Front comun împotriva campaniilor electorale în şcoli: „Politicienii trebuie să înţeleagă că şcolile nu reprezintă un spaţiu unde să facă pelerinaj“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Front comun împotriva campaniilor electorale în şcoli. FOTO: Arhivă
Front comun împotriva campaniilor electorale în şcoli. FOTO: Arhivă

Reprezentanţii elevilor şi părinţilor, cât şi experţii din zona Învăţământului se opun vehement faţă de proiectul de lege, marca PSD, prin care s-ar putea legaliza campaniile electorale în şcoli.

Concret, dacă în forma actuală legea privind alegerea preşedintelui spune că „în unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”, în forma propunerii se dă verde la campania electorală în unităţile de învăţământ.

Printre iniţiatorii proiectului se numără senatorul PSD Şerban Nicolae, fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, şi vicepremierul Paul Stănescu.

„Propaganda electoral-politică în şcoli este, de departe, expresia cea mai cinică a «rinocerizării» şcolii în România, adică a educaţiei batjocorite politic fără ruşine. Interzicerea completă a prozelitismului politic (şi nu numai) ar trebui să fie valenţa forte a unor diriguitori de sistem responsabili. Ca domeniu de importanţă strategică, educaţia ar trebui să aibă o conduită similară justiţiei, apărării şi externelor şi-anume: zero politică în aceste instituţii! Consacrarea prin lege a politicii în şcoli ar îngroşa, o dată în plus, chipul hidos al ineptocraţiei care crede că face ce vrea, pentru că poate“, opinează specialistul în Educaţie Marian Staş.

Propaganda electoral-politică în şcoli este, de departe, expresia cea mai cinică a «rinocerizării» şcolii în România

Legea interzice acţiunile politice în şcoli

De aceeaşi părere este şi reprezentantul părinţilor, care subliniază că Legea Educaţiei interzice acţiunile politice în unităţile de învăţământ. „Nu este deloc în regulă. Şcoala este o instituţie apolitică. Acest lucru este prevăzut foarte clar în Legea Educaţiei. Nu e destul că structurile de conducere din inspectoratele şcolare sunt afiliate politic? Plus că se cunoaşte faptul că se fac campanii electorale pe ascuns prin inspectoratele şcolare. Acum vor să intre cu bocancii direct în şcoli. Or, asta nu va face decât să intimideze şi mai mult directorii şcolilor. Oricum, mulţi dintre aceştia sunt servili inspectoratelor şi, implicit unor grupuri politice. Prin urmare, adoptarea unei astfel de legi, o să-i constrângă să ia poziţia de drepţi vizavi de anumite partide. Politicienii trebuie să înţeleagă că şcolile nu reprezintă un spaţiu unde să facă pelerinaj“, explică preşedintele Fedraţiei Naţionale a Părinţilor (FNAP), Iulian Cristache.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Edu Cer, Ştefan Vlaston, afirmă că iniţiativa nu are o miză reală. „Nu are niciun sens să faci campanie electorală având în vedere că majoritatea elevilor sunt minori, deci nu au drept de vot. Care e logica din spatele acestei iniţiative?“, subliniază Vlaston.

Depolitizarea educaţiei, unul dintre principalele deziderate

Pe de altă parte, reprezentantul elevilor atrage atenţia că se vorbeşte des despre impactul major pe care mediul de învăţare îl are asupra unui elev şi despre regulile care trebuie respectate, însă de prea multe ori rămân doar simple cuvinte. „Comunitatea şcolară trebuie să fie una propice dezvoltării armonioase a tânărului, independentă de doctrine politice, prozelitism religios şi alte influenţe externe. Ne dorim ca principiile enunţate în Legea Educaţiei Naţionale să cântărească mai mult pentru clasa politică actuală, care să conştientizeze într-un final că acestea sunt indispensabile pentru un sistem educaţional sănătos”, declară preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), Ioana Băltăreţu.

„Depolitizarea sistemului de educaţie reprezintă unul dintre principalele deziderate ale studenţilor din România, şi nu numai. Din păcate, câtă vreme nu va exista o voinţă şi o presiune suficient de importantă din partea societăţii româneşti, acest lucru nu se va întâmpla. Faptul că ne complacem în această situaţie determină situaţii precum cea din prezent, în care Parlamentul României este pe cale să oficializeze intrarea unităţilor de învăţământ în arena electorală. Destul e destul. Poate că este momentul în care să reflectăm mai mult la cât de dăunătoare este politizarea sistemului educaţional din România şi să spunem stop!”, adaugă preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Marius Deaconu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite