O simulare cu cântec şi un apel la ajutor

FOTO World Vision

Anul ăsta, rezultatele simulării Evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a au fost... hai să zicem surprinzătoare. Cu excepţia examenului în sine, nimic altceva nu reflectă mai bine starea actuală a învăţământului românesc decât notele obţinute de actualul contingent de elevi la această simulare.

Iar aceste note, dacă le privim ca pe o evaluare a performanţei elevilor în faţa tranziţiei la următorul ciclu educaţional, sunt greu de interpretat.

Avem o o rată de promovare de peste 65%, cea mai ridicată din ultimii ani – faţă de 53,1% în 2019, de exemplu. Rezultatele examenului de anul trecut – cu o rată de promovare de peste 76% şi aproape 900 de note de 10 – cred că trebuie luate cu maximum de precauţie, din motive evidente: tematica de examen a fost masiv scurtată, condiţiile de examinare au fost atipice, programa şcolară a fost diferită faţă de cele din anii precedenţi, evaluarea a fost făcută de profesorii din şcolile de provenienţă ale elevilor – nu spun că nu este corect, dar e altceva...

Aş vrea să explic de ce şi de această dată sunt un pic sceptică faţă de ce arată rezultatele simulării din 2021 şi nu le-aş lua chiar ca o dovadă de evoluţie clară a nivelului de pregătire al elevilor. Motivele sunt diferite.

În primul rând, este vorba de aspecte de metodologie. În această vară, pentru prima dată după mulţi ani, elevii vor susţine Evaluarea naţională după o programă şi o tematică de examen noi. La matematică, de exemplu, jumătate din subiecte sunt sub formă de exerciţii cu răspuns multiplu – teste „grilă”, deşi în acest caz termenul e cumva impropriu; teoretic poţi bifa pur şi simplu răspunsul considerat corect, însă în practică trebuie rezolvată efectiv cerinţa.

Prin urmare, sunt de părere că ar trebui să aşteptăm mai întâi rezultatele de la examenul din iunie, pentru a avea o imagine mai clară asupra efectului pe care l-au avut schimbările de curriculum. Şi mai bine, ar trebui să vedem ce va fi la examenele din 2022-2024. Abia atunci vom avea imaginea de ansamblu: dacă noul sistem oglindeşte rezultate mai bune la învăţătură, dacă reflectă mai bine abilităţile şi cunoştinţele asimilate de elevi, dacă este mai echitabil, dacă mediile candidaţilor se corelează cu ceea ce reiese din alte teste similare, de genul PISA ş.a.m.d. Deocamdată cred că e prea devreme pentru a trage concluzii, fie ele şi parţiale.

Însă numărul şi mai ales distribuţia notelor de zece sunt imposibil de ignorat: 980 de note de 10 la matematică şi doar 88 la română. Ratele de promovare sunt aşezate însă invers, mai mari la română (71,17% dintre candidaţi au obţinut note peste 5) decât la matematică (59,77%). Aceste ponderi reflectă istoricul normal al examenului, în care mai mulţi copii iau notă de trecere la română decât la matematică.

Cum se explică atunci numărul imens de note de 10 obţinute la matematică, de circa 11 ori mai mare decât cele de la română? E clar că abilităţile matematice ale actualei generaţii de elevi de clasa a VIII-a nu s-au dezvoltat peste noapte şi mai ales în condiţii de (încă) pandemie.

Aşadar, m-am uitat pe subiectele de la matematică. Cred că explicaţia pentru cele aproape 1.000 de note de 10 este nivelul de dificultate a problemelor, destul de scăzut. Subiectele sunt similare exerciţiilor din manuale: operaţii elementare, expresii algebrice simple, congruenţe, paralelisme, linii mijlocii, mediane, numere pătratice. Este suficient să ştii lucruri de bază, precum formula ariei rombului. Nu e de mirare că elevii buni le-au rezolvat fără greşeală. (Şi nu, subiectele nu seamănă cu problemele „de tip PISA” – dar despre asta voi vorbi altă dată.)

Pe de altă parte, lucrurile cele mai dureroase dor parcă şi mai tare. 35% dintre copii, mai bine de o treime din total, nu au luat nici măcar notă de trecere. Nu ştiu cum poate fi calificat un sistem de învăţământ care nu reuşeşte să ofere, pentru un copil din trei, un nivel minim acceptabil de instruire. Vorbim de opt clase, nici măcar de liceu. Şi vorbim de nota 5. Că e loc de mai bine e un mare, imens eufemism.

Rămân, de asemenea, disparităţile dintre elevii de la ţară şi colegii lor de la oraş; şi dintre Bucureşti şi, de cealaltă parte, toate celelalte oraşe. Rata de promovare din Bucureşti depăşeşte 82% şi se apropie de 78% în Cluj. În Argeş, probabil datorită Piteştiului, rata de promovare trece de 71%, iar în Prahova e aproape 70%. Brăila (71,3%) e o surpriză. Însă Vasluiul (sub 50%), un judeţ sărac, continuă să culeagă roadele amare ale lipsei investiţiei în educaţie. Până când aceste locuri, judeţele cele mai sărace şi mai lipsite de resurse, nu vor avea şcoli la fel de bune ca acelea din mediul urban, nu cred că ruralul are şanse reale de a scăpa de această sărăcie endemică, o plagă a satului românesc.

Adevărul trist e că foarte mulţi copii de la ţară – din Vaslui, dar şi din Gorj, Dolj, Vâlcea, Mehedinţi, Ialomiţa, Olt, Iaşi – au nevoie de ajutor. Pentru cei mai mici, examenul se dă în fiecare zi în care reuşesc să ajungă la şcoală. Fiecare zi pe băncile şcolii e un câştig, un examen trecut. Pentru aceşti copii, pandemia a însemnat ruperea de şcoală şi un risc mult crescut de abandon şcolar – pentru că mulţi au pierdut lecţii, materie pe care nu o mai pot recupera decât foarte greu, căci familiile lor nu au bani de meditaţii, sau de calculatoare pentru orele online.

Fundaţia World Vision România, unde lucrez, strânge în prezent fonduri pentru unul din proiectele noastre de suflet, „Pâine şi Mâine”, prin care îi ajutăm pe copiii cei mai nevoiaşi din comunităţile noastre cu o masă caldă la şcoală şi ajutor la teme, cu profesori calificaţi. De Paşte, cu ajutorul vostru, al donatorilor şi partenerilor noştri corporativi, vrem să le punem pe masă câte o „Porţie de bucurie” care să îi ajute să nu abandoneze şcoala. Pentru aceşti copii, acesta este examenul vieţii. Îi puteţi ajuta, donând o sumă oricât de mică, cu un SMS la numărul 8844, sau pe site-ul Fundaţiei World Vision România.

Sper aşadar că n-o să ne culcăm pe urechea cealaltă, îmbătaţi cu apă rece de notele de la simulare. Sper că vom înţelege că situaţia copiilor de la ţară e departe de a fi bună, că viitorul lor este, dimpotrivă, ameninţat de existenţa precară pe care o duc alături de familie, şi că singura lor şansă la o viaţă mai bună este să meargă la şcoală şi să aibă parte de o educaţie de calitate.

Iar pe cei care se uită la notele de la simulare, i-aş ruga continue să investească în educaţie, să aibă răbdare şi aştepte puţin. Va veni şi vremea analizelor serioase.