Doar la Educaţie am avut până acum
Strategie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, Strategie pentru reducerea
părăsirii timpurii a şcolii, Strategie privind modernizarea infrastructurii
educaţionale, iar lista eşecurilor sistemice, dar frumos împachetate poate să
continue.
Nu cânt prohodul digitalizării
educaţiei printr-un proiect de ţară (alt proiect de ţară, pentru că România
Educată nu era de ajuns şi doar suntem în sezonul promisiunilor), ci încerc să
înţeleg de unde apetenţa asta pentru strategii multe şi fapte puţine. La ora
actuală, avem 3 atribuţii ale MEC, mari şi late, independente de orice
strategie şi decizie politică. Pentru că scrie în Lege: instituţia
guvernamentală are datoria de a asigura accesul la dispozitive electronice şi
pentru elevi, şi pentru profesori, să realizeze Biblioteca şcolară virtuală şi
o platformă de e-learning.
Orice strategie fără îndeplinirea
unor obligaţii încetăţenite de lege este pur şi simplu praf în ochi, iar Ministerul
Educaţiei şi Cercetării continuă să paseze responsabilitatea privind achiziţia
celor 250.000 de tablete. În fapt, IRES a demonstrat că numărul elevilor care
au nevoie de dispozitive electronice pentru un proces educaţional incluziv şi
calitativ este cel puţin de 3,6 ori mai mare decât ce a numărat MEC – poate însuşi
procesul de numărare a elevilor fără acces la Internet a fost îngreunat de
faptul că 60% dintre inspectorii şcolari generali erau candidaţi la alegerile
locale, iar un sfert dintre aceştia sunt din nou candidaţi, se află într-o continuă
campanie care subordonează buna gestionare a procesului educaţional într-o
perioadă critică.
De ce nu am încredere în proiectele
sistemice şi extraplanetare promise de către actuala conducere a Ministerului
Educaţiei şi Cercetării? Pentru că apar în acelaşi an (dublu electoral, ce
mirare), în care au apărut două alte programe îndrăzneţe tip promisiune despre
care astăzi, 26 octombrie a.c., nu mai ştim mare lucru. (1) Ce s-a întâmplat cu
şcolile-pilot, prin care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat politic
să revoluţioneze arhitectura curriculară şi să o aducă în secolul al XXI-lea,
unde îi este locul?, (2) Ce s-a întâmplat cu promisiunea potrivit căreia elevii
vor beneficia de transport gratuit pentru a ajunge la şcoală? Care este reacţia
Guvernului la fenomenele recent întâlnite la nivel local, operatorii de
transport refuzând să ia elevii sau să le acorde vreun fel de facilitate?
Despre reforma planurilor-cadru mă voi abţine să discut, este doar un alt proces
în stand-by. În schimb, preferăm să ne îmbătăm cu apă rece că se face şcoală
mai puţină şi mai proastă, că nu se maid au teze şi (preferata multora) că se
ciunteşte programa şcolară.
Dacă tot s-a ţinut morţiş să se
facă eveniment de lansare astăzi, pentru ca oficialii MEC să iasă la paradă, ar
fi fost onest ca evenimentul să debuteze cu o radiografie privind procesul
educaţional în perioada 11 martie 2020 – iunie 2020. La ora actuală, nu există
nici măcar o cercetare asumată de MEC privind calitatea sistemului de
învăţământ deja digitalizat pe fondul evoluţiei pandemiei. Din punctul meu de
vedere, o strategie (mai ales una de ţară) trebuie să debuteze onest şi, ţinând
cont de gestionarea actuală a procesului de digitalizare a educaţiei, cu nişte
scuze pentru elevi, profesori şi părinţi. Adică nu cu un formular Google praf în
ochi, ci cu un set de date (care ar fi trebuit, din punctul meu de vedere, să
rezulte dintr-o testare standardizată cu itemi de tip PISA la începutul anului
şcolar, la care să participe toţi elevii şi care să joace rolul unei diagnoze) dublat de un răspuns la întrebarea: concret, care sunt achiziţiile în
materie de cunoştinţe şi competenţe cu care a rămas elevul din România după
atâtea luni de şcoală online?
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Bravo, foarte corecte observațiile. Demnitarii din învățămînt (ministru, secretari de stat, inspectori) care și-au abandonat posturile în aceste momente cumplite pentru Școală pentru a-și face campanie trebuie făcuți cunoscuți pentru a putea fi sancționați drastic de electorat.
Tabletele sunt inutilizabile în mediul școlar. O tabletă de 1000 de lei nu face față - toți copiii cu care lucrez online se conectează de pe pc-ul personal: pe tabletă nu poți deschide un manual electronic, decât cu greutate și aproape degeaba pentru că se navighează greu prin el. Copiii care au doar tableta de la școală, abia se conectează, dar nu pot lucra. Am testat personal tableta. Cartela de date primită de la un important operator de telefonie mobilă este inutilă: fluxul de date este insuficient. Copiii au nevoie de un calculator serios, de un laptop de 14" pe la vreo 2.000 de lei, ca să poată să lucreze normal, fără probleme. Tabletele sunt inutile, scumpe, sunt bani aruncați, motiv de șpăgi și afaceri pe banii statului. Decât o tabletă inutilă de 1000 de lei, mai bine dădeau părinților o subvenție de 1000 de lei să cumpere un calculator sau un laptop. p.s. Câte calculatoare sau laptopuri la 2.000 de lei se puteau cumpăra cu sfertul de miliard făcut cadou presei de guvernul Orban?
Pup? Unde? Ori o fi POOP?
Trebuie elaborate manuale de invatat limba romana pentru copii rusi, ucrainieni din Republica Moldova, cu explicatii in limba engleza. Ei invata alfabetul latin motivati doar de invatarea limbii engleze. La fel, pentru elevii maghiari din Romania. Invatand limba romana ca pe olimba straina, le mai taie elanul cu care sunt educati de a urai romanii si limba romana.
Cine mai e si "activista" asta cretina? Asta e "job" mai nou?? Aaa, stai, e tefelista, ei, atunci se explica!