Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Legea educaţiei nu e POSDRU. Acolo unde curaj politic nu e, e ,,highway to hell”

4
1 Jul 2021 09:27:10
Antonia Pup

Aceiaşi oameni din instituţiile statului care erau dojeniţi, luna trecută, de Comisia Europeană cu privire la arhitectura Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă îşi propun astăzi să rescrie Legea educaţiei naţionale, având o nouă viziune: ,,nu lăsăm pe nimeni în urmă” şi ,,statul investeşte în betoane”.

Diferenţa substanţială dintre cele două procese politice? Comisia ne-a dojenit acum, dar generaţia de copii care îşi începe şcoala în plin travaliu legislativ sigur nu va apuca să dojenească statul decât ani de acum încolo, nu prin vorbe, ci printr-o economie incapabilă de competiţie internaţională, şomaj accentuat şi un sistem de cercetare-dezvoltare-inovare pentru care să ne rugăm să mai fie paturi la ATI.

Dacă noua politică educaţională a României (Educate, Deştepte, Sănătoase, Bogate, Sustenabile sau oricum vreţi să-i zicem) va fi „Nu lăsăm, dom'le, pe nimeni în urmă!”, atunci ar trebui să ne punem serios nişte semne de întrebare. Unde mă despart de cei care au sărit în sus de bucurie, auzind că este probabil ca în noua lege să se desfiinţeze instituţia repetenţiei, în numele lui „Nu lăsăm pe nimeni în urmă!”: să fim cartezieni şi mai puţini aproximativi. La fel ca „reforma educaţiei” şi alte sintagme care împodobesc nimicul, sintagme care şi-au pierdut de mult sensul, care au devenit doar o altă expresie a mediocraţiei călduţe.

Cred din tot sufletul că noua lege a educaţiei naţionale trebuie să lase în urmă plagiatorii, oportuniştii. Să îi lase în urmă, eventual într-o reconversie profesională fără drept de apel, pe toţi profesorii fără vocaţie, care dau note din burtă. Să îi lase în urmă pe rectorii incapabili de a conduce cu o mână de fier comunităţile academice, în care să prevaleze competenţa şi profesionalismul, nu slugărnicia şi obedienţa. Să îi lase, în fine, în urmă pe aceşti se-vor-a-fi apostoli ai consultării, care cred că întreaga reformă a educaţiei rezidă în câteva consultări firave şi documente care abundă de truisme. A trecut ceva timp de când nu s-au mai făcut nişte poze la steagurile de la Cotroceni, de când nu s-a mai băut o cafeluţă, mâncat un biscuit etc. şi este ideal că piaţa de idei este antrenată inclusiv prin astfel de initiative – de testare a apelor. Însă, cum poţi să vrei să dezbaţi viitorul cadru legislativ al cunoaşterii în România, chemând căţel, purcel, ONG-işti, parlamentari de toate soiurile şi formaţiile, parteneri de dialog social grupa mare, fără să îi uiţi pe educatori, mai exact pe profesorii din universităţi, pe specialişti?

Încă din Evul Mediu pe care Dan (Ha)Barna îl urăşte, universităţile (mai ales cea de la Constantinopol, prima din părţile noastre răsăritene) erau izvoare ale cunoaşterii, formau personal specializat pentru a garanta o administraţie performantă, împăraţi recunoscuţi precum Teodosie al II-lea făceau periodic o evaluare a procesului didactic, veneau în amfiteatre pentru a monitoriza dacă profesorii plătiţi de stat îşi fac sau nu treaba. În sfârşit, departe de mine a gândi subordonarea universităţii de stat, aşa cum se practica într-o perioadă cunoscută popular drept întunecată, dar despre care nu ştim mare lucru, deşi ne grăbim să operăm cu judecăţi de valoare, dar nu pot să nu îmi pun întrebarea: unde sunt specialiştii? Nu cei de carton, fetele şi băieţii de salon, la care apelăm atunci când avem excese apolitice de tehnocraţie pe toată linia, dar specialiştii care studiază, produc cercetare, care nu bagă capul în poză oportunist, ci evaluează, măsoară, testează şi livrează un punct de vedere angajat: atât din spectrul ştiinţelor sociale, cât şi din zona umanioarelor şi, poate mai ales, a ştiinţelor tari, având în vedere deficitul pe acest palier, care anunţă falimentarul tehnologiei româneşti. Ce este, în fond, un proces angajat de calibrare a arhitecturii legislative într-un domeniu de importanţă letală, precum educaţia? Trebuie să ne hotărâm, pentru că aşa cum se vede el acum, el pare a fi un POSDRU (scop, obiective, activităţi, calendar), nu un proiect de cercetare (teorie, ipoteză, argumente, ierarhizare, validare, perfecţionare). Vrem o lege a educaţiei naţionale care să aibă dinamica unui proiect de cercetare, sau cea a unui POSDRU făcut doar ca să bifăm un obiectiv, acela de a îi gâdila orgoliul lui Iohannis? În numele raţiunii, care ar trebui să prevaleze chiar şi în cele mai întunecate minţi, să aducem specialiştii să facă puţin zgomot la masă, să deranjeze, să destupe, să aşeze. Legea educaţiei naţionale nu poate fi lăsată pe mâna unor activişti militanţi, o spun pentru că şi eu lucrez într-un ONG şi totuşi mă străduiesc să n-am mintea întunecată de revendicări. Or, să crezi că prin simplul dialog cu rectorii, te-ai absolvit din consultarea cu întreaga comunitate academică, mi se pare expresia economiei cognitive.

Pe lângă borna intitulată „Oameni”, avem borna intitulată „Priorităţi”. Aşa cum este conturat discursul public privind noua lege a educaţiei naţionale, aceasta pare a deriva dintr-o listă exhaustivă de dorinţe (wishful thinking pe steroizi). Elemente ce compun imaginarul: stimulente pentru învăţământul dual, rute alternative, evaluarea ca proces, nu ca destinaţie, incluziune pe toate planurile, aducem copiii la şcoală prin măsuri integrate, facem nişte mici trupe rock interdisciplinare (cum îi plac lui Cîţu) să meargă să cânte prin comunităţi la geamul familiilor sărace, doar-doar şi-ar aduce odraslele la şcoală, totul pe fonduri europene, cabinete, laboratoare, platforme pentru care încă nu avem conţinut, creşe pentru nişte copii pe care nu îi mai facem! Ce minte bolnavă să ai să nu fii de acord cu aceste obiective, pentru că sunt faine, sunt digitale, sunt verzi şi sună super şmecher mai ales fiindcă „sunt în acord cu ce a zis OECD!”. Toate cele bune, însă, înainte de a trage oblonul, îmi permit să fluier din biserică şi să spun că legea nu ar trebui să fie despre ce ne dorim cu toţii, căci toţi ne dorim o şcoală bună, ci mai degrabă un manifest juridic al „pe aici nu se trece în educaţie”, care să răspunde chirurgical, fără calofilia vidă de care ne-am săturat, la următoarele întrebări:

-        Ţinem profesorii netalentaţi în sistem? Cât de mult investim în formarea unui profesor pentru care meseria nu e brăţară de aur, ci un ornament neglijent din plastic? Cât mai tolerăm notele din burtă, care distorsionează ierarhiile bazate pe competenţă în şcoli şi licee?;

-        Cum aducem copiii la şcoală: prin echipe transdiciplinare formate din oameni pe care nu îi avem sau prin responsabilizarea primarilor inclusiv pe linie de partid, să investească în şcoală, nu în borduri?;

-        Când vorbim de integritate academică, până unde merge clemenţa? Până unde ţine lanţul, în fond?;

-        Când oprim robinetul de bani către universităţile neperformante? Unde se termină învăţământul bazat pe student şi unde începe învăţământul bazat pe rigoare ştiinţifică?;

-        În fine, cum convingem părinţii că este şi de datoria lor să îşi educe copiii, nu doar să îi parcheze într-o şcoală din care să îi ia după-masa, doar ca să îi parcheze într-o altă Şcoală după şcoală şi seara, să se plângă că programa e încărcată, deoarece bietul copil nu se descurcă la teme?;

-         Când ne va preocupa Şcoala din şcoală mai mult decât Şcoala după şcoală şi prin ce mecanisme?

Din punctul meu de vedere, pandemia a fost un bun test de turnesol, ca să vedem că, atunci când pe verticala de putere apar ca ciupercile după ploaie toţi pseudo-experţii, coloana vertebrală se strâmbă încet, încet, ca o virgulă. S-a pus de prea multe ori virgulă, atunci când trebuia să se pună punct. Un caz elocvent? Îl trăim acum: s-au aruncat bani pe fereastră pentru educaţie remedială în timpul verii, în loc să se prelungească anul şcolar, generalizat şi serios. Nici elevii, nici profesorii nu au fost evaluaţi după un an de şcoală online, măsurile care s-au luat, s-au luat în funcţie de opinii şi de trenduri. Îmi pare rău, dar aşa nu se face, decât dacă vrei să transformi şcoala dintr-o cetate a cunoaşterii şi raţiunii, într-o autostrada spre iad (Highway to Hell, dacă tot a dat F. Cîţu startul modei cu versuri apoteotice din melodii, ca să explice eşecul guvernării). Verticala Priorităţi e slabă, ceea ce nu poate însemna decât girarea unui status quo, pe modelul: nu vrem să deranjăm pe nimeni. Cu alte cuvinte, nu cred că legea ar trebui să fie o listă exhaustivă de dorinţe, ci un cadru cu mecanisme clare de control şi evaluare (bazată pe performanţă), pentru că, oricât ne place să o zicem în discursuri, reforma nu se va face nici la Administraţia Prezidenţială, nici la Ministerul Educaţiei, nici în Parlament, ci în mintea fiecărui copil care, ghidat de un profesor înzestrat şi competent, alege în fiecare zi să înveţe.

În sfârşit, după Oameni, după Priorităţi, urmează Curajul. Ai oamenii, ştii ce vrei să introduci în lege, ştii pe unde nu se trece, ai punctajul pregătit, mergi în Parlament ca la mall şi aştepţi să treacă legea. Fără asumarea răspunderii (cine crede că acest guvern îşi va asuma ever răspunderea pe legea educaţiei naţionale?!, iar până-I gata legea, puterea preşedintelui se diminuează cu fiecare zi scursă din ultimii doi ani de ultim mandat), e puţin probabil ca legea să treacă într-o formă coerentă. Vorbim de o reală problemă a legitimităţii. Problema legitimităţii. Ni s-a tot cântat refrenul ”România Educată este proiectul care a beneficiat de cea mai largă consultare publică”, de parcă simplul număr al beneficiarilor consultaţi ar echivala cu excelenţa unui „proiect”. În fapt, mesajul doreşte a propaga în mentalul colectiv ideea potrivit căreia adoptarea unei noi legi serveşte interesului public. Totuşi, în politica reală, în Parlament şi în orice democraţie liberală, indicatorii sunt numărul de mandate (ale parlamentarilor care votează legea), iar singurul element care ne poate demonstra susţinerea populară este votul sau, în lipsa lui, sondajele de opinie realizate profesionist! În toate aceste sondaje, coaliţia de guvernare se erodează, ceea ce este politic perfect explicabil. Mai mult decât atât, este un lucru ştiut faptul că o armonizare a agendelor politice în Parlament pe tema educaţiei este un subiect delicat, mai ales atunci când, de pildă pe legea USRPLUS privind numirile directorilor prin intermediul CA, deci nu al ISJ, PNL nu a girat propunerea, care a trecut de comisie cu sprijinul (şi cu) PSD. Curată colaborare şi mai ales de lungă durată, fiindcă ne arată că, dacă nu s-au înţeles pe o chestiune punctuală, de un articol-două, sigur se vor înţelege pe o lege întreagă, care, de multe ori depăşeşte 300 de articole!

Oricât îi place lui L. Orban să se laude că a câştigat alegerile locale, comunităţile locale sunt încă, în suflet şi simţire, de un vădit roşu stacojiu. Având în vedere că primăriile administrează şcolile, un acord ferm cu PSD este o condiţie sine qua non pentru reformarea educaţiei, de aceea s-ar fi impus un Pact Naţional înainte de a transforma (în 2020), proiectul prezidenţial drept slogan de campanie şi ramă de Facebook. Dacă primarii nu vor fi disciplinaţi să investească în educaţie pe plan local (inclusiv pe linie de partid, şi poate mai ales, pentru că vorbim şi de chestiuni de oportunitate, nu doar de legalitate), să pună toaletă şi hârtie igienică în şcoală, să aducă acei copii în prag de abandon în şcoală, să aducă profesorii buni înapoi în comunitate, vom vedea cum Ministerul Educaţiei se transformă în Ministerul Fier-Betonului, iar ministrul va fi dirigintele de şantier, nu un arhitect al educaţiei bazate pe performanţă şi competitivitate, la care fiecare elev să aibă acces neîngrădit, aşa cum prevede Constituţia. Este o miză să transformăm Ministerul Educaţiei în Ministerul Fier-Betonului, sau lăsăm infrastructura în treaba primarilor, în timp ce ministerul implementează mecanismele de monitorizare, evaluare şi control pentru o educaţie de calitate?  Dar pentru asta îţi trebuie Curaj şi strâns din dinţi, o capacitate de negociere aţă şi nerv. Cum nu am văzut specialişti, nu am detectat nici buni negociatori la masă, capabili să se impună acolo unde se tranşează lucrurile grele, acolo unde wishful thinking dispare şi face loc deciziei usturătoare, greu de digerat, impopulare, greu de decontat politic.

La finalul acestei poveşti, sper să nu avem politicieni super-eroi, bucuroşi, cu poze de lipit pe Facebook-urile mai bogate decât sinteza activităţii parlamentare, să nu avem strategii robuste care să se ofilească prin sertare, să nu avem teme de campanie şi calofilie vidă, ci mai degrabă o şcoală bună, care să ne facă mai puternici. Or, puterea nu vine din comoditate, din permanentizarea utopică a wellbeingului, ci din curajul asumării, al distanţei vizibile faţă de impostură şi oportunism, din toleranţa zero la truisme şi sofisme ca politică de stat, din debarasarea din joc a oamenilor fără relief, dar plini de dorinţe şi frici; poate n-ar strica să ne întoarcem la Seneca, la înţelepciunea acelui ferm „Toată cruzimea izvorăşte din slăbiciune”, inclusiv şi poate mai ales în educaţie. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Zev Zevescu
1.07.2021, 10:01:59

‘fără să îi uiţi pe educatori, mai exact pe profesorii din universităţi, pe specialişti?’ - poate ‘dar’ in loc de ‘fara’? ‘Highway to Hell’ nu are nimic apoteotic, e licenta poetica, Bon Scott se referea la Canning Highway din Perth pe care o bateau ca sa ajunga de la o carciuma (sau club) la alta (altul) cand erau inca o trupa de amatori la inceput de drum si cantau pentru mai nimic pe unde puteau. Pe vremea lor era foarte aglomerata, iar masinile nu aveau inca aer conditionat. In Perth vara se ajunge la 40C. De aici ‘Highway to Hell’. Altfel, bun textul si fain stilul.

-4 (4 voturi)
Marius Dumitru
1.07.2021, 10:15:23

Eu am votat USR acum 2 ani insă văd că in loc să facă reforma statului USR a fost campionul restricțiilor aberante și e obsedat de educație sexuală deși n-a fost capabil să facă PNNR-ul respins de 2 ori in timp ce urmează valul falimentelor post-pandemie --- de aia USR e pe ducă și scade, că se ocupă de aberații. gagica asta Pup dă clișee de mult demontate - mamele minore provin din mariajul cutumiar rom și din fete cu abandon școlar, așadar educația sexuală NU rezolvă acest fenomen. Să meargă Pupu asta la rromi să le esplice să nu mai facă fetele copii, să vedem dacă are curajul. Avem deja suficientă educație sanitară sexuală. Ce vrea gagicuța asta obsedată sexual? Asta n-are copiii si se pare că știe suficient despre sex, că nu este sexul algebră. Ce vreți voi să predați e masturbare infantilă, perversiuni alternative - un fel de Hata Yoga , nu știință care se predă deja la biologie :))) Jos labele de pe copii! nu decid adolescenții obsedați de sex și nici ONG-urile dubioase unde se accund perverși care abia așteaptă să vină ei, fără acreditări medicale, să le povestească fanteziile lor copiilor. Cine o să predea educație sexuală? Medicii? NU ! Aveți voi oengiști și psihologi care n-au acreditare medicală ci o să o ardă cu ideologie de gen Politicienii nu sunt lipsiți de curaj, ei au primit semnale energice de la părinți și au votat corect. Numai drogații de la USR și politruci ahtiați de putere și fără copii au votat să se treacă cu tancu peste acordul parental. De cand o fufă promovează intruziunea totalitară a statului peste acordul parental? Ce, statul are copiii in proprietatea lui? Legislația spune clar că părinții decid asupra valorilor copiilor, nu oengiștii perverși finanțați de sus. Pentru chestia asta merg și lupt cu toti oengiștii și o să-i anchetăm și noi pe ei să vedem cine sunt - uitați-vă aici dacă nu mă credeți cine sunt Oengiști și cine vrea acces la prunci: https://r3media.ro/capcanele-educatiei-sexuale-in-scoli-si-explicatia-mizei-acordului-parental-ong-uri-care-vorbesc-oficial-despre-stoparea-mamelor-minore-promoveaza-ideologia-de-gen/

-4 (10 voturi)
Andrei Nicolae
2.07.2021, 07:50:40

Atunci când vorbești despre educație trebuie să fi clar în exprimare și să-ți prezinți ideiile în mod simplu și ușor de înțeles. Cam așa ar trebui să arate lucrurile. Ei?

Deutsche Bälle
5.07.2021, 15:20:56

Articol Fier-Beton :) Scalpel în mâna femeii pe corpul bolnav al legislativului românesc. Auzi (HA)barna. Nu mai pot :)

Modifică Setările