Şcoală

articolul anterior articolul urmator

La revedere, domnule Paul Goma

23
25 Mar 2020 21:02:00
Ciprian Apetrei

A plecat azi noapte Paul Goma. Era internat la un spital din Paris, avea coronavirus. Un erou aproape uitat. A murit fără ca statul român să îi dea înapoi cetăţenia.

Foarte puţin publicat în ultimii ani. Trecut sub tăcere de multe ori, pentru că vocea unui adevărat dizident deranja aranjamentele şi complicitatea pe care le-a denunţat. Curajul şi onestitatea să au fost greu de suportat.

O voce care nu respectat, întotdeauna, corectitudinea politică. A fost  evitat de mulţi literaţi mai cunoscuţi decât el. Nu pe merit.

Când aţi citit ultimul interviu cu el? Ultimele colocvii care i-au fost dedicate au fost în lipsa. Era mai comod aşa.

Nici în Basarabia natală nu a fost recunoscut atâta cât merita. Deşi scrierile sale despre acest colţ de Românie sunt scrise în piatră. Ca toată opera sa. Nu a fost niciodată, după Revoluţie, înapoi acasă.

Un adevărat domn. Un luptător pentru libertate.

Un spirit liber. Le-a stat în gât tovarăşilor de rit nou sau vechi. Unora le stă şi acum. 

Câte statui ale sale vom avea? Între el şi Adrian Păunescu, cine este mai cunoscut?

Nu va avea funeralii naţionale. Va fi incinerat la Paris, unde se exilase din 1977, iar lumea va continuă să îşi vadă de ale sale.

Nu vom face astăzi procesul comunismului pe care nu l-am făcut la timp.

Sper să primească post-mortem cetăţenia. Şi să fie o referinţă obligatorie în manualele de literatură.

Dacă nu am ştiut să îl ascultăm, putem, măcar, să nu îl uităm. Ne va prinde nouă bine, în primul rând.

Mémoire éternelle.

Actualizare: Am primit, în urma acestui articol, un mesaj emoţionant de la Salamon Rudolf, unul dintre foarte puţinii semnatari ai Scrisorii deschise de protest adresate de Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu, în 1977 :

« Domnule Apetrei, faceţi cumva, va rog din suflet ca să afle cei care l-au iubit în secret, prin ştirile de la Europa "mincinoasă" să afle toată ţara că a fost un român, care şi-a iubit ţara lui, dar ţara nu l-a vrut. Eu sunt un secui, care în aprilie ´77 cu greu, dar am ajuns la el pe Aleea Compozitorilor nr.10 şi riscându-mi existenţa şi viaţă am semnat scrisoarea lui. Va rog frumos să afle şi generaţia mai tânăra, că şi noi am luptat pentru adevăr şi o viaţă mai bună, omenească.

În umbra lui Paul Goma. Care şi-a iubit ţara şi poporul, dar sistemul nu i-a dat nici o şansă! Mulţumesc!

Rudolf Salamon Secui din Odorhei, care iubeşte adevărul, ţara în care s-a născut şi a trăit 30 de ani, oamenii cinstiţi şi cu şira spinării! »

Domnul Salamon Rudolf locuieste de 40 de ani la Viena.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

MM Ordean
25.03.2020, 21:14:00

Articolul este părtinitor. În opinia mea, Paul Goma și-a avut calități pe măsura defectelor.

-14 (16 voturi)
popescu costel
25.03.2020, 21:52:07

Comentariu considerat abuziv.

Iulian Arion
25.03.2020, 22:21:37

Ordeane, Tu stii ca esti fost ofiter al securitatii. Dar tu, Popescule?

+8 (8 voturi)
Iulian Arion
25.03.2020, 22:19:57

A fost un militant pentru drepturi civile si cetatenesti. Plesita - Generalul securitatii (un fel de GESTAPO al partidului comunist Roman) - se lauda ca ii placea "sa-i traga pumni". A fost condamnat la inchisoare. Securitatea i-a retras cetatenia Romana lui, sotiei si copilului si expulzat. Dupa 1990 a declarat sa i se restituie starea anterioara de cetatean roman. A fost refuzat pentru ca nu a vrut sa completeze formularele birocratice. A fost reprezentantul de facto al societatii civile din Romania in epoca totalitara. A fost un erou alaturi de ceilalti din grupul sau care nu s-au dezis de semnaturile de pe scrisoarea manifest din 1977.

+11 (11 voturi)
Priviți Atent, Treziți-VĂ !
26.03.2020, 00:15:36

De Ce PAUL GOMA nici acum nu-i pe prima pagină ?!? Românii, România, intelectualii cei celebri cei vînduți, Toți ! disidenții „ceaușișiti” FALȘii disidenți ! Să țină DOLIU cel puțin DOUĂ luni ! TOȚI vor sări ca Hienele, ca Șacalii, Toți se vor da drept prietenii LUI, vor scrie osanale și vor face plecăciuni mincinoase atîta timp cît timp de 30 de ani după 1989 NU AU FĂCUT ABSOLUT NIMIC pentru ca PAUL GOMA să revină LIBER în România. Bestiile îi vor devora și Memoria. PAUL GOMA acest OM ADEVĂRAT !

+11 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (23)