Liviu Pop anunţă că vrea ca profesorii din şcolile de renume să fie încadraţi pe o grilă diferită de salarizare faţă de restul cadrelor didactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, marţi, la Buzău, întrebat fiind dacă este mulţumit de modul în care a început anul şcolar 2017-2018 că „întotdeauna e loc de mai bine”, precizând că în acest moment, la nivelul întregii ţări, sunt peste 2.400 de şantiere în unităţile de învăţământ. De asemenea, oficialul ia în calcul ca profesorii din şcolile de elită să fie încadraţi pe o grilă diferită de salarizare de restul profesorilor.

„Colegiile cu vechime de 150 de ani sau peste sunt foarte putine, suntem obligaţi să le acordăm atenţia cuvenită, pentru că sunt şcoli care, din punctul meu de vedere, ar putea funcţiona şi fără Minister şi fără alte lucruri. Corpul profesoral din aceste şcoli creează perspectiva unei şcoli de succes. În ce priveşte propunerea doamnei Andronescu de a încadra altfel profesorii din scolile de elită, e un punct care trebuie să existe la nivelul Legii educaţiei, dar nu ştiu acum cum ar trebui formulat, pentru că ştim care e problema cu finanţarea per elev şi tot ce înseamnă descentralzarea”, a spus Liviu Pop, precizând că iniţiativa i-ar aparţine fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. 

Peste 2.400 de şantiere la nivelul întregii ţări

Ministrul a mai declarat că, la nivelul întregii ţări, sunt peste 2.400 de şantiere, însemnând reabilitarea, ori construcţia de noi şcoli, grădiniţe sau creşe, dar şi că elevii care învaţă acum în spaţii puse la dispoziţie de autorităţi, în lipsa unor unităţi şcolare, ”nu vor învăţa la nesfârşit în acele spaţii”.

”Întotdeauna e loc de mai bine. Avem peste 2.400 de şantiere astăzi. Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aceşti bani care au fost alocaţi pentru reabilitarea şi construcţia de şcoli grădiniţe şi creşe, creează acest disconfort temporar. Copiii nu vor sta la nesfârşit în aceste spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale”, a declarat Liviu Pop.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite