Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Eliminarea mediei claselor V-VIII pentru admiterea la liceu, măsură luată în calcul de ministrul Educaţiei, ar putea accentua segregarea socială

11
15 Nov 2019 19:07:31
Autor: Vlad Terteleac
Rezultate Evaluarea Nationala FOTO Mediafax
Rezultate Evaluarea Nationala FOTO Mediafax

Într-un interviu recent, ministrul Educaţiei Monica Anisie a lăsat de înţeles că ia în considerare eliminarea celor 20 de procente ale mediei din clasele V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Cu toate acestea, experţii în politici de educaţie atrag atenţia că măsura ar putea avea efecte semnificative asupra accentuării inechităţilor din sistemul educaţional.

„Cred că în cadrul consultării cu părinţii şi cu sindicatele s-a ajuns la ideea de a diminua de la 25% la 20%. Sincer, mai fac o propunere”, a declarat ministrul Monica Anisie atunci când a fost întrebată, într-un interviu recent pentru Pro TV, dacă se se gândeşte să renunţă la acest procentul de 20% din media claselor V-VIII pentru admiterea la liceu.
 
Cu toate că ministerul nu a luat o poziţie clară în acestă problemă, ministrul Educaţiei doar lăsând de înţeles că ar putea propune modificarea sau chiar eliminarea mediei anilor de gimnaziu din admiterea la liceu, o astfel de măsura ar putea avea efecte mai degrabă negative asupra proiectului de combatere a segregării în şcoli.
 
„Creşterea dificultăţii admiterii e fix în opoziţie cu Ordinul 6134/2016 care atât de frumos ne spune cum Ministerul vrea „şcoli incluzive care sunt prietenoase şi democratice şi care valorifică diversitatea culturală, o şcoală în care toţi copiii sunt respectaţi şi integraţi”. În aceeaşi logică e şi măsura prin care învăţământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care au medii sub 5 care nu face decât să-i trimită la profesională, momentan neatractivă pentru nimeni, pe tinerii din grupuri dezavantajate care au fost eşuaţi de sistem. Doamna ministră a educaţiei dacă e interesată de incluziunea grupurilor dezavantajate (care nu-s puţine) aşa cum am auzit că a declarat ar trebui să aibă curajul nu să reducă şi mai mult ponderea V-VIII ci să o crească, să revenim la 50%-50% sau de ce nu, chiar să inversăm şi să avem 20% ponderea evaluării naţionale şi 80% media V-VIII. În felul ăsta şi-ar vedea şi profesorii din gimnaziu de treabă fără să fie stresaţi că trebuie să îi înveţe pe elevi răspunsurile la teste şi ne-ar dovedi şi liceele de elită că pot face educaţie de calitate şi fără elevi selectaţi pe criterii socio-economice (în orice caz, în medie, sistemul liceal ca întreg ar beneficia de o astfel de măsură)”, a declarat sociologul Sebastian Ţoc.
 
Mizele admiterii la liceu
 
Admiterea la liceu este o problemă analizată mai rar în spaţiul public din România, discuţiile fiind dominate anual de mizele importante ale examenului de bacalaureat pentru integrarea pe piaţa muncii a absolventului de liceu, mai ales în contextul unor rate scăzute de promovabilitate. Cu toate acestea, rezultatele elevilor la examenul de bacalaureat sunt strâns legate de calitatea actului educaţional din liceul parcurs, admiterea de la sfârşitul clasei a VIII-a şi regulile care o guvernează devin astfel, mai ales în contextul unui sistem educaţional profund inegal, puncte cheie în oportunităţile avute mai târziu de tineri.
 
„„Dacă privim din perspectiva ideilor promovate de chiar Legea educaţiei naţionale, examenul de admitere la liceu e în contradicţie cu principiul incluziunii sociale. Efectul examenului e că învăţământul liceal este foarte polarizat în sensul în care fie concentrează elevi cu rezultate bune, fie proaste. Rezultate care se suprapun cu factori sociali, lucru care de facto înseamnă segregare socială, elevi defavorizaţi în licee slabe şi elevi privilegiaţi în licee bune”, a explicat Sebastian Ţoc. 
 
Având în vedere cauzele multiple şi externe sistemului de educaţie care duc la obţinerea unor note mai ridicate la evaluările de la sfârşitul clasei a VIII-a, eliminarea mediei din clasele V-VIII nu ar contracara cu nimic problemele de profunzime ale sistemului educaţional din România, conform lui Sebastian Ţoc.
 
„Având în vedere că problemele din învăţământul obligatoriu (până la clasa a X-a) sunt mai degrabă legate de abandon şcolar şi de lipsa competenţelor de bază, discuţia despre creşterea dificultăţii admiterii la liceu ascunde mai degrabă o agenda asociaţiilor de părinţi (care de fapt sunt asociaţii ale părinţilor bogaţi) şi a liceelor de elită care probabil doresc să nu se strecoare „cine nu merită” la liceele la care merg copiii lor. Argumentul e că rezultatele la admitere sunt mult mai „corecte” şi reflectă „meritul” elevilor. De fapt e o mare probabilitate ca rezultatele la examenele de admitere sa fie influenţate de factori exteriori şcolii precum veniturile părinţilor şi accesul la meditaţii private, nivelul de şcolaritate al părinţilor şi capitalul cultural al acestora, mediul de rezidenţă şi calitatea resurselor educaţionale în defavoarea şcolilor din rural. Aşadar şcoala premiază elevii care au „meritul” că s-au născut într-o anumită familie şi nu meritul definit prin progresul în învăţare înregistrat în şcoală. Aşadar, argumentul  „vin copiii de la ţară care nu ştiu nimic să ia locurile copiilor noştri şi nu e corect” e mai degrabă un argument pentru menţinerea unui învăţământ segregat care începe de la primar şi gimnaziu şi se accentuează la liceu. ”, a precizat Ţoc.
 
Cum este calculată media de admitere la liceu în prezent
 
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a (contează în proporţie de 80) şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (are o pondere de 20).
 
Potrivit metodologiei de admitere, calculul mediei de admitere se face astfel:
𝑀𝐴 = 0,2 × 𝐴𝐵𝑆 + 0,8 × 𝐸𝑁∗
 
unde:
 
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Markus Roman
15.11.2019, 19:31:46

Media aceea este o porcarie. Copiii cu proptele mai mari se vad cu o medie mare la sfarsit. Trebuie examen si atata tot. Nota de la examen este definitorie ptr un elev pregatit.

+10 (10 voturi)
Moftangiul Român
15.11.2019, 19:49:45

Daca doar nota de la examen ar fi luata in calcul atunci lucrurile ar degenera serios la nivelul parintilor care s-ar vedea pusi in fata situatiei de a intelege cat de slab pregatite le sunt odraselele (atat din vina lor cat si din vina dascalilor dar mai ales a modului in care e gandit sistemul). Urmarea ar fi un val de nemultumire sociala a celor care platesc taxele si, in final, partidul de guvernamant n-are curajul sa nu le dea satisfactie. Urmarea este ca scade standardul, lucrurile sunt orientate catre impacarea caprei cu varza iar la final Romania va avea forta de munca slab pregatita formata din oameni care sunt analfabeti functionali. Acestia vor duce mai departe traditia parintilor lor de a vota partide populiste si, nemultumiti, fie vor pleca din tara fie vor ramane dependenti de formele de ajutor social. O reconstructie a societatii romanesti trebuie inceputa cu curaj, printr-o reforma profunda, determinata si facuta prin consens al tuturor partidelor, printr-un referendum care sa consfinteasca in Constituei niste principii clare de dezvoltare. Daca nu o facem atunci doar vom continua cei 150 de ani de frecat menta pe care i-am inceput odata cu unirea principatelor. Daca va deranjeaza ce-am spus atunci va rog sa ma scuzati, eu n-am facut decat sa fac mofturi, ca tot romanul.

-4 (4 voturi)
Mapsi Mapsi
15.11.2019, 21:16:35

Țoc e un papagal "politica correct". Media anilor de studii nu face decat sa puna presiune pe copiii buni care se vad nevoiti sa acorde atentie absolut tuturor materiilor (desen, sport, muzica etc.) pentru ca se pot trezi cu un frustrat de profesor care le strica media daca nu acorda foarte mult timp materiei predate de ei. Invatamantul nu e segregat pe axa mediu rural-mediu urban. Cunosc multe persoane care au facut scoala gimnaziala la tara si au doctorate. „Școli incluzive care sunt prietenoase şi democratice şi care valorifică diversitatea culturală" e doar o pledoarie pentru mediocritate

+6 (6 voturi)
Alexandru Preda
15.11.2019, 23:14:03

Nici un ministru nu este bun pentru elevii puturoși. Decât sa învețe ca să ia note bune la examen, ei prefera sa se ascundă după o medie mărită artificial cu note la sport, religie, tehnologie și... purtare(tare obraznicaturile au 10 la purtare, altfel mămica și tăticu dau școala în judecata).

+7 (7 voturi)
Andrei K
16.11.2019, 01:45:12

Cine e individul ăsta, Țoc, de ați ajuns să-l citați într-o problemă atât de serioasă? Nu am văzut, încă, o argumentație mai stupidă...

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (11)