Legile Iohannis-Cîmpeanu vor duce la creşterea abandonului şcolar, dacă vor fi aprobate. Cazul oraşului Horezu din judeţul Vâlcea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt zeci sau sute de oraşe şi comune care au un singur liceu. Şi cărora li se aplică analiza din articol. La cât se va ridica abandonul şcolar, dacă vor intra în vigoare propunerile de legi ale Educaţiei, ar trebui să scrie în studiul de impact care ar însoţi proiectele de legi în discuţie. N-am văzut să existe aşa ceva. Ministrul Cîmpeanu ar spune că acestea sunt amănunte nesemnificative, că nu vedem pădurea din cauza copacilor.

Pentru zecile de mii de familii şi copii afectaţi nu sunt deloc nesemnificative!

Situaţia de la Horezu

Un cititor care cunoaşte situaţia singurului liceu din Horezu, Liceul „Constantin Brâncoveanu”, posibil profesor, scrie într-un comentariu la articolul meu precedent:

În zonele mic urbane, cu un singur liceu, elevii vor fi obligaţi să facă naveta spre reşedinţa de judeţ pentru a urma profilul dorit (altul decât cel unic impus singurului liceu din orăşelul lor). Exemplu concret, liceul din Horezu, jud Vâlcea, orăşel cu o populaţie de aprox 6.000 locuitori. După ce vor termina clasa a VIII-a, elevii din oraş şi mai ales, elevii din multe comunităţi rurale din jur, vor avea doar două opţiuni: liceul de acasă (cu un singur profil) sau liceele din alt oraş. Sau, părinţii lor, din motive financiare, vor renunţa la educaţia copiilor lor, indiferent de obligativitatea celor 12 clase impuse de lege. Până acum aveau posibilitatea alegerii din 7 specializări, la ei acasă.

Reşedinţa de judeţ este Râmnicu Vâlcea, aflată la circa 60 de km de Horezu, dar şi mai mult faţă de comunele mari din jurul oraşului.

În prezent, singurul liceu din Horezu funcţionează cu următoarele filiere şi profile:

Resurse naturale şi protecţia mediului, Mecanică, Electric, Ştiinţe Sociale, Ştiinţe ale Naturii, Matematica-Informatica, Filologie.

Liceul are specializări şi la Şcoala profesională:

Construcţii, instalaţii şi lucrări publice, Mecanică, Electric, Industrie textilă şi pielărie.

În mod cert, oferta liceului a fost corelată cu opţiunile părinţilor şi elevilor, cu piaţa muncii locală. În comunităţile mici informaţia circulă foarte repede şi uşor.

Ce se va întâmpla dacă trec legile Educaţiei?

Singurul liceu din Horezu va deveni fie teoretic, fie profesional. Vocaţional improbabil, nu sunt suficienţi elevi cu talente şi pasiuni în materia liceelor vocaţionale. Dacă autorităţile locale decid ca el să devină liceu teoretic, dispar profilele Protecţia mediului, Mecanică, Electric şi elevii care n-au chemare pentru teorie vor renunţa să meargă la liceu. Vor căuta să intre în piaţa muncii ca muncitori necalificaţi, pentru început. Sau să practice agricultura de subzistenţă alături de părinţi.

Invers, dacă autorităţile decid să devină liceu profesional, elevii care îşi doreau filiera teoretică rămân pe dinafară. Efort, timp şi bani pentru deplasare în reşedinţa de judeţ, la liceul căutat şi preferat, puţine familii îşi permit. Să te scoli la 5 dimineaţa, pentru a ajunge la 8 la liceu, e foarte greu, la 14-15 ani. Nu mai vorbim de faptul că din liceul profesional ieşi meseriaş, nu tehnician, cum terminai liceul în filiera tehnologică. Poate unii elevi îşi doresc să devină meseriaşi, dar nu toţi, în mod sigur. Şi cum să-i obligi? Luându-le poibilitatea de a opta între filiere şi profile?

Situaţia aceasta există fără îndoială în multe oraşe mici sau chiar comune, unde funcţionează un singur liceu.

Bănuiesc că autorul României Educată şi cei ai proiectelor de legi nu s-au gândit şi la aceste situaţii, imposibil de rezolvat în contextul noilor legi ale Educaţiei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite