MEN propune majorarea bursei ”Bani de liceu”, de la 180 la 250 de lei, dar şi a plafonului de venit pe membru de familie pentru acordararea acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat în consultare publică, joi, proiectul de Hotărâre a Guvernului prin care se majorează cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, precum şi plafonul venitului pe membru de familie, care nu a mai fost modificat din septembrie 2004.

Astfel, bursa va creşte de la 180 şa 250 de lei, iar plafonul de la 150 la 500 de lei pe membru de familie.

Potrivit MEN, prin proiectul iniţiat şi supus consultării publice suma acordată fiecărui beneficiar creşte de la 180 lei/lunar la 250 lei/lunar, unul dintre obiectivele urmărite prin această măsură fiind reducerea abandonului şcolar.

”Totodată, având în vedere necesitatea corelării plafonului de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală - salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind, începând cu ianuarie 2018, de 1.900 lei lunar - valoarea acestui plafon creşte, la rândul său, de la 150 lei la 500 lei/membru de familie”, anunţă MEN, precizând că plafonul nu a mai fost modificat din septembrie 2004.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite