Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Foarfeca la români. Pildă de plan-cadru

0
29 Mar 2021 11:45:07
Marian Staş

“Planul-cadru […] este una din relele eternizate ale şcolii noastre, ca toaleta din curtea şcolii, ca subfinanţarea şi ca analfabetismul funcţional” Şi, încă: “Despre planul-cadru se vorbeşte în termeni de foarfecă; exclusiv şi dintotdeauna. E ca un reflex de client care de când se ştie vrea ca frizerul să-l ia din foarfecă, [...], în baza convenţiei fatale că orice se taie creşte la loc.” Florin Antonescu, “Tribuna Învăţământului”. Genial!

Repet. Florin Antonescu, în analiza sa intitulată “Planul-cadru, luat din foarfecă”, publicată integral în ediţia print “Tribuna Învăţământului” din ianuarie 2021 (nr. 13 / anul II / serie nouă), din care site-ul publicaţiei citate reproduce acest fragment: GE-NI-AL! De mult n-am văzut o radiografie atât de acut exactă a stării de fapt reale în materia bucătăriei facerii planurilor-cadru în eterna, fascinanta, mioritica şi feroce-încremenita-în-paradigma-sa-comunist-curriculară, Şcoală ca sistem, în România veacului XXI. Bravo, Florin!

Autorul spune două lucruri fundamentale:

  1. Că, în materia croirii planurilor-cadru, cultura Şcolii la români e pur şi simplu incapabilă visceral să fie în stare de o altă abordare decât cea funcţionărească, a luatului din foarfecă – aşa, ca un frizer ieftin de doi bani, cu mânecuţe de amploaiat meschin, captiv reflexului clientului meschin şi el, care atât ştie, atât cere: “Despre planul-cadru se vorbeşte în termeni de foarfecă; exclusiv şi dintotdeauna. E ca un reflex de client care de când se ştie vrea ca frizerul să-l ia din foarfecă, să-l scurteze niţel, în baza convenţiei fatale că orice se taie creşte la loc”; atenţie: reflex de client care de când se ştie vrea ca frizerul să-l ia din foarfecă… Este, instaţiată genial în fibra noastră abisal caragialiană (De ce trag clopotele, Mitică? De sfoară, monşer!...), ilustrarea unui caz clasic de percepţie selectivă, din clasa“gorilei invizibile", povestită şi de controversata parabolă a “corăbiilor lui Columb
  2. Că, în fapt, procesul fabricării unor noi planuri-cadru eşuează, imanent, otova (apud Şerban Iosifescu), în manifestarea sa brută, mecanică – luatul din foarfecă: “Tăierile de ore şi dispariţiile de discipline sunt considerate şi azi metoda de refacere a planului-cadru, deşi planul-cadru este o problemă de specialitate şi asupra lui ar trebui să se lucreze cu alte instrumente decât cu foarfeca. Ce şi cât să înveţe elevii e de stabilit de către cei care cunosc meserie pentru aşa ceva şi sunt în măsură să se pronunţe, în niciun caz nu de către cine consideră totuna planul-cadru cu programa. Planul-cadru nu e de stabilit prin referendum, pe baza procentelor socotite din răspunsuri la întrebări de felul ce discipline consideraţi că trebuie scoase, la ce discipline trebuie introduse mai multe ore etc.”
 

Şi aici vine nedumerirea mea de fond: de ce doar atât putem? De ce nu suntem în stare de altceva, mai bun?

Ca să lucrez cu materialul clientului – recte, al Sistemului – iată dilema mea, ilustrată faptic în acest studiu de caz tipic:

  1. Aici aveţi, spre lectură şi reflecţie, Cadrul de referinţă al curriculumului naţional, aprobat prin OMEC nr. 5765 din 15.10.2020
  2. Şi aici aveţi, tot spre lectură şi reflecţie, tabelele numite planuri-cadru pentru liceu (clasele a IX-a şi a X-a), lansate în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei în 5 ianuarie 2021

Cadrul de referinţă zice aşa (pp. 13-17):

VIZIUNE. Vorbim de un curriculum naţional care oferă oportunităţi de învăţare menite să permită fiecărui elev să-şi împlinească potenţialul, în funcţie de opţiuni, să-i asigure integrarea în comunitate şi manifestarea cetăţeniei active, pentru a contribui la împlinirea nevoilor personale şi ale comunităţii. Cum? Uite cum – curriculumul naţional e în aşa fel încât copilul devine:

  • Autonom în învăţare, creativ şi deschis spre învăţarea pe tot parcursul vieţii ...
  • Încrezător în forţele proprii ...
  • Responsabil ...
  • Orientat spre succes şi excelenţă ...
  • Informat, activ şi proactiv ...
 

VALORI promovate prin curriculum naţional:

  • Respect
  • Responsabilitate
  • Spirit de echitate
  • Integritate
  • Spirit inovator şi creativitate
  • Cetăţenie activă
  • Excelenţă
  • Perseverenţă
 

PRINCIPII promovate prin curriculum naţional:

  • Selecţie, relevanţă şi ierarhizare culturală
  • Funcţionalitate
  • Coerenţă
  • Centrare pe elev
  • Calitate măsurabilă
  • Corelare cu particularităţile de vârstă ale elevilor
  • Subsidiaritate – SUBSIDIARITATE!...
  • Relevanţă şi racordare la social
  • Egalitate de şanse şi educaţie incluzivă de calitate

Etc.

Şi acum, aritmetica tabelelor-planuri-cadru, în materia relaţiei total ore pe săptămână (29-31) versus total ore curriculum la decizia şcolii (1-3).

Dă aşa: 1 / 29 = 3,45%; 1 / 31 = 3,23%; 3 / 29 = 10,34%; 3 / 31 = 9,68%. Deci, decizie a şcolii între 3% şi 10%. Decizie a elevilor (din oferta şcolii), 0%.

Asta să însemne subsidiaritate scrisă în cadrul de referinţă şi operaţionalizată în tabel, pe bune?!... 3%? 10%? 0% decizie reală a elevilor, din oferta şcolii?!...

Număraţi şi disciplinele obligatorii pe care toţi elevii le parcurg simultan în fiecare săptămână / semestru / an şcolar: 16-17. Asta să însemne împlinire a potenţialului individual, în funcţie de opţiuni, autonomie în învăţare şi centrare pe elev, pe bune?!...

Şi tot aşa.

N.B.Detalii despre terminologie curriculară, dacă vă interesează, bine scrise, aici.

Vestea proastă e că, în fapt, tabelele de aici nu au nici în clin nici în mânecă de-a face cu principiile de proiectare de aici, de aceea povestea eşuează rapid în formă fără fond şi luări din foarfecă peste luări din foarfecă peste alte luări din foarfecă, ani şi ani la rînd. E firesc să fie aşa, atât timp cât facem tabele cu discipline şi ore pentru normele profesorilor, în loc să construim arhitecturi curriculare reale, menite să cultive copiilor valori, să le folosească şi (chiar) să le placă pe bune, proces în interiorul căruia normarea inteligentă, bazată pe opţiuni orizontale echivalente de carieră (v. Legea 185 / 2020), se integrează firesc, natural, salvând demersul de la fatidicul-etern drob de sare “rămân profesori pe drumuri”. Nici vorbă de “profesori rămaşi pe drumuri”, în condiţiile legislaţiei deja în vigoare, aşa cum am detaliat aici.

Aşa cum Florin Antonescu a sesizat excepţional (Despre planul-cadru se vorbeşte în termeni de foarfecă; exclusiv şi dintotdeauna. E ca un reflex de client care de când se ştie vrea ca frizerul să-l ia din foarfecă…), de fapt procesul cere schimbare autentică de mentalitate atunci când cream arhitecturi curriculare de secol XXI, menită să ne scoată din creiere, o dată pentru totdeauna, marota luării din foarfecă. Fie că vrem, fie că nu, fie că ne place, fie că nu, săptămâna a avut, are şi va avea 5 zile de lucru, luni-marţi-miercuri-joi-vineri, şi fie că vrem, fie că nu, fie că ne place, fie că nu, dacă facem şcoală 5 ore pe zi la gimnaziu şi 6 ore pe zi la liceu, bugetul săptămânal de timp pe care îl avem la dispoziţie este şi va fi de 25 de ore la gimnaziu şi 30 de ore la liceu. Asta e. Prin urmare, luatul din foarfecă a fost, este şi va fi mereu opţiunea din start falimentară la fiecare iteraţie de nou plan-cadru – aşa cum este cazul blocajului curricular current, înfăţişat în toată splendoarea sa nefastă chiar acum, sub ochii noştri. As we speak. Asta e.

De aceea avem nevoie de şcoli-pilot. Ca să pornească – asemeni dragoarelor care, oră cu oră, tonă de nisip cu tonă de nisip, inch cu inch, au reuşit în cele din urmă, sub ochii noştri, să despotmolească mastodontul Ever Given - schimbarea de mentalitate în materia curriculară, la români.

Ca să nu mai luăm din foarfecă, aşa cum facem acum.

Niciodată.

Şcoli-pilot, adică, pentru arhitecturi curriculare de secol XXI.

Pe bune.

Gând bun tuturor.

Ţinem aproape.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările