Ministrul Educaţiei, despre portofoliul educaţional cerut elevilor la admiterea la liceu: Nu putem să cerem copiilor ceea ce noi, cadrele didactice, nu le-am oferit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, spune că nu se poate ca elevii care sunt acum în clasa a şaptea să prezinte la admiterea în liceu un portofoliu educaţional, aşa cum prevede legea Educaţiei adoptată în anul 2011, pentru că acesta nu există. „Nu putem să cerem copiilor ceea ce noi, cadrele didactice, nu le-am oferit”.

„Este o fierbere în sistem pe tema examenelor naţionale, mai ales pentru elevii de clasa a şaptea pentru admiterea în clasa a noua. Am avut planuri cadru, am avut programe noi pentru aceşti copii şi ar fi trebuit să fie o altă abordare a învăţării şi evaluării. Numai că lucrul acesta nu s-a întâmplat, asta este realitatea şi trebuie să o recunoaştem cu toţii, profesori şi părinţi. Nu ştiu de ce Ministerul nu a avut o politică în sensul acesta şi nu a dus mai departe ceea ce prevedea legea. Nu există acel portofoliu educaţional pe care ar trebui să-l prezinte copii la momentul admiterii în liceu, mă preocupă acest lucru. (...)părerea mea personală este că va trebui să lăsăm lucrurile să curgă în felul în care sunt pregătiţi acum copiii, adică să păstrăm modul în care se realizează evaluarea naţională şi admiterea în liceu pentru aceşti copii şi să prorogăm termenul prevăzut în Legea Educaţiei Naţionale pentru că nu putem să cerem copiilor ceea ce noi, cadrele didactice nu le-am oferit”, a afirmat ministrul Educaţiei, luni seară, într-o emisiune la B1 TV.

Monica Anisie spune că pentru elevii care sunt acum în clasa a şaptea va milita pentru păstrarea actualei modalităţi de evaluare naţională şi admitere la liceu.

„Mai departe, având în vedere că venim cu alte planuri cadru şi alte programe, firesc ar fi ca generaţia care intră acum în clasa pregătitoare cu noile planuri cadru şi programe să meargă... ”, spune ministrul.

Aceasta consideră că ”oamenii s-au cam săturat de atâta reformă” în domeniul educaţiei.

Monica Anisie a acuzat că există probleme în ceea ce priveşte finanţarea Ministerului Educaţiei, aceasta spunând că a solicitat „pe două paliere” - educaţie şi cercetare – defalcat, sume de bani la rectificare.

„Ne-am întors de la Ministerul Finanţelor cu promisiunea că vom primi banii pe care i-am solicitat, dar cu rugăminte să integrăm într-un singur document. Nu aş vrea să spun exact suma nu pentru că nu o ştiu, dar am negociat să primim un pic mai mult, nu aş vrea să fiu în situaţia să nu primesc exact ceea ce am solicitat”, a mai spus ministrul, Educaţiei şi Cercetării.

Aceasta a precizat că sunt ”multe probleme” în ministerul pe care l-a preluat.

„Sunt multe probleme în sistemul de educaţie, dar şi la cercetare trebuie să regândim modul în care vom gestiona banii. (...) Mâine cel târziu vom pune pe site-ul Ministerului HG-ul de reorganizare, trebuie să stea în dezbatere publică 30 de zile”, a precizat Anisie.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite