privată Romdidac a primit, după 1990, dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare. Ancheta DNA a determinat Ministerul Educaţiei să renunţe la colaborarea cu Romdidac şi să facă demersurile necesare pentru ca realizarea diplomelor să se facă de către stat, prin Imprimeria Naţională. Astfel, se face curăţenie şi la acest capitol. Totul va fi gestionat de stat. Va exista şi o bază de date unică, accesibilă online, în care oricând se va putea verifica veridicitatea unui act de studii."

Adeverinţe pe modelul vechi pentru înscrierea la facultate

Ministerul Educaţiei a publicat abia vineri după-amiază ordinul referitor la actele de studii din acest an, arătând că, prin excepţie, anul acesta liceele vor elibera adeverinţe de promovare a Bacalaureatului valabile pentru cel mult 12 luni, iar înscrierile şi înmatriculările la facultate se vor putea face pe baza acestor adeverinţe şi nu a diplomei de Bac.

Însă, actul oficial a venit prea târziu pentru o serie de absolvenţi, care au primit deja adeverinţe pe modelul vechi de la liceele lor, au plătit pentru legalizarea lor necesară înscrierii la facultate şi au fost ulterior chemaţi la secretariat pentru a le înapoia, pe motiv că ministerul va trimite modelul nou, corect.

Firma Romdidac a primit în 1994 dreptul exclusiv de a realiza diplomele

Ministerul Educaţiei a publicat în februarie 2014 documentele referitoare la procedurile prin care firma Romdidac a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare, din 1994 până în prezent, în urma anchetei publicate  în exclusivitate de Adevărul.

Potrivit documentelor oficiale, întregul proces a plecat de la o convenţie încheiată în 1994 de minister, reprezentat de secretarul de stat Sorin Ionescu şi directorul general adjuct Ilie Tiulescu, şi Niculae Bolboaşă, directorul general al Romdidac SA. Ulterior, intelegerea a fost continuată similar, prin ordine şi note, de miniştrii Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclea, Cristian Adomnitiei şi Daniel Funeriu.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat luni că „pe rolul DNA există o cauză în care se efectuează acte de urmărire penală in rem (cu privire la fapte) referitoare la suspiciunea comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de evaziune fiscală”.

Ancheta „Adevărul”

Cercetările din dosarul penal 137/P/2013 vizează modul în care această companie a obţinut, în anul 2002, monopolul eliberării tuturor diplomelor şcolare şi universitare în baza unei simple convenţii semnate de ministrul Ecaterina Andronescu.

Surse avizate au declarat pentru „Adevărul“ că, în octombrie anul trecut, DNA a cerut Ministerului Educaţiei Convenţia 29.211/2002, prin care firma Romdidac a primit dreptul exclusiv de furnizare a diplomelor. Procurorii au mai solicitat şi evidenţa formularelor tipărite în ultimii 12 ani. Potrivit aceloraşi surse, Ministerul Educaţiei nu are nici evidenţa diplomelor, nici actul din 2002.

Pe aceeaşi temă: 

REPARTIZARE LICEU 2014 În total, 82 de elevi au media de admitere 10 la liceu. Lista completă pe EDU.RO

Evaluarea Naţională 2014, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34% după soluţionarea contestaţiilor de la 70,78% la 71,12%

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Abandon în creştere la Bac

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Lista candidaţilor cu 10 pe linie la BAC 2014. Trei elevi din Capitală sunt în top

REZULTATE BAC 2014 Ce arată notele de la Bacalaureat şi povestea elevei de 10 de la Vianu: Bac-ul, „o iluzie pentru roboţei”

REZULTATE BACALAUREAT 2014 De ce fug elevii de Bac

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite