EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014 Calendarul sesiunii speciale
0Ministerul Educaţiei a publicat calendarul şi ordinul de ministru pentru aprobarea sesiunii speciale a examenului de Evaluare Naţională 2014, pentru olimpici. Astfel, testarea va fi susţinută în perioada 11 – 13 iunie.
Sesiunea specială se organizează în fiecare an atât pentru Evaluarea Naţională cât şi pentru Bacalaureat pentru elevii participanţi la loturile naţionale de pregătire pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale.
Lista nominală a olimpicilor absolvenţi de clasa a VIII-a de anul acesta va fi publicată ulterior.
Este vorba nu numai de olimpicii pe discipline şcolare, ci şi de sportivii care participă la competiţii internaţionale.
Sesiunea specială a Evaluării Naţionate din iunie 2014 se va desfăşura la Bucureşti, iar calendarul este următorul:
- 10 iunie - Înscrierea la sesiunea specială a Evaluării Naţionale
- 11 iunie - Limba şi literatura română - probă scrisă
- 12 iunie - Matematica - probă scrisă
- 13 iunie - Limba şi literatura maternă - probă scrisă
- 13 iunie - Afişarea rezultatelor (până la ora 18)
- 13 iunie - Depunerea contestaţiilor (orele 18-20)
- 16 iunie - Rezolvarea contestaţiilor
- 16 iunie - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Ordin de ministru privind sesiunea specială a Evaluării Naţionale 2014
Modele de teste, publicate de Minister
În luna martie, Ministerul Educaţiei a publicat modele de teste suplimentare la Matematică, după rezultatele dezastruoase de la simularea din februarie.
Aproape 70% din elevii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia nota 5 la simularea de la Matematică pentru Evaluarea Naţională de anul acesta. Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la Română (67% au luat note peste 5), practic mai puţin de jumătate (48,8%) dintre candidaţi au obţinut medii „de trecere“ la acest prim examen de simulare organizat la nivel naţional.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Ministerul Educaţiei a publicat modele de teste suplimentare la Matematică
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Vineri s-au afişat rezultatele de la simulare
Simulările la Evaluările Naţionale au început în şcolile din Bucureşti