Liceu - balama

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răspunsul la nevoile celor pentru care Ministerul educaţiei pregăteşte acum ”un cadru”, înseamnă parcursuri de învăţare şi calificare profesională potrivită. Adică un ”trunchi comun” cu puţine discipline, cu timp alocat pentru învăţare în profunzime şi un ”curriculum la decizia şcolii şi a elevului” variat, care să permită încercări potrivite în spaţiul sigur al sistemului de educaţie.

La 31 ianuarie se termină perioada de consultare publică pentru planurile cadru de liceu, le găsiţi aici. Până la decizia despre ce se întâmplă cu grădiniţele şi şcolile începând cu 8 februarie, se decide viitorul elevilor de după gimnaziu. Iar aceasta este o discuţie mult mai importantă, inclusiv pentru dezvoltarea economică a României.

Adolescenţa, o perioadă a vieţii recunoscută ca distinctă abia în secolul XX, e considerată vârsta oportunităţilor şi a riscurilor. Ideal, şcoala trebuie să ofere oportunităţi potrivite fiecăruia şi sprijin în înţelegerea modului în care îşi asumă riscuri. Neuroştiinţele explică modul în care gândesc şi acţionează adolescenţii, limitele pe care le au în controlul asupra lor înşişi, nevoia de modele şi explică de ce registrul lor de comunicare este profund emoţional. Prin reforma curriculară de pus în aplicare în următoarele patru-şase luni, ştiinţa acumulată în ultimii treizeci de ani îşi poate dobândi locul cuvenit în şcolile profesionale şi liceele din România.

Planurile – cadru ”pentru liceu” sunt o struţo-cămilă: includ doi ani de învăţământ obligatoriu şi doi ani de învăţământ opţional, includ rute de teoretic şi rute de calificare nivel 3 sau 4. Greul acestui moment istoric vine din confruntarea cu realitatea a visului oricărui sistem centralizat – un plan unic pentru toţi.

La Coaliţia pentru Educaţie am insistat pentru pregătirea momentului 2021. Planurile cadru puse în consultare sunt iteraţii ale celor propuse la începutul anului 2018, când noi am organizat dezbaterea ”Care este rostul şcolii obligatorii din România?” – v. raport aici. Am considerat că înainte de a discuta despre planurile cadru este nevoie de lămurirea arhitecturii de sistem, a ciclurilor de învăţământ, a modului în care se aleg rutele iniţiale de formare. Am perseverat în munca de advocacy cu explicarea realităţilor de pe rutele de tehnologic, profesional, profesional-dual şi, parţial, vocaţional, v. sinteza Momentul critic al învăţământului profssional din România”. Aceste rute cuprind trei sferturi din fiecare generaţie, dar în sistem proiectăm procesul educaţional cu grijă pentru cei care reuşesc să finalizeze studii universitare.

Filtrul pe care îl prezint astăzi este cel al reprezentării ”liceului” ca etapa de tranziţie dintre etapa şcolarizării obligatorii şi cea a intrării pe piaţa muncii, respectiv la facultate. Tranziţia se poate referi la cunoştinţe adică programe care să asigure nivelul de cunoştinţe necesare pentru anul I de facultate. Inclusiv pentru programele şcolare, provocarea celor noi, urgente, înseamnă aşezarea la masa de lucru, ca partener, a sistemului universitar. Există deja conţinuturi ”aruncate” de la gimnaziu către liceu, există conţinuturi care se reiau în primii ani de facultate. Faţă de celelalte momente de structurare a programelor şcolare, acum avem ”capetele” bine definite. Ce se întâmplă în liceu are limite atât la intrare, cât şi la ieşire. Dacă se modifică finalităţile va fi cazul ca şi facultăţile să îşi modifice planurile-cadru peste patru ani.

În paragraful de mai sus, am limitat intenţionat programele la seturile de cunoştinţe, fără să lărgesc cadrul la profilul de competenţe al absolventului. În cel mai prost dintre scenarii, în care planurile cadru aduc extrem de puţină inovaţie, aceasta din urmă devine însă obligatorie pentru programele şcolare. Elevii care vor intra la toamnă într-un liceu sau şcoală profesională au învăţat în altă filosofie de construcţie a programelor şcolare. Timpul nu are cum să fie aliatul factorilor decizionali pentru că ”şantierul” care se va deschide după aprobarea planurilor cadru este uriaş: multe filiere şi specializări care au nevoie de programe şi manuale, construite şi reconstruite conform reformei curriculare începute acum 10 ani. Din nou, sistemul are o aproape singură grijă: despre ce se întâmplă la teoretic. Pentru sutele de discipline de specialitate de la vocaţional şi tehnic, a avea programe şcolare noi şi valoroase înseamnă a avea urgent la dispoziţie: a) profesionişti din sistem, b) bani pentru munca acestora, pentru cercetare şi pilotare şi c) expertiză naţională şi internaţională.

Pe de altă parte, pragul teribil reprezentat de Evaluarea Naţională şi alegerea rutei de viitor nu ţine cont că între pubertate şi vârsta de tânăr adult au loc modificări semnificative la nivelul structurilor celebrale implicate în raţionare, emoţii, comportamente şi autocontrol. A construi la această vârstă apreciere pentru munca susţinută, lucrul individual, rezultatele obţinute cu mult efort şi disciplină, nu este posibil dacă tânărul elev trăieşte ”doar în cap”. Când ne amintim cu drag despre anii de liceu şi experienţele asociate, ne conectăm cu emoţiile intense din acei ani şi cu momentele în care am intuit cine putem deveni peste ani. Aceste intuiţii au fost posibile în contexte variate, nu doar la orele de matematică, nu doar la ore, în general.

Nevoile de dezvoltare din perioada de viaţa a celor pentru care Ministerul educaţiei pregăteşte acum ”un cadru” sunt variate şi nu se referă doar la cunoştinţele acumulate. Dezvoltarea minţii nu e un proces controlat şi ordonat. Indiferent de profil şi filieră, programul şcolar (nu nepărat programa!) are nevoie să le răspundă elevilor priviţi ca întreg: minte – corp – suflet. Toţi au nevoie de interacţiuni de calitate, de testarea relaţiilor interpersonae, de adulţi care să îi încurajeze şi de încercări, multe încercări. Nevoile lor de oportunităţi şi predispoziţia la risc pot însemna parcursuri de învăţare teoretică şi calificare profesională potrivite – să înveţe ce îi pasionează şi motivează, să facă ce le place şi ce li se potriveşte. Pentru cei din minister aceasta se poate traduce într-un ”trunchi comun” cu puţine discipline, cu timp alocat pentru învăţare în profunzime. Şi un ”curriculum la decizia şcolii şi a elevului” variat, care să permită încercări potrivite, testări de limite personale, în spaţiul sigur al sistemului de educaţie.

În final, dar poate este reţinută mai ales această idee: trebuie să ne asigurăm că au şanse şi acei copii care au nevoie de identitate personală şi profesională la 16 ani, pentru a deveni independenţi. Aş încadra aproape la acte criminale realitatea unui copil, pedepsit că este sărac sau flâmând, născut în familia nepotrivită, pedepsit că nu poate urma la vârsta planificată ”ruta regulamentară”: gimnaziu&meditaţii -> colegiu centenar -> facultate de care-o fi. Să nu aveţi nicio grijă – dacă seminţele au fost bine aşezate în anii de la început, tânărul respectiv va termina şi liceul, prin programe de echivalare şi recuperare, reluând esenţialul din ceea ce acum insistăm să prindem în trunchiul comun, că poate susţine examenul de bacalaureat. Da, dacă i se va potrivi şi va fi alegerea lui de calitate, va face şi studii universitare. Până atunci, haideţi să ne asigurăm că, la finalul rutei iniţiale de calificare, are mari şanse să fie un adult funcţional, care trăieşte o viaţă de calitate în cuplu, în comunitate, în societate.


[i] Liceu - balama ”a tinereţii mele”, ar spune poate acum poetul, dat fiind modul critic de comprimare a anilor de liceu între copilărie şi intrarea pe piaţa muncii sau la facultate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite