Pentru cine mai este educaţia o prioritate?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Galleryhip.com
Sursa foto: Galleryhip.com

Eu nu vreau să cred în stereotipuri şi cel mai mult mă supără când generaţiile care trec au falsa impresie că, în urma lor, nu vor veni unii la fel de buni, însă nu se grăbesc să facă ceva în privinţa asta.

Chiar dacă mă pregătesc să intru în anul al treilea de facultate iar emoţiile s-au dus de tot, îmi amintesc cum începeam şcoala, de fiecare dată, cu sufletul şi mintea pline. Îmi doream ca vacanţele să ia sfârşit mai repede, să mă întorc şi să intru de a doua zi, dacă se putea, în pregătirile pentru olimpiade. În liceul de provincie în care eu am învăţat ştiam ce înseamnă dotările insuficiente, spaţiul prea mic pentru noi toţi, dar şi presiunea de a fi cei mai buni şi de a pleca spre facultăţi de top, pentru ca părinţii şi profesorii noştri, rămaşi acasă, să fie mândri de noi.

Eu nu vreau să cred în stereotipuri şi cel mai mult mă supără când generaţiile care trec au falsa impresie că, în urma lor, nu vor veni unii la fel de buni, însă nu se grăbesc să facă ceva în privinţa asta. Şi astfel ar trebui să ne întrebăm, mai ales după evenimentele recente legate de rezultatele de la examenul de bacalaureat, colegiile post-liceane şi lipsa manualelor pentru clasa I, pentru cine mai este şcoala o prioritate?

Pentru politicieni. Investiţiile în educaţie se văd în 10-15 ani, atunci când copiii care au beneficiat de manuale noi termină şcoala şi se integrează cu succes pe piaţa muncii, sunt implicaţi social şi conştientizează efortul care a fost depus pentru binele lor. Însă mandatul unui politician ţine cel mult 5 ani, iar un calcul simplu ne arată imediat faptul că educaţia nu poate deveni una dintre temele pozitive în campaniile electorale. Ghiozdanele electorale, dacă aţi auzit despre ele, sunt o găselniţă de moment şi s-ar putea să nu aibă impactul dorit.

Pentru părinţi. Ştim că, în mod normal, fiecare părinte îşi doreşte tot ce e mai bun pentru copilul său, însă aţi auzit despre asociaţii de părinţi care au luat atitudine pentru că şcolile în care învaţă copiii lor nu sunt renovate de ani buni, nu au putut împărţi manuale noi şi nu îşi pot susţine elevii performanţi? Şcolile fac parte din comunitate, chiar dacă se află sub administraţia statului, iar comunitatea poate lua singură atitudine. Asociaţiile de părinţi pot depune proiecte europene, pot atrage finanţări sau pot da, pur şi simplu, o mână de ajutor. E cineva dispus să facă asta pentru copilul său?

Pentru asociaţiile studenţeşti. Dacă problema învăţământului non-universitar terţiar sau colegiile post-liceale sau facultăţile fără bac au deranjat atât de mult comunitatea studenţelor veritabili, de ce sunt atât de puţine reacţii? Asociaţiile studenţeşti au responsabilitatea de a lua atitudine atunci când legea educaţiei este modificată. Dacă sunteţi de acord cu această schimbare, tot vrem să vă auzim, înainte de balul bobocilor şi de seria de proiecte de imagine care ne aşteaptă în toamnă.

Pentru Consiliul Naţional al Elevilor. Reprezentanţii elevilor s-au întrecut în a ura un an şcolar bun şi în judecăţi de valoare despre importanţa învăţământului, chiar şi atunci când acesta se află în cea mai mare criză din ultimii ani. Poate a intervenit tinereţea, poate lipsa de timp... sau lipsa de mentori.

Pentru elevi. Dacă ar fi să ne luăm după cifre şi rezultate, răspunsul în ceea ce-i priveşte pe elevi trebuie să ne pună pe gânduri serios. Cu toate acestea, nu înseamnă că nu avem şi elevi performanţi, care fac mai mult bine imaginii ţării noastre decât orice campanie plătită cu bani grei. Încă de la vărste mici, elevii trebuie să fie conştienţi că nu există o altă cale de a avea succes şi de a rămâne un om integru toată viaţa în afara educaţiei, care începe acasă, se continuă la şcoală şi este şlefuită de societate. 

Ştim cu toţii vechea zicală potrivit căreia cine “are carte, are parte” şi nu s-a grăbit nimeni, până acum, să o contrazică. Chiar credeţi că e momentul să o facem noi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite