La ce sunt buni directorii de şcoli?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
copii la scoala

Ministerul Educaţiei doreşte să organizeze concursuri pentru posturile de directori de şcoli, cu metodologie, cu criterii şi cu tot tacâmul. Doamna Ecaterina Andronescu doreşte să modifice Legea Educaţiei, astfel încât concursurile să fie amânate. De-aici, o întreagă tevatură. Mult zgomot pentru nimic? Eu cred că da.

De ani de zile, s-a instaurat un fel de cutumă: în fapt, directorii de şcoli sunt numiţi politic, pe bază de prietenii şi interese de partid, chit că, la suprafaţă, toate guvernele au ambalat chestia asta în tot felul de justificări şi vorbe frumoase. Dacă n-ai relaţii cu partidul (sau cu partidele, că unii schimbă „prietenia” din mers, în funcţie de cine vine la guvernare), nu poţi fi director.

M-am întrebat dintotdeauna de ce a fi director de şcoală poate fi o miză politică. Care-i marea brânză, pentru un partid, să-şi pună un om în fiecare şcoală? Mi-au explicat oameni care se pricep cum e cu reţelele de influenţă (mai ales în localităţile mici), cum e cu interesele electorale, ce şi cum poate face un director de şcoală. Am înţeles, dar mărturisesc că nu mi se pare o mare brânză. Dimpotrivă: mi se pare de o meschinărie şi de-o îngustime a minţii greu de priceput. Cum să ţii cu dinţii să-ţi numeşti un om de încredere la conducerea unei instituţii care are responsabilitatea pentru viitorul câtorva sute sau mii de copii? Cum să nu-ţi pese că, în faţa unei asemenea responsabilităţi, contează să ajungă director un om capabil, nu unul „de-al nostru”?

A refuza organizarea unor concursuri de directori pe criterii adevărate, a ţine morţiş la sistemul de numiri politice, ca pe vremea PCR, asta e: o coţcărie mică din care să tragă partidul „un ce profit”.

Altminteri, pe teren, realitatea e amestecată. Există directori buni şi proşti, indiferent cum au fost numiţi. Sunt unii care stau pe post de 10 ani şi mai bine şi au ajuns să confunde interesele şcolii cu propriile idei (nu prea multe, nici prea bune), pentru că simt că au spatele acoperit. Sunt unii care-şi fac treaba foarte bine şi au înghiţit cu greu (şi de formă) amestecul politicului tocmai pentru a reuşi să facă ceva pentru şcoală şi pentru elevi.

Dar nu realitatea îi interesează pe politicienii români. Nu realitatea o interesează pe d-na Ecaterina Andronescu – care, probabil, a ajuns să se identifice cu sistemul de educaţie şi să creadă – greşit! – că e o prezenţă necesară în peisaj. Politicienii mărunţi care ne conduc sunt interesaţi doar să-şi prelungească mandatele şi influenţa, ca să aibă în continuare sfori de tras. Viitorul copiilor e o vorbă goală pentru cei mai mulţi dintre ei. Căci dacă i-ar fi interesat, ar fi făcut totuşi ceva pentru a avea un sistem educaţional mai bun. N-au făcut mai nimic, ci s-au opus sistematic oricărei reforme profunde. În schimb, s-au ţinut şi se ţin de tot felul de coţcării. Căci a refuza organizarea unor concursuri de directori pe criterii adevărate, a ţine morţiş la sistemul de numiri politice, ca pe vremea PCR, asta e: o coţcărie mică din care să tragă partidul „un ce profit”. Căci, cum bine zice Caragiale, de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru”.

De mulţi ani se menţine situaţia asta. Ar trebui ca părinţii să fie nemulţumiţi şi să facă manifestaţii. Ar mai trebui ca directorii înşişi – cum or fi fost ei numiţi – să capete un pic de demnitate şi să refuze să mai fie carne de tun pentru partide. Cer prea mult? Probabil că da. Toate povestea asta cu numirea directorilor arată că majoritatea societăţii noastre refuză competiţia deschisă. Preferă aranjamentele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite